Istoria “inca nescrisa” a perioadei comuniste din Romania tine in sertarele sale marturii crunte ale suferintei indurate de cei care s-au ridicat in acea vreme impotriva comunismului. Onesteanul Laurentiu Divile este unul dintre cei care, intr-o perioada in care se clama ca se construieste “societatea socialista multilateral dezvoltata” si “se formeaza omul nou”, a luat atitudine impotriva “ororilor” comuniste, propagate peste tot de catre conducatorii de partid si de stat. In perioada anilor 1969-1970, impreuna cu Ion Stamatin, Gheorghe Petrescu si Costica Tarlea au conceput, redactat si difuzat prin posta un numar de aproximativ 150 de scrisori anonime, tuturor primilor secretari ai comitetelor judetene de partid, comandantilor de militie si securitate judetene, comitetelor de partid din marile intreprinderi republicane, cu rugamintea ca toti cei care vor merge la Congresul al X lea al Partidului Comunist Roman (PCR), sa nu-l mai aleaga pe Nicolae Ceausescu ca secretar general al PCR. Cu emotiile unor amintiri patrunzatoare (pentru ca toate trec si doar amintirile raman!), Laurentiu Divile ne-a declarat: “Am scris aceste anonime pentru a fi subapreciate, nu voiam ca sa fie manifesturi. In aceste anonime scria «Comitetul de actiune va cheama la lupta impotriva bandei de tradatori ai miscarii comuniste muncitoresti». Scrisorile anonime au fost puse la cutii postale din Galati, Focsani, Deva (unde am lucrat timp de doua saptamani la Termocentrala Mintia si am putut pune la posta mai multe scrisori anonime). La 5 iulie 1970 au fost arestati Ion Stamatin, Gheorghe Petrescu si Costica Tarlea iar la 2 octombrie, in acelasi an, am fost arestat si eu, impreuna cu Maria Stamatin si Tudorache Munteanu. Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti s-a deplasat la Bacau, am fost judecati pentru cazul in speta si a fost pronuntata hotararea. Am facut puscarie timp de doua saptama ni la Bacau, alte doua saptamani la Rahova, o luna la Vacaresti si timp de 6 ani la Aiud”. De aici lucrurile “sunt limpezite” de rechizitorii, care arata faptul ca “redactarea si trimiterea acestor scrisori anonime a fost o activitate impotriva oranduirii socialiste”. Prin Sentinta nr. 45 din 5 martie 1971 Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti da lui Laurentiu Divile o condamnare la 15 ani inchisoare pentru invinuirea de complot si 10 ani inchisoare pentru invinuirea de propaganda impotriva oranduirii socialiste. Alaturi de aceste pedepse s-au adaugat 8 ani de restrictii, confiscarea partiala a averii si degradarea militara iar un recurs la Tribunalul Suprem – Complexul Militar a mentinut aceleasi pedepse. “Am executat 6 ani de inchisoare fara ca sa existe fapte pentru condamnare” – povesteste cu cea mai mare amaraciune Laurentiu Divile, mentionand: “In Penitenciarul Aiud au fost pedepse suplimentare de teroare, tortura fizica si psihica pentru exterminare. Detentia dar mai ales izolarea totala in celule neaerisite si fara caldura iarna, mancarea odata la doua zile si foarte rea (din subproduse animaliere) – un an am fost tinut in asemenea conditii – plus intreruperea de a comunica cu familia, interzicerea de a primi pachet cu alimente si noptile in care nu erai lasat ca sa dormi- toate acestea au fost lucruri oribile… In acest timp s-a zvonit la Onesti ca am murit! Copiii mei m-au vazut o singura data la vorbitor, dupa 5 ani de detentie. Familia mea a fost tot timpul sub teroare psihica din partea unora deoarece la arestare s-au imprastiat zvonuri diversioniste despre mine, adevarul lipsind cu desavarsire din comunicari… Toti credeau altceva decat adevarul, astfel ca opinia publica sa ma dusmaneasca, nu sa ma compatimeasca, asa cum ar fi fost normal… Confiscarea efectuata a fost ca o tragedie pentru cei trei copiii minori ai mei, fiind tras de sub picioarele copiilor si un covor de iuta, care era prevazut a fi confiscat. Cu o pereche de tenisi mergeau doi copii la scoala, unul dimineata si celalalt dupa – amiaza iar fata cea mica plangea toata ziua la fereastra, ea nefiind primita la gradinita, cu motivul ce i-l spuneau sotiei mele: nu meritati! In celula de puscarie de la Aiud s-au redactat doua scrisori pe care le-am adresat partidelor comuniste si muncitoresti din tarile vecine cu Romania. In ele am mentionat:«Subsemnatii Stamatin Ion, Petrescu Gheorghe si Divile Laurentiu ne adresam dumneavoastra si prin dumneavoastra tuturor partidelor comuniste internationale aducandu-va la cunostinta ca un numar de trei oameni din Romania sunt intemnitati la Aiud, din cauza ca au criticat figurile tradatoare ale Partidului Comunist Roman, care au infometat tara!» Aceste scrisori mi-au adus o perioada de temnita la izolator iar apoi am lucrat la o fabrica din incinta Penitenciarului Aiud, pana in anul 1976 cand Consiliul de Stat a gratiat aceasta pedeapsa pentru fostii comunisti ce au suferit pentru credinta lor”. Cu glasul tanguind toata durerea trecutului Laurentiu Divile ne-a mai marturisit: “Noi am fost membri de partid. Am venit cu niste critici la adresa regimului comunist, pentru ca insasi Statutul PCR mentiona ca fiecare membru are dreptul ca sa critice. Urmarirea, arestarea, anchetarea, incadrarea si intocmirea rechizitoriului au fost asa cum am mentionat. Judecarea si condamnarea au fost stabilite dinainte fara procuror si avocat, in instanta am avut un avocat din oficiu, care in loc sa ma apere, el ma condamna. Toate actele de de condamnare, inclusiv rechizitoriul au fost intocmite de catre maiorul Constantin S., ofiter de securitate din Bacau”.
O revedere dupa 40 de ani
Purtand toate aceste amintiri triste Laurentiu Divile s-a gandit ca dupa 40 de ani sa revada locul de detentie care “i-a smuls ani frumosi din floarea varstei” – Penitenciarul Aiud. El a adresat o cerere conducerii acestui penitenciar, care a fost avizata pozitiv si intr-o insorita zi de primavara, “biciuita” totusi de un vant rece, s-a indreptat spre inima Ardealului, unde se afla temuta inchisoare. ” Imi amintesc de patul cu salteaua din sarma, cu arcuri impletite, de «turtoiul cu arpacas» ce ne era dat sa mancam, de faptul ca lucrand in inchisoare ca sudor depaseam norma de doua ori aproape in fiecare luna. Acolo in celula am facut o poezie – cand nu aveam nici creion si nici hartie! – si imi amintesc si cateva versuri: «Tu, comunistule devotat pentru partid / Te-ai ridicat cu alti tovarasi / Sa-i faci in jurul lui un zid / Si in celula ai suferit / zile si nopti si ani de-a randul…» Poezia imi ridica moralul… o recitam de 4 – 5 ori pe zi numai pentru a prinde putere, sa scap de nenorocita asta de puscarie! Cele mai grele zile pe care le-am trait au fost la Penitenciarul Aiud. Eu nu spun ca fata de ei nu am avut o vina, dar modul cum s-au comportat ei a fost asemenea unor criminali”… In ecoul continuu al acestor cuvinte poarta Penitenciarului Aiud (o constructie masiva din timpul Mariei Tereza, aflata spre centrul orasului), s-a deschis si directorul adjunct al acestuia, Ciprian Sabau l-a intampinat pe Laurentiu Divile, pentru a-l conduce spre locurile unde sunt celulele de detentie in care au suferit atatia oameni… In cadenta pasilor, spre aleile ce duc la corpurile inchisorii, parca rasuna ecoul unei poezii scrisa de Nicolae Calinescu:“La Aiud, acolo unde / Nici o soapta nu patrunde, / Nici un cantec nu tresalta, / In tacerea noptii-nalta, / Curcubeiele pe zid / Evantaiul nu-si deschid. // Se rasfata in cenusa / Fata mortii jucausa, / Si tacerea-i desirata / Cand scrasneste cateodata / Lacatul, zavorul, fierul / Sau cand striga temnicierul. // Printre drugi si bare dese // Numai gandul daca iese, / Pelerin in lumea larga, / Urma vietii sa culeaga, // Umezesc privirile / Toate amintirile”. In stralucirea diminetii, pe un zid in urma unei activitati creative deosebite la care au participat detinuti si membri ai asociatiilor non – guvernamentale din zona, au ramas inscrise expresiile “Libertatea este in fiecare dintre noi” si “Zidurile cele zidite sunt mai usor de trecut; cele mai greu de trecut sunt zidurile din sufletele oamenilor”. Din cuvintele directorului adjunct al Penitenciarului Aiud, Ciprian Sabau, este relevat faptul ca doi psihologi activeaza la acest penitenciar cu activitati ce vor fi folositoare la reintegrarea sociala a persoanelor private de libertate de aici (in jur de 1000 la momentul actual). O biblioteca cu 10.000 de volume arata si un indemn al scriitorului francez Chevaller de Boufflers – “Nu este de ajuns sa citesti tot, trebuie sa digeri ceea ce citesti”. Pasii l-au purtat pe Laurentiu Divile in sectorul regimului maxim de siguranta, unde in locul unui mic ciubar de pe vremuri (numit tineta in grai ardelenesc), acum toaleta face parte din decorul celulelor. “Parca nimic nu s-a schimbat, scarile inchisorii sunt la fel de tocite, lipseste si godinul la care ne incalzeam atunci cand ni se dadea lemne! Intr-un an de zile am mancat o singura nuca, in celula era un bec ce palpaia slab iar lumina de afara se strecura prin locul in care fusese batut un cui intr-o tabla! Nu asa se poate pedepsi un om!”, a marturisit Laurentiu Divile in timp ce a vazut din nou celula in care a suferit greaua temnita, sectorul Zarca (un cuvant ce a dat cei mai puternici fiori detinutilor de aici) dar si camera memoriala in care s-au pastrat conditiile de arest care au facut din Penitenciarul Aiud unul dintre cele mai temute din tara. Directorul adjunct Ciprian Sabau a remarcat:”Acest penitenciar a fost cunoscut ca loc al reeducarii. De-a lungul timpului aici s-a impregnat un spirit al vremurilor aspre. Intre anii 1948-1965 aici a fost cel mai aspru regim de detentie. Acum persoanele private de libertate nu au nimic in plus decat ceea ce le da legea! Dorim sa ne organizam in respectul legii”. In atmosfera cotidiana a Penitenciarului aiudean se intalneste si curtea de plimbare, aflata in umbra unor ziduri foarte groase, in jurul carora se aude o muzica antrenanta si se vede “fileul” unui teren de tenis, dintr-o teava foarte groasa. Sunt si detinutii cu regim deschis, care lucreaza la coaserea perechilor de pantofi iar in incinta Penitenciarului se afla si o frumoasa biserica. Ea a fost construita in intregime de catre detinuti intre15 martie 1995 – 20 octombrie 1996, cand a fost sfintita de inaltii ierarhi ai Ardealului, Prea Sfintiile lor Bartolomeu si Andrei. Ea este impodobita cu icoane daruite de maicile de la Manastirea Rameti iar “Dreptul Judecator” a facut ca sa fie ridicata aceasta biserica pe locul unde a fost bolnita inchisorii, la care erau tratati cei bolnavi. “A fost ca «altarul sa fie cer iar inima si viata temelie», cum spuneau cutremuratoarele versuri scrise de Radu Gyr in inchisoare. Dintr-un loc al durerii si suferintei, iata ca jertfa lor a ramas ca un prinos si tot ceea ce facem este ca sa nu moara ideile pentru care cei inchisi aici au luptat”, a mentionat cu o puternica osardie parintele paroh Liviu Tarcau. Demn de remarcat este faptul ca la o margine a Aiudului a fost inaltat si un monument dedicat celor care au fost inchisi si si-au pierdut viata luptand in chinurile detentiei, aici fiind sapate in marmora numele eroilor – detinuti politici care si-au sfarsit zilele in inchisorile din Romania.
Ion Moraru
#1 : 12/05/2013, 14:20
