Primarul Laurentiu Neghina vrea cu orice pret sa vanda terenurile aflate in proprietatea municipalitatii. E vorba de terenurile de sub spatiile comerciale cumparate de la Onedil, aproximativ 10.800 mp. Initial, in ultima sedinta de Consiliu Local din 2013, viceprimarul Gnatiuc a facut opozitie, de ochii presei, pentru ca la momentul votului sa fie de acord cu propunerea primarului de a incepe procedurile de evaluare a terenurilor, in vederea vanzarii lor. In functie de zona in care se afla terenul, preturile pornesc de la 24 euro/mp si ajung la 55 euro. „Practicam patru zone de tarifare. Preturile, cand vor fi stabilite in functie de geometria corpului de proprietate pe care il detine / concesioneaza / inchiriaza solicitantul, vor varia spre plus, dar nu semnificativ,” afirma Constantin Obrinteschi, consilier in cadrul Compartimentului Cadastru si Registru Agricol, Primaria Onesti. Mai mult decat surprinzatoare sunt demersurile administratiei Neghina de a scapa de terenurile de sub spatiile comerciale, in conditiile in care acest capitol e cel mai performant la nivelul gradului de incasare a taxelor si impozitelor, peste 100%, la ultima situatie prezentata. Cu alte cuvinte, Neghina vaduveste Primaria de cea mai sigura sursa de venit si, amesteca de-a valma terenurile locuitorilor din TCR cu ale clientelei care detine spatii comerciale.
Primarul Laurentiu Neghina ii ia cu binisorul pe consilierii locali indaratnici, chiar daca nici unul nu s-a manifestat astfel. Delegatul din PSD cu opozitia de fatada din ultima sedinta de Consiliu Local a fost viceprimarul Nicolae Gnatiuc. Dupa ce Neghina le-a solicitat consilierilor prezenti, 14 din 19, acordul pentru demararea procedurilor de evaluare a terenurilor de sub fostele spatii Onedil, liderul PSD Nicolae Gnatiuc a tinut sa se afiseze drept critic la adresa initiativei primarului. „Banuiesc ca nu are nimeni nimic de ascuns aici. Eu as veni cu cateva propuneri: nu as dori sa votam un lucru despre care nu stim cu exactitate despre ce este vorba. As vrea sa ni se prezinte un raport cu situatia terenurilor pe care le detine unitatea administrativ teritoriala, forma pe care o are fiecare teren, ca e in domeniul privat sau public. Apoi, o situatie a cererilor. Cate solicitari si pe cate terenuri? Ca daca sunt doua cereri la 100 terenuri, e o alta discutie. Dupa ce vedem aceste situatii, putem sa discutam si pot sa-mi dau cu parerea daca e in interesul comunitatii sa instrainam prin vanzare anumite terenuri, care ar fi acestea, apoi expertii vor spune de la ce pret putem sa purtam discutia. Pana atunci eu, personal, nu o sa-mi exprim un vot, pentru ca nu stiu pentru ce votez, pentru ce terenuri,” a falsat Gnatiuc, inainte ca votul lui sa arate altceva. Imediat au venit si clarificarile din partea consilierului Obrinteschi de la Compartimentul de Cadastru si Registru Agricol: „Avem 47 cereri, cu 3.900 mp, inventariate pana acum. Practicam patru zone de tarifare. Preturile, cand vor fi stabilite in functie de geometria corpului de proprietate pe care il detine, concesioneaza sau inchiriaza solicitantul, vor varia spre plus, dar nu semnificativ. Aproape toate cererile sunt pentru terenuri din zona 1.”
Valori medii: Zona 1 – 55 euro/mp
Zona 2 – 47 euro/mpZona 3 – 33 euro/mp
Zona 4 – 24 euro/mp
Neghina si Gnatiuc sau primarele si vicele, duet fals
La ce administratie intelege sa faca primarul Neghina, asa si PSD mimeaza opozitia in Consiliul Local la propunerile edilului. Un duet intre factiuni care au acelasi interes, desi Neghina si Gnatiuc mimeaza discutii contradictorii pe marginea vanzarii terenurilor. „Haideti ca va spun eu despre ce este vorba,” isi intra in rol Neghina. „Cea mai mare parte a terenurilor respective sunt acele spatii cumparate de la Onedil. Sunt 10.800 mp de terenuri aferente spatiilor. Pentru vreo 6.000 mp exista niste contracte, iar pentru 5.000 mp nu se plateste nimic fie prin hotarari, fie ca n-au vrut. E o situatie total incerta. Nu este corect fata de cei care platesc. Al doilea lucru e ca daca se va vota proiectul de hotarare de vanzare a terenurilor, la propunerea mea, obligatoriu, toti banii incasati se vor duce in achitarea creditelor vechi. Cel putin in creditul cu Termon. Nu vreau sa se interpreteze ca vindem terenurile ca sa avem ce cheltui. Din punctul meu de vedere se va face o dreptate. Stiti bine ca mai avem de platit peste 20 milioane de lei, platim 300 000 luna rata si dobanda, inca 13 ani de acum incolo. Nici un ban nu se va cheltui. Noi acum cerem un vot de principiu, daca ne apucam sa facem evaluarea sau nu. Daca facem evaluare, nu inseamna ca si vindem ceva. Poate multi nu-si pot permite sa cumpere terenurile.”
Vine si replica vicelui Gnatiuc, invatata probabil pe holurile Primariei in drum spre sala de sedinta: „Trebuie sa vedem ce impact are vanzarea terenurilor asupra bugetului in comparatie cu incasarile din acest moment de pe concesiuni. Noi nu avem intentia sa vindem chiar toate terenurile. Banuiesc, poate ma insel.”
Intervine in discutie si Ion Tofan, consilier PSD, facand apologia omului de afaceri corect care-si plateste impozitele la zi, este corect cu Primaria, dar care sufera o nedreptate crunta, oferindu-se chiar el ca exemplu de persoana care vrea sa scape de banii achitati pentru concesiune: „Nu cred ca pretul dupa evaluare va fi unul exagerat, iar dupa aceasta evaluare, dupa aprobarea in Consiliul Local, numarul solicitarilor va creste. Am vorbit cu multi oameni care au constructia, dar nu au terenul si stau in expectativa, daca sa faca sau nu cereri de cumparare pentru ca se gandesc la niste sume care ar putea depasi posibilitatile lor. Trebuie sa ne gandim si la un alt lucru, si dau exemplu firma mea. Am platit la Primarie 10 ani, pe concesiune, pentru 2 spatii, 4 miliarde. Cu acesti bani puteam realiza multe lucruri. Daca cu banii de pe vanzarea ternurilor se poate acoperi macar o parte din datorii, atunci e bine, ca sa mai respire si Primaria putin mai usor.” Incredibil, Tofan dezvaluie un conflict de interese flagrant: spune ca voteaza deschis in beneficiul propriului buzunar.
In schimb, Vasile Buzdugan, consilier din partea PPDD, nu s-a prins de sceneta jucata de Putere si Opozitie si a intervenit cu o serie de solicitari tehnice. „Trebuie sa existe trei metode diferite de evaluare, pentru ca Primarie sa opteze pentru varianta favorabila. Trebuie sa mai fie o adresa de la Primaria dumneavoastra ca terenurile supuse tranzactiei nu au cereri de revendicare sau proprietari sau mostenitorii acestora nu sunt propusi la despagubiri. Cadastrul trebuie facut de solicitant, de cumparator, nu de Primarie. Solicitantul trebuie sa prezinte, obligatoriu, avizul de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara.”
PSD face Opozitie din gura, dar voteaza pentru instrainarea terenurilor Onestiului
La momentul acordarii unui vot cu privire la demararea procedurii de evaluare a terenurilor, Neghina a tinut sa le arate consilierilor ca, „la o adica”, el face cam ce vrea prin Primarie, dar din generozitate a acceptat sa se discute problema si in Consiliul Local. „Eu puteam sa demarez evaluarea si fara sa va cer parerea, dar am considerat ca e normal si corect …” Din nou, Buzdugan s-a gasit in afara jocului de interese: „Nu, domnule primar! Nu-i asa. Nu spuneti adevarul aici. Ati vrut sa discutati ca sa va protejati.” In final, in ciuda opozitiei manifestate, a parerilor critice aduse propunerii, s-a votat in unanimitate demararea procedurilor de evaluare.
Pentru a incheia apoteotic piesa pusa in scena, Stefan Martin, consilier PDL, chiar cel absent de la sedinta in cauza, declara victorie: „Un proiect extrem de important si care a reusit sa treaca, sa fie votat de majoritatea consilierilor locali, este cel legat de vanzarea terenurilor din cartierul TCR si de sub spatiile comerciale. Un proiect care a fost pentru noi o promisiune electorala si pe care am onorat-o.”
Demersurile administratiei Neghina de a instraina terenurile Onestiului, amestecandu-le pe cele din TCR cu cele de sub spatiile comerciale, sunt cu atat mai socante cu cat incasarile din concesiuni reprezinta cel mai performant capitol din cadrul bugetului. Cu alte cuvinte, actuala administratie va lipsi Onestiul de cea mai sigura sursa de venit, punand presiune pe cei care-i vor urma.
Ovidiu Munteanu
#3 : 24/01/2014, 18:03
Ultima modificare: 25/01/2014, 15:00 – user
#2 : 18/01/2014, 20:23
Ultima modificare: 19/01/2014, 16:45 – user
#1 : 16/01/2014, 15:01
Ultima modificare: 16/01/2014, 21:00 – user