Parintele Neculai Munteanu Muntmarg, un ctitor nedreptatit
Prin ravna parintelui Catalin Ilie, ce inalta pe valea Slanicului o impozanta biserica ortodoxa cu forma bisericilor voievodale care marinimesc Tara Moldovei, aflam mai multe lucruri asupra vietii spirituale si religioase a acestor meleaguri prin evocarea unor vremuri si a unor oameni ce au inraurit constiinta semenilor si a urmasilor lor. In evocarea personalitatii preotului Neculai Munteanu Muntmarg parintele Catalin Ilie mentioneaza intr-un studiu foarte cuprinzator:”Sfintirea bisericii din Slanic Moldova la 15 august 1929 este un moment important in istoria parohiei de la poalele muntelui Nemira. Dupa ce parintele Filip Doiculescu reda «spre folosinta religioasa», cu greu, in anul 1922 biserica distrusa partial de luptele Primului Razboi Mondial, a venit la Slanic eruditul preot Neculai Munteanu Muntmarg. Nascut la Scorteni, in data de 22 septembrie 1903, parintele provenea dintr-o familie deosebita pentru vremea aceea, tatal sau fiind notar, adica secretar al Primariei, dar care a fost si primar. Preoteasa parintelui Munteanu, Maria, era din familia Verdes, invatatoare, fiica de invatator – Nicolae Verdes, autorul unui manual de geografie al judetului Bacau pentru ciclul primar si a unei monografii a scolii din Dofteana, tiparita in anul 1935. Datorita meritelor deosebite ale acestui invatator, in anul 1936 Ministrul Instructiunii Publice i-a transmis multumiri pentru modul in care a stiut sa-si duca la indeplinire menirea si a condus Scoala Dofteana. Bunicul preotesei a fost protopop. Studiile le-a facut la vestita facultate de teologie de la Cernauti si a fost hirotonit pentru parohia Slanic. Aici gaseste o biserica mica, in «forma de nava simpla, cu un acoperis de sindrila in doua ape, rotunjit in dreptul altarului. Biserica nu avea cupola aeriana. Turla de lemn vizibila deasupra pridvorului servea de clopotnita. Cel putin cinci ferestre luminau interiorul sau in care se patrundea prin usa situata in peretele dinspre miazazi”(dupa cum noteaza Epifanie E. Cazanescu). Politicianul Moise Pacu (istoric, profesor si publicist, autor al primelor monografii ale fostului judet Covurlui – azi, Galati), duce o intensa campanie pentru construirea unei noi biserici, «prin presa si’n parlament, cand a socotit ca in Slanicul moldovenesc, fata de atatea cladiri marete si fata de multimea vizitatorilor, mica bisericuta «Sf. Ilie», saracita de sfinte icoane, saracita si in urma razboiului, de cele trebuincioase cultului divin, nu mai putea face fata, nu mai putea ramane ca o adevarata cladire de ruga si de inaltare sufleteasca”, (dupa cum arata parintele Neculai Munteanu Muntmarg). Slanicul este mentionat in Anuarul Socec al anului 1924 (vol II, pag. 48) cu doar 215 locuitori in toate cele 4 sate componente. Comparativ, satul natal al parintelui Munteanu, Scorteni (prezentat la aceeasi pagina cu Slanicul), avea 4111 locuitori, tot in 4 sate. Daca la acestea mai adaugam ca biserica din Cerdac a fost distrusa complet in 1916, vedem ca cei 215 locuitori, intre care vor fi fost si catolici, nu puteau ridica o noua biserica in statiune. Potrivit traditiei locale, se intampla insa ca unui proprietar de vile in Slanic, Axente Pandrea, originar din Braila, i se sinucide unicul fiu, Nicolae. Astfel familia Axente si Maria Pandrea se hotaraste sa ridice o noua biserica in statiune, in speranta ca fiul lor va dobandi iertare de la Dumnezeu. Informatia aceasta a fost ocultata de preotii din Slanic, dar s-a pastrat in memoria populara. Cel care s-a ocupat de organizarea santierului si de coordonarea lucrarilor a fost tanarul preot Neculai Munteanu. Cand a plecat din Slanic, la 28 octombrie 1928, in satul sau natal, unde a fost preot pana prin 1982, avea doar 25 de ani”. Un lucru deosebit pe care ni-l releva “vajnicul cautator in arhive”, preotul slanicean Catalin Ilie este ca Neculai Munteanu Murtmarg a fost si un neobosit publicist. In acest sens mentioneaza:” A fost secretar de redactie la ziarul Bacaul in perioada 5 ian. – 18 mai 1925 (Bacaul – ziar agricol, industrial, comercial si al intereselor generale, care a aparut de la 27 aprilie 1924 la 31 ianuarie 1944). In articolele «Catre abonatii si cititorii nostri» si «Ce vrem?», din 22 dec. 1924, N. Munteanu Muntmarg da noi precizari cu privire la preocuparile si orientarea ziarului. Iscaleste materiale din prima serie a ziarului, dar si din a II-a si a III-a. A publicat si in ziarul «Moldova» (ziar independent al intereselor generale, ce a aparut pana in 17 dec. 1925). Este unul dintre cei mai ferventi colaboratori ai ziarului «Curentul Bacaului» (Organ independent saptamanal, cu aparitie intre 28 iunie 1929 – 21 august 1939). Publica si la «Glasul nostru» (Revista de cultura si educatie), chiar in primul numar al acesteia, aparut in ianuarie 1931, aici intalnind articolul «Spre un drum cultural» de N. C. Munteanu Muntmarg. Ca un fapt inedit avem primul raspuns din partea unei redactii, adresat lui N. C. Munteanu: «Randurile de mai sus le-am scris c’o zi inainte de a primi articolele dtale pentru care sunt desperat ca nu le pot trimite la masina. Explicatia cred ca e de prisos. Necontestabila d-tale aplicatie are inca nevoe de multa ucenicie. Aceasta in ceea ce priveste proza. Stihurile nu se multumesc numai cu intentia de a fi scrise ci au nevoe de o slefuiala cumplita pentru a face sa vibreze inima cetitorului. De altfel sa stii ca nu-i nici simpla, nici cu multe multumiri’ cararea plina’ de spini pe care incerci sa mergi. Iti aducem multumirea noastre pentru intentiile bune ce le ai si de a ne da concursul prin colaborare si de a raspandi gazeta, in cercul de cunoscuti» («Cultura poporului» anul I, nr. 18, 29 august 1921). Sa fie aceasta prima incercare a viitorului preot si publicist Munteanu de a publica, fiind respins, la doar 18 ani? Credem ca N. C. Munteanu este acelasi cu Nicolae C. Munteanu (cum va semna in “Cultura poporului” nr. 24), fiind foarte putin probabil sa existe doi publicisti: unul cu numele N.C. Munteanu si unul Nicolae C. Munteanu in aceeasi perioada si mai ales la aceeasi revista – Cultura poporului – unde din anul 1923 dispare semnatura N.C. Munteanu sau Nicolae C. Munteanu si va aparea numai N.C. Muntmarg (nr. 40) sau N.C. Munteanu-Muntmarg (nr. 164). La 20 de ani tanarul publicist isi gasise deja un pseudonim cu rezonanta: «Muntmarg!» Dupa o «slefuiala cumplita» a textelor sale, a publicat, in final, peste 30 de articole in revista care l-a respins initial. «Cultura poporului», anul X, nr. 310 din 2 februarie 1930, are la Posta redactiei (pag. 4) un mesaj pentru parintele Munteanu Muntmarg: “«Durerea de la O» e si a noastra, credeti-ne ca o impartasim, dar lungimea articolului ne indurereaza si mai mult, totusi… multumiri”. Deci parintele are un articol respins pentru ca este… prea lung![1] Insa tot la pag. 4 este un pamflet scris de Ionica Maruntis, intitulat «Cronica Rimata», in care alaturi de ceilalti publicisti de la «Cultura poporului», parintele este criticat pentru ca ar dori s-o invite pe nou aleasa Miss Romania in colectivul de redactie al revistei: «Protesteaza Delabatos… Muntmarg, mug ca’ntr’un mister/ Spune tainic: Vreau sa-mi fie sora’n «Drumul catre cer»…” ceea ce arata ca parintele este vazut ca o prezenta constanta a revistei mentionate. Publica articole pe teme din toate domeniile, de la recenzii pentru carti de poezie (intre ele si una la volumul de poezii «Cantare mantuirii mele», de C. R. Crisan), la dezbaterea problemei romanilor banateni din Serbia sau ia atitudine fata de necredinta conducatorilor acestei tari in articolul «Tara se framanta…» publicat in Revista «Iisus Biruitorul» (editata de parintele Iosif Trifa), nr. 24 din 13 oct. 1935: «Tara se framanta, tara este adanc bolnava. Pacatul s-a intins ca lepra peste trupul acestui neam care in trecutul lui a fost mai aproape de Dumnezeu, pentru ca si conducatorii lui credeau mai mult in Cel Atotputernic”». Un alt fapt inedit legat de parintele Munteanu este publicarea in Cultura poporului – de la nr. 283 din 16 iunie 1929 la nr. 333 din 6 iulie 1930 – a unui anunt pentru ajutorarea construirii bisericii din Cerdac, unde semneaza «Presedinte de onoare al comitetului de constructia Bisericii «Sf. Gheorghe» din Slanic (Cerdac) si contabilizeaza sumele colectate. El ajuta – intre anii 1929 si 1930 – la construirea bisericii din Cerdac, desi era paroh la Scorteni din 1928!” Despre activitatea sa liturgica, aflam: “Parintele Munteanu a fost un neobosit propovaduitor al Evangheliei, publicand, in afara de articole, mai multe brosuri a cate 8 sau 36 de pagini: «Lupta Oastei Domnului», 1939, «Pana cand veti iubi desertaciunea?», 1940, «Vino la Iisus», 1941, «Calea Crucii – Calea lui Iisus» sau «La 20 de ani de Oaste»”, 1943, etc., toate tiparite la Tiparul Tipografiei Arhidiecezane Sibiu. «Imi este inima plina de adanca durere! Am crezut ca dupa sfatul duhovnicesc si rugaciunea ferbinte pe care am facut-o, in nenumarate randuri, inaintea Domnului Iisus pentru adevarata ta intoarcere pe calea mantuirii si dupa fagaduinta data de atatea ori atat in sfanta biserica, in care liturghisesc cu temere de Dumnezeu, cat si in casa mea de preot, tu vei ramane cu adevarat in slujba Domnului« spunea intr-una din aceste brosuri pentru care in anul 1947 a fost incarcerat la inchisoarea de la Targu Ocna. «Desi subiectele erau religioase, ele erau un atac la regimul comunist instaurat in Uniunea Sovietica» afirma nepoata parintelui, Livia Liliana Sibisteanu din Bacau, doctor in istorie. Om de aleasa cultura, are intrevederi cu poetul George Bacovia, pe care l-a cunoscut la o consfatuire redactionala a «Ateneului cultural», in casa lui Gr. Tabacaru pe cand era student si secretar de redactie al ziarului “Bacaul” (fapt de care aminteste intr-o revista «Vitraliu» si universitarul bacauan Constantin Calin). Parintele Neculai Munteanu Muntmarg a publicat articolul «De vorba cu poetul Bacovia» in «Curentul Bacaului» (nr. 117, seria a II-a, an III din 13 septembrie 1931, p. 3) iar in revista «Cultura poporului» (anul IX, nr. 283 din 16 iunie 1929, pag. 3), are articolul «Bacovia si Gr. Tabacaru sau Poetul versului de plumb si Pedagogul de inima». Poetul George Bacovia l-a vizitat la Scorteni si cunoastem episodul in care parintele Munteanu l-a scapat pe Bacovia de arestare, pe motiv ca ar fi fost «bolsevic». Parohia Slanic detine o fotografie cu parintele Munteanu Muntmarg alaturi de scriitorul bulgar Yunekov din Sofia, o dovada ca preotul bacauan din Scorteni avea legaturi cu oameni de cultura si din alte tari”. 
Ce ne mai spune parintele Catalin Ilie despre Neculai Munteanu Muntmarg? “Un capitol aparte din viata parintelui Munteanu Muntmarg este activitatea sa in cadrul «Oastei Domnului». Nepoata sa, Livia Liliana Sibisteanu, afirma ca bunicul sau era in «Oastea Domnului» pe vremea cand era paroh la Slanic. «Oastea Domnului» avusese primul congres in anul 1923, intitulat «Adunarea celor care s-au hotarat impotriva betiilor, sudalmelor si al altor pacate» si era in plina activitate de «luminare a satelor». In anul 1937, pe 12 septembrie, il gasim la Sibiu, intr-un mare sfat al «Oastei Domnului», facand vorbire despre acest eveniment periodicul «Ecoul» dupa ce, in prealabil, la adunarea «Oastei» de la Scorteni (parohia parintelui Munteanu la acea data) s-a hotarat o noua incercare pentru refacerea unitatii Oastei. Sfatul se deschide avand in frunte pe parintii: Iosif (Trifa), Vladimir, Munteanu, Bogoride, Damian, Ungur si Bujoreanu, iar «cel dintai vorbeste parintele Munteanu, care deschide cuvantarile cu o miscatoare vorbire pentru scopul binecuvantatei intelegeri » pentru care s-au adunat. La Slanic parintele Neculai Munteanu Muntmarg a lasat o adevarata catedrala in raport cu bisericile de lemn de prin imprejurimi, depasind-o in dimensiuni doar bisericile celor doua foste manastiri, Precista si Raducanu, din Tg. Ocna. O particularitate este data de faptul ca biserica noua de la Slanic Moldova s-a construit in jurul bisericii vechi; cand a fost terminata biserica noua s-a demolat biserica cea veche in interiorul celei noi – aceasta informatie fiind culeasa de parintele Mircea Ilie la 7 iulie 1995, de la Gheorghe Seghete, de 90 de ani, din Slanic Moldova. Cladirea bisericii, asa cum s-a pastrat pana in ziua de astazi, este din piatra de Slanic si caramida, acoperita cu tabla. Are forma de cruce, cu doua turle, una la intrare care serveste si de clopotnita. Intrarea in biserica se face printr-un portic inaltat pe trepte de piatra si sprijinit pe patru stalpi ciopliti in piatra. Cel care s-a ocupat de sfintirea bisericii, in 1929, si care editeaza o brosura cu biografia familiei Pandrea si cuvantarile tinute la slujba de sfintire este preotul Clement Filimon numit deseori «ziduitorul», ctitorul-preot al bisericii. Cum din toamna anului 1928 (28 octombrie), cand parintele Munteanu s-a mutat la parohia Scorteni si pana la 15 august 1929 (ziua sfintirii) nu se poate construi o biserica, sustinem ca adevaratul ctitor al bisericii este parintele Neculai Munteanu Muntmarg. Cercetand fotografia de la sfintire, constatam cu regret ca nu a participat la acest moment de incununare a jertfei sale, iar istoria l-a uitat pe nedrept, desi prin efortul sau de a strange bani cu ajutorul revistei «Cultura poporului» poate fi numit pe drept cuvant si ctitor al bisericii din Cerdac, de a carei constructie s-a ocupat noul preot Clement Filimon. Viata si activitatea parintelui Munteanu ar putea fi un bun subiect pentru teza de licenta sau de doctorat a tinerilor teologi de astazi, care aleg de multe ori subiecte abstracte, ce sunt accesibile doar specialistilor. Parintele Neculai Munteanu Muntmarg a trecut la cele vesnice in data de 20 decembrie 1989, la aproape sapte ani dupa prezbitera sa, Maria, fiind ingropat in fata bisericii din Scorteni. El a ramas in memoria parohienilor ca fiind preotul ce avea pe frontispiciul casei parohiale inscrise versurile din strofa a doua a poeziei «Inscriptie pe o usa» de Tudor Arghezi: «Cand vii, paseste slobod, razi si canta./ Necazul tau il uita-ntreg pe prag./ Caci neamul trebuie sa-ti fie drag/ Si casa ta sa-ti fie zilnic sfanta”
Articol realizat cu sprijinul preotului Catalin Ilie din Slanic Moldova
Oameni de seama ai Vaii Trotusului
