Exista o vreme in viata fiecaruia cand avem impresia ca vom fi mereu tineri, cand credem in visurile copilariei, cand ne proiectam in viitorul indepartat conform unor idealuri, cand ne vedem la batranete bucurandu-ne de truda de o viata, indiferent ca suntem mame, tati, soferi, medici, avocati, zugravi, functionari publici, chimisti, lacatusi mecanici, ziaristi etc.. Cand esti sanatos si nu ai ajuns la jumatatea vietii, ai impresia ca marile drame exista doar la televizor, ca pentru tine si familia ta lucreaza Cineva sa va tina departe de stirile de la ora 5, de accidente crunte care lasa urme iremediabile in destine, de operatii pe cord sau pe colon, ca parkinsonul e doar o boala de care a suferit Papa Ioan Paul al II-lea, ca nu vom avea nevoie de pomeni si ajutoare, pentru ca muncim. Nu e insa asa, iar dovada stau zecile de mii de oameni care la sfarsitul lui octombrie au facut cozi in toata tara, in fata depozitelor primariilor, pentru cateva kilograme de faina, ulei, zacusca si alte cateva produse alimentare.
Coada “umilintei” cui?
In Onesti, distribuirea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeana a inceput joi, 24 octombrie. Deschiderea depozitului a fost programata pentru ora 10:00. La 9 si cateva minute erau insa zeci de oameni. O multime pestrita-n port si expresii, inca ciufulita de somn, statea lipita de gardul din plasa care imprejumuieste magazia Primariei Onesti de pe strada Garii. Din depozit ieseau deja oameni cu sacosele pline: “Au deschis mai devreme, pentru ca unii au venit din creierii diminetii si au facut coada”- mi-a lamurit o femeie curiozitatea – “bine macar ca nu-i ger, ca anul trecut”, “ne e bine doamna, de asta stam aici, bine de tot” – intervine in discutie o alta femeie, completata de un barbat deja pilit, “fost politist”, dupa cum m-a informat cineva din multime – “Asta-i coada umilintei, donsoara”.
S-a intrat in depozit disciplinat, onestenii nu s-au calcat in picioare, ca in alte orase. S-a intrat pe baza de lista: “fiecare, cum a venit, s-a inscris pe lista la portar si se intra cate zece – douazeci dupa lista”. “Altii vin de cu seara, altii vin de pe la 2:00 – 3:00, sa fie primii. Cum ajungi, te scrii pe caiet si baga cate zece. Eu am venit de la 6:00 si am prins numarul 36”- m-a lamurit Geta Benea, o femeie de 61 ani, cu o pensie de 350 lei. “Am fost zugravita, am o pensie de boala. N-am vechime multa, ca pe vremea lui Ceausescu nu dadea pentru cresterea copilului, am avut copii bolnavi si am stat numai cu ei, in concediu fara plata. Acum, ma descurc cu 350 lei, am si baiatul fara munca si sta la mine. Ma descurc” – mi-a zis Geta, cu un nod in gat, gata sa o podideasca lacrimile – “nepotica e in clasa VII-a, iar ajutoarele astea is bune, imi ajung o luna – o luna si ceva, mai faci o paine, o gogoasa pentru copil, dai la copil la scoala. In rest… imi mai vand de prin casa, sa ma descurc. Mi-am vandut, aici, in obor, haine, pantofii de domnisoara… Asta-i viata…”
Intre timp, distribuirea merge, un barbat isi face vocea grava auzita: “Ioji Maria este? Petraru Elena nu e? Ferent Gheorghe?”, iar de dupa gard o femeie ce parea a fi directoarea Directiei de Asistenta Sociala, Rodica Taranu, greu de recunoscut in trening si cu bentita, le spune oamenilor ca Europa va ajunge la fiecare: “Dati-va un pic de o parte. Avem alimente pentru toata lumea. Va rog sa faceti un culoar sa aiba pe unde iesi cei care au luat deja.”
La 55 ani, Emeric Czaholy isi duce zilele in “K” alaturi de mama nevazatoare si sotia nelegitima. A ajuns pe la “opt si ceva” si are numarul 104. E pensionar pe caz de boala din 2006, dupa ce a lucrat in termocentrale, pana in 1994 in Onesti si pana in 1999 in Bacau: “am pierderi frecvente de cunostinta, am numai un rinichi, am mai multe, dar eu nu ma incadrez la ajutoare, am o pensie de sapte sute si ceva de lei, stau aici pentru mama mea, nevazatoare”. Sotia are 54 ani, dar nu are niciun venit, inca nu indeplineste conditiile pentru pensionare, iar de angajat nu o mai angajeaza nimeni. Cele cateva kilograme de alimente sunt mana cereasca pentru asa o familie: “inseamna foarte mult. Daca da nu stiu cate kilograme de faina inseamna foarte mult, am inteles ca se da si ulei acum, va dati seama ca e… nici nu stiu cum sa zic… si zahar, si de toate, e foarte bine…”
Cei care ies si au luat deja colaboreaza mai bine totusi decat cei care inca isi asteapta randul. Fie s-au grupat la cate un carut, fie pleaca organizat cu cate un taxi, pentru a imparti, la finalul cursei, nota de plata. Taxiurile ajung la locul dintre blocuri si pleaca cu portbagajele pline de alimente de la UE si bunici bolnavi.
Ajutat de un angajat de la distributie, Gheorghe Mironescu, un barbat trecut de 70 ani, se indreapta catre Dacia sa, generatie veche. Pune in portbagaj pastele, faina, mierea de albine, zacusca, toate cele cate a primit – mai putin conserva de carne, care ajunge mai tarziu, dupa cum am inteles din multime. A fost sofer la viata lui. A colindat, in interes de serviciu, Germania, Italia, Siria, Libia si cate si mai cate. Nu a fost niciodata tentat sa abandoneze Romania: “orice am vazut, am cautat sa ma intorc. Sunt multumit la mine in tara, pe pamantul meu. Blocul in care locuiesc e construit pe pamantul lui bunicu`”. A iesit la pensie de optsprezece ani, iar de atunci isi ingrijeste companioana de viata, care duce un Parkinson de treizeci de ani. Niciodata insa, in anii de glorie personala, nu s-a gandit ca va ajunge sa faca rand pentru niste ajutoare alimentare: “Atunci cand eram preocupati cu altele, nu ne gandeam, da` daca a venit timpul, facem si asa. Suntem multumiti ca ne da, noi cautam daca le primim sa ne achitam de celelalte sarcini, de impozite si toate cate mai sunt si mergem inainte asa, cu ajutorul Lui Dumnezeu, cat o mai fi. Nu e inceputul si nici sfarsitul….”
Dupa o viata plina de aspiratii, nu toti cei care stau la rand pentru cateva kilograme de faina si altele de ale mancarii sunt dispusi sa-si impartaseasca povestea. Povesti percepute de multi dintre ei ca fiind fara “happy end”. “Nu, domnisoara, nu stau la rand. Am venit doar sa ma uit”, mi-a zis o femeie cu o sacosa de rafie in maini, care a ramas intr-un loc retras pana am plecat…
Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeana se dau deja de cativa ani in Romania prin Programul European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate. Vor primi, in 2013, faina de grau, malai, paste fainoase, ulei, rosii in bulion, zacusca, conserva din carne de porc, miere si zahar. In municipiul Onesti, ajutoarele pot fi ridicate din 24 octombrie, de la “depozitul din strada Garii”, de luni pana joi, intre 10:00 – 16:00, vinerea programul fiind 10:00 – 14:00, conform Directiei de Asistenta Sociala din cadrul Primariei. Primesc alimente beneficiarii venitului minim garantat, somerii inregistrati, pensionarii cu venituri mai mici de 400 lei, persoanele cu handicap grav si accentuat, persoanele care incaseaza indemnizatii stabilite prin legi speciale mai putin de 400 lei (exemple: vaduve de veterani de razboi, urmasii eroilor martiri etc.).
Teodora Ciuraru
