Luni, 13 iulie, a fost o zi cu ghinion pentru profesorul si antrenorul de handbal Marian Popescu. Organismul acestuia a cedat. In jurul orei 19.00, pe cerul Onestiului a mai aparut o stea. Pentru toti cei care l-au cunoscut pe profesorul si antrenorul Marian Popescu vestea trecerii acestuia in randul celor drepti a cazut ca un traznet. Toti stiau despre el ca este un om vesel, plin de viata, cu o energie debordanta.
In urma unei banale interventii chirurgicale, facuta in urma cu trei luni de zile, acesta pur si simplu s-a topit pe picioare. Pana si pentru familie acest soc este trait cu multa greutate. Fratele sau mai mare, Sandu Popescu, ne povesteste cu lacrimi in ochi ca nici acum nu-i vine sa creada. “Am senzatia ca traiesc un cosmar din care sper sa ma trezesc. Nu merita asa ceva. A fost un bun sportiv si un excelent antrenor alaturi de care am facut o echipa formidabila. Si nu zic asta pentru ca era fratele meu, ci pentru ca baietii nostri nu o data au ajuns in componenta loturilor nationale”, ne marturiseste Sandu Popescu, care cand a plecat la operatie si-a luat la revedere de la Marian Popescu, iar acum, cand s-a reintors, l-a gasit pe catafalc.
Nasterea singurei nepoate a fost pentru Marian Popescu o bucurie fara margini. De-abia astepta sa o plimbe pe micuta Maria prin parc. Soarta a fost cruda. Nu a mai apucat.
Veste suportata cu greu de elevii si colegii sai
La capela din curtea Bisericii aSfantul Nicolae” s-au adunat zeci de profesori, colegi ai sai, prieteni apropiati, cunostinte, rude, dar si elevii sai. “Cand am auzit ca a murit domnul Popescu am crezut ca este cea mai proasta gluma din cate sunt. O data nu am auzit sa se planga ca este racit sau asa ceva. Era un om vesel, un profesor si un antrenor de exceptie. Il admiram cu totii. Pentru mine, dar cred ca pentru toti baietii a fost ca un al doilea tata. Era foarte apropiat de noi”, ne-a declarat trist Vlad Rotaru, 15 ani, capitanul echipei de handbal. Alaturi de colegii sai a venit sa-i aduca un ultim omagiu antrenorului sau.
“M-a ajutat si sustinut foarte mult. A fost ca un tata pentru mine. A plecat dintre noi atunci cand aveam nevoie mai multa de el. Imi amintesc de modul in care ne batea cu mana pe umar si ne incuraja mereu. Acum ne priveste de sus si ne incurajeaza, dar sincer va spun, ne va fi foarte greu fara el”, ne-a explicat Florin Tantaru, profesor de sport si coleg cu Marian Popescu.
A Thin Line Between Love and Hate trailer Fire de artist
Fire de artist, acesta avea un condei bun, iar lucrarile sale erau apreciate pentru creativitatea si stilul sau inconfundabil. Avea un talent de exceptie la desen, pe care l-a mostenit si fiul acestuia, dr. Victor Popescu. Cunoscutii ne-au povestit cum il incurajau sa-si exerseze talentul, insa acesta le spunea razand: “Nu am timp”. Isi gasea intotdeauna timp pentru “baietii” lui, caci asa ii numea pe elevii pe care ii antrena.
Performante deosebite
[ad#stire] Sandu si Marian Popescu formau o echipa de exceptie. Performantele au inceput sa apara dupa 1992. De patru ori a avut campioni nationali la Handbal Juniori la scolile generale. A avut si doua medalii de argint si nu o data copii antrenati de fratii Popescu au facut parte din componenta loturilor nationale. Printre copiii pregatiti de cei doi frati se numara Daniel Simeriu, Roman Ghita, Ioan Alin Balanica, Mihai Mitu, Dragos Ganea si Adrian Vlad Rotaru. In anul 2002, a ocupat primul loc la handbal, baieti, faza nationala, in anul 2004 au luat locul al treilea, tot la faza nationala, handbal baieti, iar in 2008 si 2009 au ocupat locul III la handbal, baieti, faza pe zona.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Dana Lungu
#2 : 17/07/2009, 15:12
#1 : 16/07/2009, 17:25
