Lenin Lemnaru

“Nu suntem avocatii proprietatilor private”. Cu aceasta antologica propozitie, primarul Emil Lemnaru si-a castigat, pe merit, un loc in panoplia fruntasilor comunisti din toate timpurile ai judetului Bacau. Dincolo de conflictul stupid ce opune primaria societatilor de pe platforma industriala, dincolo de evidenta ranchiuna administrativa ce fundamenteaza actiunile conducerii Primariei Onesti, asertiunea edilului sef ilustreaza – as spune perfect – modul de gandire al diriguitorilor statului, oricare ar fi ei. Primaria Onesti, ca si Primaria Bacau, este o institutie a statului condusa, in teorie, de administratori care trudesc intru binele comunitatii pe care o administreaza.
In realitate, prin afirmatia facuta, Lemnaru atesta ca o institutie a statului, deci Statul in sine, e incapabil sa garanteze proprietatea privata, atata timp cat printr-o suita de abuzuri in serviciu Primaria Onesti – deci o institutie a Statului – atenteaza la integritatea proprietatii private, in speta a proprietatilor detinute de diferite societati pe platforma industriala onesteana. Nimeni nu i-a cerut lui Lemnaru sa devina avocatul “capitalistilor hrapareti” de pe platforma. Constitutia Romaniei il obliga – insa – pe Lemnaru ca, din postura de autoritate a statului (i.e. – postura de Primar), sa nu promoveze masuri abuzive care sa duca, in final, atat la compromiterea principiului proprietatii private, cat si la stabilitatea economica a comunitatii administrate de autoritatea publica numita “primarul Emil Lemnaru”.
Disperarea cu care edilul onestean isi da autogol dupa autogol e motivata de faptul ca municipiul guvernat de 20 de ani de Lemnaru s-a multumit sa ramana un fel de anexa dependenta de impozitele emanate dinspre platforma industriala. In 20 de ani, primarul onestean n-a reusit sa atraga nicio investitie directa majora, consolandu-se cu ideea calduta ca platforma produce suficienti bani pentru intretinerea unei increngaturii de ajutoare locale si mici pomeni in temeiul carora mandatele de edil sef s-au reconfirmat unul dupa altul.
Dupa 20 de ani, obligat de imprejurari, primarul a reusit sa puna punctul pe “i”, dandu-si arama pe fata. Ca-i place, ca nu-i place, Lemnaru e tributar unei educatii si ideologii despre care istoria recenta ne invata ca ar fi disparut odata cu Revolutia din Decembrie 1989. In chip esential, el este un om al trecutului, nicidecum al viitorului.