Eveniment religios deosebit in orasul – statiune de la poalele Magurii, la Targu Ocna: peste 500 de credinciosi au participat pe strazile principale la o procesiune dedicata Duminicii Ortodoxiei. Manifestarea, care a adus bucuria trairii in evlavie a credintei, a avut loc cu binecuvantarea Preasfintitului Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Parintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Onesti: „la procesiune au participat atat enoriasii din Targu Ocna, cat si cei din parohiile invecinate, fiecare avand in mana cate o icoana. Aceste sfintele icoane au fost purtate in pelerinaj de la Biserica «Buna Vestire» – Raducanu din Targu Ocna spre Biserica «Sfintii Voievozi» si spre Biserica «Adormirea Maicii Domnului» – Precista. In cadrul procesiunii ne-am rugat pentru tot sufletul cel intristat si necajit, care are trebuinta si folosinta de la Dumnezeu. Ne-am rugat pentru binele poporului roman si de pretutindeni. Am citit capitolul 10 de la Sfantul Evanghelist Matei, impartit pe trei pericope, in care se relateaza alegerea Sfintilor Apostoli si trimiterea lor la propovaduire. Am avut parte de o procesiune placuta, linistitoare, odihnitoare, la care au participat un mare numar de credinciosi din orasul Targu Ocna. Foarte multe persoane au iesit la ferestre si porti pentru a ne intampina, neputand sa ne insoteasca din binecuvantate pricini. A fost o zi inaltatoare in care am sarbatorit primavara credintei noastre”.
Preotul protopop Constantin Alupei a mai amintit ca „Duminica Ortodoxiei a adus multe bucurii si binecuvantari, mai ales ca in biserici s-a citit Pastorala Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta duminica ne-a oferit din nou posibilitatea de a ne manifesta in procesiuni si de a avea in inimile noastre icoanele cu Mantuitorul Hristos si cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. La procesiunea de la Targu Ocna credinta ortodoxa a fost manifestata de credinciosii din aceasta localitate, dar si din imprejurimi. Chiar daca a fost organizat acest eveniment deosebit in zona noastra, Protopopiatul Onesti a avut reprezentanti si la marea procesiune din Duminica Ortodoxiei, organizata la Roman in prezenta Preasfintitului Ioachim Bacauanul. La Roman, la Targu Ocna si in alte localitati din tara noastra, credinciosii au aratat fata de sfintele icoane pretuire, iubire, nadejde si credinta”. Dupa cum se arata in Pastorala Sfantului Sinod, in „Duminica Ortodoxiei” sunt cinstiti toti cei care „prin cuvant si fapta au aparat dreapta credinta, luata in anul 843, la Sinodul de la Constantinopol. Aceasta lucrare duhovniceasca a fost pregatita inca din anul 787, cand Sfintii Parinti ai Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea au justificat si proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credintei ortodoxe”.
Ion Moraru