MONOGRAFIE
Continuam parcursul prin istoria Onestiului, asa cum a fost ea dezvaluita in 1977 de Nicolae Irimia, mentionand notatiile acestuia despre viata culturala a asezarii in timpul Primului Razboi Mondial si dupa: „in decembrie 1917-ianuarie 1918, dupa incheierea Armistitiului de la Focsani, un grup de luptatori pe pe front, activi si in rezerva au hotarat infiintarea Casei Nationale Onesti. Seful grupului a fost colonelul Ion Manolescu, caruia i s-a dat dreptul de a strange fonduri si de a incepe lucrarile de constructie. O echipa de peste 150 meseriasi soldati au lucrat zi si noapte, fara a spune cuiva ce destinatie are cladirea, executata in sapte zile, dupa proiectul arhitectului Vasilescu din Bucuresti. Astfel, la 25 decembrie 1917 s-a inaugurat la Onesti primul teatru satesc”. Amintind ca Onestiul a dat in prima conflagratie mondiala 38 eroi, Irimia noteaza: „Daca pagubele de razboi au fost foarte mari in aceasta zona, iar populatia asezarii a infruntat amenintarea si bombardamentele inamice, greutatile materiale si morale intalnite in astfel de situatii, marile eforturi si suferinte indurate nu au fost zadarnice”. Dupa vindecarea ranilor pricinuite de Primul Razboi Mondial, avantajat de pozitia sa, in Onesti s-a dezvoltat indeosebi comertul: „ se organizau iarmaroace cu o durata de 10 – 12 zile (la 14 septembrie si 26 octombrie), prilej pentru negustorii ambulanti din Focsani si Ramnicu Sarat sa vanda cojoace si bundite, iar cei din Grozesti (Oituz), ceramica. In targul Onesti ponderea o detinea comertul cu cherestea si produse din lemn – stolerii pentru case, cufere, ladoaie si mobilier, dar si comertul cu cai”.
Descrierea celui de-al doilea razboi mondial e evident influentata de timpurile in care a scris Irimia: „Opozitia fata de regimul fascist a fost in unele cazuri spontana si, in acest sens, exemplificam refuzul cetatenilor din Onesti si Borzesti, alaturi de cei din Casin, Manastirea Casin si Caiuti, de a iesi la lucru in toamna anului 1943, cand au inceput constructiile cazematelor… In timpul retragerii din 1944, trupele germane au minat podul de fier de peste raul Trotus, insa un pluton al armatei romane i-a alungat pe nemtii care pazeau podul, apoi romanii l-au deminat. In august 1944 s-a instalat la Onesti Comandamentul sovietic, condus de un capitan inginer din Rostov. Desi au fost fixate tunuri in pozitie de lupta, la Onesti nu au avut loc lupte intre rusi si nemti, localitatea fiind doar punct de trecere pentru militari si civili. Dupa 1944 si pana in 1946, cand s-au facut primele alegeri (n.red. – pe care Irimia, in spiritul vremurilor sale, le-a notat ca „libere”), a existat o puternica fierbere electorala”.
Ultima parte a „Schitei monografice” realizate de Nicolae Irimia despre Onesti are in vedere anii socialismului: „in 1952, dupa un studiu efectuat de un colectiv condus de ing. Mihai Florescu (Ministrul Chimiei), s-a propus construirea unor importante obiective industriale, luand imediat fiinta Santierul de Constructii Onesti. Pentru realizarea obiectivului, localitatea a fost supusa unor puternice si rapide transformari de ordin economic, social si cultural, dintr-o comuna rurala cu 3000 locuitori transformandu-se treptat intr-un puternic centru industrial”. Intalnim si date despre obiectivele economice, Termocentrala Borzesti fiind prima capacitate ce a intrat in functiune, in 1956, dupa 4 ani de constructie. Tot in 1956 a intrat in functiune si Uzina de petrol (Rafinaria), iar Uzina Chimica a fost construita intre 1956-1960. Uzina de Cauciuc s-a construit intre 1958-1963, fiind unica unitate producatoarte de cauciuc sintetic din tara, aici finalizandu-se in 1976 Uzina de Cauciuc Izoprenic. Chiar daca cifrele au uneori un limbaj sec, transcriem cateva date insemnate de Irimia: „Dinamica productiei globale a Onestiului a crescut intre 1960-1970 de 13 ori, iar productia chimica de 100 ori. Combinatul Petrochimic Borzesti a avut peste 12 000 oameni ai muncii. Aproape jumatate din productia industriala globala a judetului Bacau in anii 1970-1974 a fost realizata in municipiul Onesti”. Cateva amanunte despre constructia orasului: „In 1953 a fost aprobata schita de sistematizare si constructie a orasului Onesti, prevazuta atunci pentru o populatie de 30 000 locuitori. Ea a fost modificata in 1963, preconizandu-se extinderea pentru o populatie de circa 60 000 locuitori pana in 1980 si circa 100 000 in perioada urmatoare. In edificarea orasului s-au distins mai multe etape. Intre 1953-1958 s-au construit si dat in folosinta grupuri de blocuri sub forma de incinta, prevazute cu bolte de acces si alei interioare (zona Cuartal). In a doua etapa, cuprinsa intre 1959-1965, s-a trecut la realizarea de blocuri cu patru etaje pe prima magistrala a orasului (Bd. Republicii), iar dupa 1965 s-a trecut la construirea de blocuri din prefabricate, cu 7-10 nivele si cu 200-250 apartamente”. Ca demografie, Irimia noteaza ca „in 1950 comuna Onesti avea 3.800 locuitori, in 1956 (cand a fost declarata oras) populatia era de 11.250 locuitori, iar in 1974 s-a ridicat la 57.731 locuitori. Varsta medie a locuitorilor era in 1973 de 28 ani”. Prin faptul ca aduna multe date dupa o consultare in amanunt cu profesorii de istorie care au activat in Onesti in anii 1970 -1975 (cum ar fi prof. dr. Mihai Hrisca) si ca a studiat documente care se afla in colectiile Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, lucrarea intitulata simplu „Schita monografica”, realizata de Nicolae Irimia, e oricand un punct de reper pentru cei care se incumeta sa realizeze o monografie a Onestiului.
Ion Moraru
