Olandezii cauta 21 de ingineri
Compartimentul pentru Ocuparea Fortei de Munca in Strainatate din cadrul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) are in evidente, pana pe 30 iunie 2013, o oferta de 21 posturi pentru ingineri, oferta pusa la dispozitie de angajatorii olandezi, care cauta specialisti care sa stapaneasca foarte bine limba engleza si sa aiba disponibilitatea de a invata limba germana. Sunt trei posturi pentru „senior inginer in utilaj tehnologic”, trei pentru „inginer de proces”, trei pentru „inginer constructii civile si industriale”, patru pentru „inginer de proiect”, doua pentru „inginer mecanic utilaj tehnologic chimic”, doua pentru „inginer d proces” si patru „pentru inginer mecanic”. Angajatorii olandezi cauta sa recruteze persoane cu diplome de licenta, in unele cazuri si de master, cu experienta de 3 si chiar si de 10 ani, daca facem referire la posturile de adresate inginerilor de proces. In acest caz, cei care aplica trebuie sa aiba un master in inginerie chimica sau termodinamica, 5 – 10 ani experienta, sa fie utilizator experimentat Honeywell Unisim Designe Suite si MathCAD, sa cunoasca foarte bine limba engleza si sa fie dispusi sa invete limba germana.
Danezii vor 21 medici specialisti
In „Situatia locurilor de munca vacante puse la dispozitia cetatenilor romani in statele Uniunii Europene”, exista oferta si pentru medici. Pana pe 20 iunie se poate aplica pentru un post din cele 21. Conform AJOFM, danezii cauta medici „cu diverse specializari, cu experienta, abilitati de cooperare, experienta in indrumare si profesorat, experienta si interes pentru cercetarea in domeniu, cunoscatori de engleza sau germana.”
Sunt posturi si pentru cei fara studii superioare
Cei care au minim studii gimnaziale pot aplica, pana pe 31 august pentru unul din cele sase posturi pentru „lucrator la masini de cusut” puse la dispozitie de angajatorii din Slovacia. Pana la sfarsitul lui mai sunt disponibile si doua locuri de munca in Ungaria. Unul de „vanzator vignete autostrada”, post pentru care angajatorul solicita „liceu sau facultate, limba romana si limba maghiara”, si unul de „receptioner”, pentru care cel care aplica trebuie sa aiba studii superioare in domeniu.
„Daca vor sa ocupe unul din posturile mediate de Compartimentul pentru Ocuparea Fortei de Munca in Strainatate, cei interesati trebuie sa fie inscrisi, in primul rand, in baza de date Eures, iar acest pas din procedura nu poate fi facut la Agentia Locala (n.red. ALOFM Onesti), poate fi facut doar in Bacau, la AJOFM. La Agentia Locala poate fi consultata, periodic, oferta de locuri de munca pe care o au angajatorii straini care vor sa recruteze forta de munca din Romania, insa informatii detaliate pot fi obtinute doar din Bacau”, ne-a declarat Daniela Balan, purtator de cuvant la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei Munca.
„Situatia locurilor de munca vacante puse la dispozitia cetatenilor romani in statele Uniunii Europene” este actualizata periodic de catre Compartimentul pentru Ocuparea Fortei de Munca in Strainatate.
Documente necesare pentru depunerea CV-ului in baza de date EURES (Serviciile Europene pentru Ocuparea Fortei de Munca) sursa: AJOFM Bacau
1. Cerere tip (anexa 3 bis, prevazuta de procedura EURES)
2. Copie dupa cartea de identitatea cu valabilitate de minim 6 luni
3. Curriculum Vitae, formar EUROPASS, in limba engleza, cu fotografie
4. Cazier judiciar in original (termen de valabilitate – 6 luni)
5. Adeverinta de la medicul de familie cu mentiunea „apt pentru munca”
CONTACT:
Persoana de contact: Alina-Elena Ciorchelia
AJOFM Bacau, Compartimentul pentru Ocuparea Fortei de Munca in Strainatate, etaj 2, camera 14, strada Ionita Sandu Sturdza, nr. 63, telefon 0234 541 676
Cristina Andreica
#1 : 21/08/2013, 21:53