Intr-una din editiile trecute ale ziarului nostru va semnalam cazul unui onestean care a fost inchis pe nedrept, in Italia, de aproape 12 ani si care in prezent a ajuns in Romania. Dar nu datorita interventiei autoritatilor, ci mamei acestuia, care nu a vrut sa-si abandoneze baiatul.
- Black Water the movie
Reamintim cititorilor nostri faptul ca un onestean a fost inchis, pe nedrept, in inchisorile italiene. Este vorba de Doru Stoica care a plecat la munca in Italia in cautarea unor venituri care sa asigure un trai decent familiei sale. Astfel, in toamna anului 1997, acesta si-a luat inima in dinti si a plecat sa-si caute norocul in strainatate. A lucrat timp de trei luni la niste italieni. Din cauza unor probleme aparute din senin, barbatul a fost ridicat din casa acestora si acuzat ca ar fi omorat un om. A fost judecat si cum acesta nu dispunea de bani si nici nu cunostea foarte bine limba italiana a fost condamnat. “A primit 23 de ani pentru o crima pe care nu a comis-o si care s-a petrecut in 1991, pe cand el era in Romania”, ne-a povestit mama lui Doru. Mergand in vizita la el si vazand ca a ramas doar o umbra din ceea ce a fost odata, femeia a decis sa nu lase lucrurile asa. Dupa lungi insistente, memorii si sesizari, chiar inainte de sarbatorile pascale acesta a ajuns in Romania, la Penitenciarul din Bacau. “Ma bucura mult faptul ca fiul meu nu va mai fi batut si agresat asa cum a patit acolo, insa trebuie neaparat sa-l ducem la medic pentru ca are mari probleme de sanatate. La cata bataie a mancat, la chinurile prin care a trecut, ma mir ca nu e mai grav. Nu stiu daca va mai amintiti dar atunci cand v-am cerut ajutorul v-am povestit faptul ca era imobilizat la pat, deoarece fusese operat de hernie. A suferit prea mult. Acum, mai nou, are mari probleme cu inima”, ne-a spus femeia.
In urma discutiilor purtate cu femeia am aflat ca Doru Stoica nu se simte deloc bine si urmeaza sa fie supus unor investigatii complete de catre medici specialisti pentru a afla exact afectiunile pe care le are. De altfel, batrana se gandeste, la modul cel mai serios, sa redeschida dosarul fiului ei, insa sa se judece in Romania, deoarece este covinsa ca acestuia i s-a pus in spate o crima pe care nu a comis-o.
Dana Lungu
#1 : 31/08/2014, 22:53