Peste 100 premii si mentiuni au castigat elevii Colegiului National „Dimitrie Cantemir” din Onesti la concursurile si olimpiadele desfasurate in aceasta perioada. La Limba romana, „olimpicii” nationali ai acestui an scolar sunt: Daria Dragan (clasa a V-a), Alexandra – Maria Ungureanu (clasa a VI-a, cu participare atat la Concursul national „Ionel Teodoreanu”, cat si la un alt concurs national – „Lectura ca abilitate de viata”), Elena Cristina Pantaru (clasa a X-a, indrumata de profesoara Adina Mitroiu) si Teodora Nichita (clasa a XI-a, (pregatita de profesoara Alina Cosma). La Olimpiada nationala de Matematica au participat Stefan Stefanescu (clasa a V-a, profesoara Lavinia Tudor) si Marian Lupascu (clasa a X-a, profesoara Gabriela Jupenschi), iar la Olimpiada nationala de Fizica a fost prezenta Adriana Cristina Basoc (profesoara Mariana Tutunea). Rares Ciobanu, clasa a IX-a, pregatit de profesorul Ilie Dragomir, a participat la Olimpiada nationala de Geografie, in Bacau, si e calificat si la Concursul national „Cangurul lingvist”. Si in acest an a fost prezenta la Olimpiada nationala de Religie ortodoxa Andreea Ciobanu (profesor Cautis Petrica), iar la Olimpiada nationala de Lingvistica a participat Valentin Omota (pregatit de Alina Cosma si Ovidiu Codreanu). Sahul e reprezentat de Mihai Avram (pregatit de Luminita Ifrim si Dorel Muntean), care a ajuns la Olimpiada nationala. Profesoara Felicia Filip, directoarea institutiei, despre participarile elevilor Colegiului National „Dimitrie Cantemir” la olimpiade si concursuri: „Pana in prezent, de la olimpiadele nationale stim ca Stefan Stefanescu a obtinut premiul III si medalia de bronz la Olimpiada nationala de Matematica, iar Andreea Ciobanu s-a clasat pe locul 2 la Religie ortodoxa. Alexandra Maria Ungureanu, din clasa a VI-a, a acumulat la proba scrisa din cadrul Concursului national «Lectura ca abilitate de viata» cel mai mare punctaj din tara (la nivel 1), obtinand 58 puncte din 60 posibile. Ne mandrim cu faptul ca cei 62 elevi de gimnaziu de la colegiul nostru au obtinut la faza judeteana a olimpiadelor un numar de peste 80 premii, iar liceenii au reusit peste 100 premii si mentiuni. Este de evidentiat si varietatea domeniilor de studiu de la aceste concursuri si olimpiade, inscrise in Calendarul Ministerului Educatiei Nationale, elevii nostri optand inclusiv pentru olimpiade interdisciplinare. Astfel au fost multi inscrisi la Olimpiada de Lingvistica, pentru care elevii sunt coordonati de catre profesori de Limba romana si de matematica. De altfel, suntem initiatorii acestei olimpiade in judetul Bacau, una dintre putinele ce au si faza internationala”.
Ion Moraru