La finele lunii mai, la initiativa consilierilor liberali onesteni s-a desfasurat o intrunire la care au fost invitati sa participe presedintii si administratorii asociatiilor de proprietari din localitate. Pe ordinea de zi s-a aflat atat Ordonanta de Urgenta nr. 18, cat si regulamentul de aplicare al ordonantei privind reabilitarea termica a blocurilor din municipiu.
Trebuie precizat faptul ca la aceasta intrunire au participat aproximativ 30 de presedinti si administratori ai asociatiilor de proprietari. Asfel, liberalii Cezar Olteanu, presedintele organizatiei PNL Onesti, Gelu Nicolcea, Mihai Sova si Ciprian Zarzu au fost nevoiti sa raspunda unui mare numar de intrebari ale celor prezenti. Practic, acestia au oferit lamuriri legate de Ordonanta de Urgenta nr. 18 emisa pe 4 martie 2009, dar si despre regulamentul de aplicare a acesteia. “Prin criteriile prevazute trebuie indeplinite o serie de obiective. Printre acestea sunt cele legate de reducerea pierderilor de caldura si a consumurilor energetice, reducerea costurilor de intretinere pentru incalzire si apa calda de consum, reducerea emisiilor poluante generate de producerea, transportul si consumul de energie”, precizau liberalii in alocutiunea de inceput. Dezvoltarea sistemului centralizat de incalzire, protejarea persoanelor cu venituri mici sunt doar cateva din obiectivele consilierilor liberali din municipiu.

Blocuri cu mari probleme
- Mr. Deeds video
De altfel, onestenii au adus in discutie o serie de probleme specifice. Unii dintre presedintii asociatiilor de proprietari i-au intrebat pe liberali despre modul in care isi pot creste performanta energetica a blocurilor de locuinte. “Ne gandim sa elaboram un proiect care sa vizeze reabilitarea termica a acelor cladiri construite intre anii 1950-1990, indiferent de sistemul de incalzirea al acestora. Costul lucrarilor de reabilitare va fi suportat in proportie de 20% de locatari, iar restul de 80% din costul reabilitarii termice sa fi asigurat astfel: 50% de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, in limita fondurilor aprobate anual pentru Programul de Reabilitare Termica, iar restul de 30% din bugetul local, in limita fondurilor aprobate anual pentru Programul de Reabilitare Termica”, le-a raspuns liberalul Cezar Olteanu.
Grupul consilierilor locali ai PNL le-a explicat faptul ca au propus si au reusit modificarea bugetului local obtinand alocarea sumei de 750 mii lei in vederea finantarii proiectelor de reabilitare termica a blocurilor asa cum prevede OUG nr. 18 din 4 martie 2009. Asa cum era de asteptat, multi au fost extrem de incantati afland de existenta acestui proiect de reabilitare termica a blocurilor din municipiul de pe Trotus. Cei care s-au aratat interesati de acest proiect au fost inscrisi intr-o baza de date, urmand ca dupa centralizarea propunerilor si definitivarea proiectului, liberalii onesteni sa elaboreze un proiect de hotarare prin care in urma unei sedinte a consiliului local sa fie adoptat si declansat Programul de Reabilitare Termica.
Dana Lungu
#1 : 26/06/2009, 18:51