De-a lungul timpului am avut ocazia sa citesc sute de hotarari judecatoresti, redactate de diferite instante, indiferent de la ce nivel, definitive sau cu posibilitate de atac. Am ramas surprins, mai ales in ultimii ani, sa constat ca judecatorii au devenit un fel de ziaristi fara portofoliu. In opinia mea, o hotarare judecatoreasca, elaborata, redactata in urma unor procese care au durat, de cele mai multe ori luni si ani, in care
s-au studiat acuzatiile, s-au audiat martori, zeci de martori, in final trebuie sa ofere partilor implicate o decizie clara, concisa, la obiect, din care sa reiasa motivele, argumentele, probele care au stat la baza acesteia. Nu intru in culisele urmaririi penale sau a cercetarilor anterioare, care au stat la baza rechizitoriului, insa nu pot sa nu remarc alunecarea in paginile redactate spre exprimari ambigue, specifice reportajului, cu figuri de stil mai degraba literare decat riguroase, clare, fara urma de indoiala. “Redactorii” respectivelor hotarari lucreaza cu epitete, comparatii, metafore, manuiesc cu maiestrie adjectivul, in locul verbului, a subiectului, a atributului. Nici nu stii daca citesti un roman sau o decizie emisa de un complet de judecata, care da sentinte. Se apeleaza abundent la exprimari cu logica franta, daca, poate, apreciem, consideram, in cazul in care, ne gandim etc., sunt doar cateva intruziuni gratuite in expunerea cazului. Citeste inculpatul, reclamantul si nu intelege nimic, ii trebuie un traducator, un dezlegator de enigme, pentru a pricepe pentru ce a fost trimis dupa gratii, amendat sau achitat. Te baga in boale apoi lungimea hotararii, cinci-sase pagini de vorbe, in loc sa se expuna esenta cazului si motivele deciziei. Scurt si la obiect, proza, reportajul sunt apanajul altor institutii. Uneori uit ce citesc si trec la aprecieri specifice unui material de presa, raman uimit de calitatile reportericesti ale semnatarului si ma gandesc ca ar putea fi un bun colaborator al ziarului. Un manual de presa este cu totul altceva decat Codul Penal sau Codul Civil, la ultimele exista rigoare, articole care nu iti dau voie sa o iei pe campii inflorite si lanuri de grau date in parg. Dosarul este impanat bine cu probe directe, materiale, indirecte, declaratii ale martorilor, ale inculpatilor, reclamantilor, pledoariile avocatilor. De ce, atunci, in final, toata ameteala din redactarea finala? Am vazut si pe alte canale media asemenea observatii, am citit recent o asemenea decizie: curat reportaje.
Gheorghe Baltatescu
Judecatori ziaristi
