Pentru multi enoriasi din cadrul Protopiatului Onesti, aceasta zi binecuvantata a fost luni, 11 ianuarie, cand ne-am putut ruga pentru cei ce se roaga zilnic pentru noi. Am avut privilegiul de a participa la o slujba religioasa cu totul speciala, numita sinaxa, ce a fost oficiata la Manastirea cu hramul “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, metoc chiriarhal de pe Valea Oituzului. O asemenea liturghie are loc doar o data pe an, la inceput de ianuarie, traditie care dureaza deja de 16 ani, nascuta fiind la initiativa IPS Arhiepiscop al Romanului si Bacaului, Ioachim Bacauanul. Caracterul special al evenimentului religios are un dublu impact: pentru preoti, in numar de aproape o suta, era ziua Sfintei Impartasanii, cu participarea Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Ioachim; pentru enoriasi, era ziua cand s-au putut considera impreuna-rugatori pentru sanatatea si mantuirea preotilor, ale acelora, catre care s-au incredintat si care, un an intreg, s-au rugat pentru ei. Cadrul in care a avut loc evenimentul a fost unul deosebit de solemn, cum se cuvine oricarei slujbe arhieresti, potentata fiind, in cazul de fata, de aspectul nou si grandios al lacasului ales, sfintit doar cu patru luni inainte. A fost si o zi de iarna frumoasa si binecuvantata de Cel De Sus, cu soare primitor si calduros. IPS Ioachim, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, a marturisit in deschiderea slujbei arhieresti: “Ne bucuram ca ne regasim in acest cadru liturgic, ce intruneaza laudele Sfintei Liturghii. De 16 ani in Protoieria Onesti ne intalnim acum spre inceputul anului 2016 al Mantuirii Domnului sa sorbim din potirul dragostei fata de Dumnezeu. Binecuvantam pe cei care au organizat «Sinaxa Preotilor» Protoieriei Onesti si pe cei care au descins dintr-o parte in alta a Transilvaniei si a Moldovei, pentru a multumi pentru tot ce Dumnezeu face pentru noi! Regasiti-va pe voi insiva , pentru ca toti sa fim unul intru Hristos!”
In cadrul ceremoniei propriu-zise, a mai existat inca un moment, si el cu totul remarcabil, cand textul Evangheliei a fost completat in mod stralucit, prin citirea, de catre parintele arhidiacon Ciprian Ignat, secretar eparhial, a unei noi meditatii lirice a Prea-Inaltului Arhiepiscop. Poemul, intitulat “Machiavelismul satanic”, este destul de vast, insa explicit, caci urmareste sa inlesneasca, prin intermediul versului, patrunderea, in mintea si in inima multimii, precum si intelegerea anumitor laturi, mai subtile, ale puterii si demnitatii, cu care Iisus respinge, pe rand, cu argument de adanca substanta teologica, toate cele trei ispitiri ale Diavolului. In acelasi scop, a fost citita, apoi, de catre preotul Ilarion Mata de la Asezamantul Filantropic “Stefan cel Mare” de la Harja (com. Oituz) si o interpretare teoretica a pricipalelor semnificatii ale meditatiei poetice.
Prima ispitire a fost invinsa printr-un raspuns remarcabil, citand chiar din “Sfanta Scriptura: “Este scris corect in lege ca omul poate via// Nu doar prin painea trupeasca, ci prin sfanta vorba sa.” Egoist si mandru, Diavolul insista “machiavelic” si incearca a doua ispitire, insa va primi, din nou, raspunsul corect, din Biblie, urmat si de o vehementa infruntare a “non-fiintei”: “Tu incerci prin viclenie sa patrunzi intru Esenta,// Insa vei ramane pururi in a ta nonexistenta.” Inzestrat cu perfidia-i incrancenata, Ingerul Cazut “se opinteste ” si pentru cea de-a treia incercare, nazuind izbanda, in cazul ca i-ar fi recunoscuta puterea, prin inchinare. Cel de-al treilea raspuns al lui Hristos este categoric si definitiv, cum se cuvenea sa fie dat unei “non-existente”: “Inapoia mea, satano, ca pe Dumnezeu urasti!//Lui i se cuvine slava si doar pe El sa-L slujesti.”
Cei care au avut bucuria sa participe la aceasta aleasa Sfanta Liturghie au fost rasplatiti insutit si inmiit. Extrem de rar se intampla ca o liturghie sa fie sustinuta de un cor profesionist de preoti, sub conducerea daruitului preot Adrian Topa, cor alcatuit doar din voci experte, pe care numai corul ingerilor l-ar mai putea intrece.
La final, parintele protopop Constantin Alupei a multumit, in numele sau si al clerului onestean, Intaistatatorului lor, pentru participare si pentru invatarile din cuvantul de incheiere, prin care a accentuat ca anul care incepe trebuie sa fie dedicat “milei Domunlui”, precum si comemorarii a 100 de ani de la intrarea Romaniei in Cel de-al Doilea Razboi Mondial. Totodata, au fost adresate multumiri si gazdelor, pentru generoasa lor primire, in special, parintelui Constantin Codreanu. Locul ales construirii acestei manastiri reprezinta o adevarata “oaza spirituala” pe Valea Oituzului, zona incarcata de istorie si cultura romaneasca, potrivita pentru a fi initiate, aici, in decursul anului comemorativ, multe si variate actiuni social-filantropice si misionar-culturale.
Prof. Valeria Soucaliuc, Onesti