Onesti Expres logo
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj
No Result
View All Result
Onesti Expres
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj
No Result
View All Result
Onesti Expres Alt
No Result
View All Result

O victorie emblematica

Onesti Expres by Onesti Expres
08/06/2016
in Actualitate
0
O victorie emblematica
16
SHARES
117
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter


Unul din cele mai mari succese onestene ale anului de invatamant 2015 – 2016 a fost obtinerea primului loc la Olimpiada Micilor Bancheri de catre elevul Andrei Raileanu, de la Scoala Gimnaziala “Emil Racovita” din Onesti. Bucuria obtinerii unei performante atat de stralucitoare este unica si in randurile urmatoare prezentam gandurile pe care ni le-au impartasit cea care a coordonat elevii la acest concurs national si care a crezut in aceasta victorie- profesoara pentru invatamant primar Simona Elena Andrei. Rezultatul obtinut incununeaza o munca plina de perseverenta si in acest sens ea ne-a declarat: “Doresc sa impartasesc din frumoasa experienta pe care am trait-o, participand la Olimpiada «Micilor Bancheri», Faza nationala, din 6 mai 2016, unde, pe langa posibilitatea de a lua un premiu, se leaga prietenii, se schimba impresii, se cunoaste lumea. Pentru mine, ca profesor pregatitor, inseamna o mare onoare, o deosebita mandrie si o foarte mare responsabilitate. Continuand experienta avuta anul trecut scolar, cand unul dintre elevii mei, Carasel Andrei, a obtinut un premiu special, la aceeasi olimpiada, la Faza nationala, pot spune, fara falsa modestie, ca in acest an scolar, elevul RAILEANU ANDREI a reusit sa castige MARELE PREMIU, cu punctaj maxim, iar ceilalti doi elevi, Carasel Andrei si Popa Sebastian, s-au evidentiat cu rezultate foarte bune. Aceste roade au venit ca urmare a incurajarii, de catre mine si parintii lor, sa treaca peste fazele preliminarii ale olimpiadei, transmitandu-le interesul pentru studiul Educatiei financiare. Acesti elevi, din clasa a IV-a A, de la Scoala Gimnaziala «Emil Racovita» Onesti, judetul Bacau, sunt un exemplu de urmat, iar secretul reusitei lor consta in dorinta de cunoastere, seriozitate si exigenta. Personal, cat si pentru elevii indrumati de mine, implementarea optionalului Educatia financiara a fost o adevarata provocare. O disciplina noua, interesanta, atractiva, care ne-a permis sa desfasuram atat activitati formale, cat si nonformale, intr-o perspectiva transcurriculara. Toate activitatile desfasurate cu elevii, pe parcursul celor doi ani de studiu, reactia lor pozitiva la provocarile acestei discipline, imi intaresc convingerea ca depinde doar de noi, cadrele didactice, ca generatia ce ne urmeaza sa fie formata din adulti responsabili si capabili sa ia decizii corecte, pentru ei si familiile lor. Educatia financiara este astazi o necesitate. Prin studierea acestui optional, elevii pe care ii coordonez si-au conturat o imagine clara a modului in care banii sunt perceputi, cheltuiti, economisiti, imprumutati si investiti, in societatea de astazi. Au dobandit si exersat deprinderi si atitudini pe care le vor aplica mai tarziu , in viata sociala. Imi permit sa propun Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice ca disciplina Educatia financiara sa fie introdusa in trunchiul comun al curriculumului, oferind posibilitatea tuturor elevilor sa ia contact cu aceste notiuni de baza, transformandu-i in cetateni educati financiar. A fost multa munca, pasiune, perseverenta, care ne-au condus la acest moment de glorie!”

Rodul pasiunii…

Marturisirile invingatorului – elevul Andrei Raileanu sunt de luat in seama, azi, in timpurile in care fiecare clipa aduce ceva nou! “La Olimpiada «Micilor Bancheri», organizata de Banca Nationala a Romaniei, subiectele au fost concepute astfel incat sa nu reproduca niste informatii, ci sa gandim logic, sa calculam preturi estimative de vanzare, sa apreciem munca si materialele pe care le folosim, sa stim sa calculam un profit”, a declarat Andrei Raileanu adaugand: “Educatia financiara m-a invatat ca banii nu rasar din pamant, «nu cresc in copaci», ci se castiga prin munca, prin efort intelectual si / sau fizic, ca toate lucrurile au un cost, care trebuie platit. In lipsa banilor anumite lucruri nu pot fi obtinute prin troc (schimb) iar cu ajutorul banilor nu obtinem numai lucruri, dar si diferite servicii. Banii sunt o resursa nelimitata, care apare mereu cand avem o nevoie sau o dorinta; fiecare persoana sau familie trebuie sa aiba un buget. Banii castigati trebuie cheltuiti chibzuit ,nu pe lucruri nefolositoare, dorintele si nevoile fiind lucruri total diferite! Nu putem cumpara absolut tot ce ne dorim, chiar daca acel lucru este necesar, noi trebuie sa cumparam bunuri sau servicii in functie de banii pe care ii avem… Nu avem nevoie de orice ce ni se pare atragator, chiar daca acel bun /serviciu ne place. Pentru Olimpiada «Micilor Bancheri» m-am pregatit lucrand diferite exercitii cu continut financiar, dar si exercitii obisnuite de limba romana sau matematica, atat la scoala, cat si acasa. Sincer, pentru mine, MARELE PREMIU (pe care l-am obtinut cu acumularea a 100 de puncte) inseamna rasplata muncii pe care am depus-o pe parcursul intregului an scolar, atat pentru aceasta disciplina, cat si pentru toate celelalte. Am lucrat din pasiune, continutul financiar mi-a starnit interesul inca din primul an de studiu, iar activitatile desfasurate cu doamna invatatoare Simona Andrei, in clasa si in afara acesteia, mi-au starnit si mai mult interesul. Promovand etapa locala, realizand proiectul impreuna cu ceilalti colegi ai mei si doamna invatatoare, etape suficient de dificile, roadele muncii incepeau sa apara. La Faza nationala, inca de la asteptarea subiectelor si pana la aflarea punctajului, emotiile au pus stapanire pe mine, dar rezultatul a fost pe masura muncii”. Cu gandul la obtinerea unor noi succese elevul Andrei Raileanu a mai mentionat: “Pot spune ca a fost o experienta deosebita, de neuitat, unde am fost sustinut si incurajat de parintii mei si doamna invatatoare, Andrei Simona-Elena, carora le multumesc pentru ajutorul si increderea acordata. Mi-as dori sa pot studia si in gimnaziu aceasta disciplina, care a fost si va ramane o mare provocare. Felicit din toata inima organizatorii acestei olimpiade minunate, dar si pe toti ceilalti 120 de elevi participanti din toata tara. Programul a fost foarte bine stabilit, vizitele la unitatile bancare vor ramane amintiri frumoase, iar noi, toti, ne-am simtit importanti si mandri ca am ales aceasta olimpiada”.

Mentionam ca in anul scolar 2015-2016, la Scoala Gimnaziala “Emil Racovita” Onesti, a functionat pentru al doilea an consecutiv CLUBUL DE EXCELENTA ONESTI, coordonat de prof. inv. primar Andrei Simona-Elena. Proiectul judetean, avizat de I.S.J.Bacau, a fost aplicat si in Bacau desfasurat la Scoala Gimnaziala “Alexandru Ioan Cuza” din Bacau si in Comanesti, la Scoala Gimnaziala “Liviu Rebreanu”. Despre Clubul de Excelenta Onesti profesor pentru invatamant primar Simona Elena Andrei ne-a declarat: “Pe baza unei evaluari initiale, au fost selectati 86 de elevi din Onesti si imprejurimi, din clasele a III-a si a IV-a, cu punctaje cuprinse intre 85-100 de puncte. Elevii au beneficiat, pe tot parcursul anului scolar, de o pregatire suplimentara, gratuita, asigurata de 25 de cadre didactice voluntare, in fiecare zi de vineri cate doua ore. Pe baza unei programe riguros intocmita, acestia au rezolvat fise de lucru si teste de evaluare intocmite de invatatorii voluntari pe nivel de performanta, pentru matematica sau limba si literatura romana. In urma evaluarii finale, 25 de elevi au obtinut peste 85 de puncte si au primit premii si mentiuni, constand in diplome si reviste educationale, oferite de coordonatorul proiectului. Premierea elevilor s-a realizat in cadru festiv, avand alaturi si inspectorul scolar pentru invatamantul primar prof. Mandita Ciotlos, care a apreciat efortul depus de invatatorii voluntari si de elevi, considerand acest proiect un succes, la nivel judetean, prin pregatirea si dezvoltarea copiilor capabili de performante inalte”.
Ion Moraru

#1 : 21/08/2016, 17:14


Foarte frumos .
Unde pui suflet, pasiune și determinare nu se poate să nu fie cu reușită.
Felicitări d-nei învățătoare-primară cât și învățătorilor voluntari implicați în acest proiect.
Nu în ultimul rând, felicitări copiilor !
Previous Post

Olimpicii Colegiului National «Dimitrie Cantemir» din Onesti

Next Post

Rezonante si impliniri la «Obarsia Mioritei» (II)

Related Posts

Tips&tricks: ce trebuie sa stii despre procedura de dezinsectie?
Actualitate

Tips&tricks: ce trebuie sa stii despre procedura de dezinsectie?

25/02/2021
Cauti o folie pentru solar de 200 microni? Iata cele 4 motive esentiale pentru care merita sa alegi folia PERITA
Diverse

Cauti o folie pentru solar de 200 microni? Iata cele 4 motive esentiale pentru care merita sa alegi folia PERITA

11/08/2020
Rezistenenta lucrarilor. Afla care este importanta unor adezivi pentru lemn stratificat de cea mai buna calitate
Casa

Rezistenenta lucrarilor. Afla care este importanta unor adezivi pentru lemn stratificat de cea mai buna calitate

28/07/2020
Cofraje lemn – tehnici moderne in constructii
Actualitate

Cofraje lemn – tehnici moderne in constructii

24/07/2020
Cumpara biciclete clasice pana in 1600 RON, din otel sau aluminiu, de pe Internet. Iata ce avantaje ai
Sport

Cumpara biciclete clasice pana in 1600 RON, din otel sau aluminiu, de pe Internet. Iata ce avantaje ai

21/07/2020
Folie solar 200 microni – alegerea potrivita pentru solarul tau
Actualitate

Folie solar 200 microni – alegerea potrivita pentru solarul tau

03/07/2020
Next Post
Rezonante si impliniri la «Obarsia Mioritei» (II)

Rezonante si impliniri la «Obarsia Mioritei» (II)

Categorii

  • Actualitate (1,632)
  • Atitudini (97)
  • Auto (7)
  • Casa (19)
  • Cultura (306)
  • Diverse (223)
  • Editorial (420)
  • Educatie (495)
  • Eveniment (453)
  • Interviu (70)
  • Lifestyle (7)
  • Politic (131)
  • Reportaj (169)
  • Social (371)
  • Sport (546)
  • Tehnologie (6)

Posturi recente

  • Energie pentru fiecare zi: citate motivaționale care îți dau curaj să continui
  • De ce ceata salina schimbă regulile jocului în tratarea suprafețelor
  • Cabinet stomatologic sau clinică dentară? Ce alegi în București?
  • Eleganță de iarnă: Cum să alegi haina de blană perfectă
  • Zâmbetul-cameleon: Aparatul dentar pentru copii care crește odată cu ei
  • Tatuaje mici pentru bărbați: idei cool pentru încheietură
  • Sisteme stingere incendiu cu apă nebulizată: inovația care protejează clădirile moderne
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Diverse
  • Editorial
  • Educatie
  • Eveniment
  • Interviu
  • Politic
  • Reportaj
  • Social
  • Sport
© 2025 OnestiExspres.
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj

© 2020 OnestiExspres. Toate drepturile rezervate.