
Motiunea de cenzura, dincolo de exercitiul de democratie pe care il reprezinta, ne-a oferit speranta ca acest tip de actiuni sunt cele mai nimerite atunci cand conducatorii “o iau pe aratura”. De fapt, ele ar trebui sa devina o regula, atunci cand guvernantii ao balbaie” si arata ca si-au pierdut directia. an astfel de conditii, Parlamentul este chemat si are obligatia sa actioneze imediat si fara menajamente. Legislativul ar trebui sa-si ia an seama menirea sa de a reprezenta interesele poporului, ale alegatorilor, de a reprezenta doar interesul celor care i-au trimis pe alesi in Parlament. Motiunea de cenzura votata marti a devenit aun pas mic pentru Parlament, dar unul urias pentru romanii de rand”, care, astfel, au anteles ca se poate, ca satul acesta numit Romania nu este un sat fara caini. Iar mai-marii nostri ajunsi in functii inalte vor fi inteles, poate, o data pentru totdeauna, ca se mai si cade de pe calul mare si frumos al guvernarii – si nu numai o data la patru ani, cu ocazia alegerilor – daca nu te pricepi sa-l strunesti.
Dorin Vasiluta






