Reverberatii la portile de lemn ale Casinului

Casinul se pregateste pentru a avea pe plaiurile sale pe prof. dr. Ion Ghinoiu, care activeaza ca secretar stiintific la Institutul de etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu” al Academiei Romane. Cunoscut etnograf, membru in consiliul de redactie al revistei „Etnosfera”, prof. dr. Ion Ghinoiu este realizator al Calendarului popular „Comoara satelor”. De mai multi ani domnia sa lucreaza la realizarea Atlasului Etnografic Banat – Crisana – Maramures precum si a unui Video Atlas. Aducand numeroase contributii stiintifice la cunoasterea artei si a portului popular dar si a sarbatorilor si obiceiurilor romanilor, prof. dr. Ion Ghinoiu a fost cucerit de valoarea deosebita a volumului „Portile de lemn ale satului, Porti ale sufletului” (realizat de Constantin Tudose din Casin) si a tinut sa cunoasca cu adevarat aceste „bijuterii daltuite in lemn”, de pe meleagurile casunene. „Daca in viata ati fi realizat chiar si numai aceasta lucrare, urmasii ar fi spus despre dumneavoastra ca ati fost un om care n-a trait degeaba in lumea asta” – au fost cuvintele acestui reprezentant de frunte al Institutului de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu” al Academiei Romane, regasite intr-un mesaj catre Constantin Tudose, „vajnicul cautator de comori”, care promoveaza cu darnicia sufletului comuna Casin. Daca am face o analogie intre cantecul doinit (specific poporului roman, cel care doineste exprimandu-si „sentimentele si convingerile sale fata de unele probleme ale vietii, de timp si natura si fata de sine insusi” -dupa cum mentioneaza o definitie a „doinei” – inclusa in patrimoniul UNESCO) si portile de lemn ale Casinului, care dau nastere – folosind din nou termeni etnografici – la „un patrimoniu intangibil, uneori amenintat de degradare sau disparitie”, ne putem bucura si de opiniile prof. dr. Ion Ghinoiu referitoare la lucrarea pe care a apreciat-o foarte mult. Acestea sunt inraurite de o prezentare sincera, care dau si mai mult stralucire zonei etnografice a Casinului, distinsul profesor bucurestean mentionand:”Constantin Tudose, autorul acestei lucrari, inedita prin scop si realizare artistica, este unul din falosii urmasi ai familiilor de rucareni si dragosloveni care, bejenind prin Transilvania, au ajuns cu trei secole in urma in depresiunea Tazlau- Casin din Moldova. Aici, in Casin, localitate atestata documentar inca din anul 1410, din timpul voievodului Alexandru cel Bun, aveau sa se aseze definitiv. Urmasii acelor « mocani», casunenii de astazi, continua sa pastreze uimitor de bine in limba vorbita si onomastica, in obiceiuri si traditii, in port, ocupatii si mestesuguri, amintirea zonei etnografice din care s-au desprins, Muscelul. Din imensul tezaur cultural cu care au poposit stramosii, Constantin Tudose prezinta concetatenilor sai si romanilor de pretutindeni unul dintre cele mai convingatoare si mai expresive documente etnografice referitoare la identitatea casunenilor, «Portile de lemn ale satului » pe care, inspirat, le compara cu «Portile sufletului». Astazi, la inceput de mileniu trei, acestea stau cu fata la drum ca stapanii lor gatiti in zile de sarbatoare si, precum frumoasele si harnicele casunence, au poale si sani, poarta salbi si medalioane. Din prezentarea detaliata a mestesugului constructiei portilor cu trei stalpi si acoperis, autorul identifica patru perioade evolutive, numite generatii. In sanul generatiei a patra, cu stalpi de beton turnati in cofraje cu modele sculptate in lemn de stejar, a aparut generatia a cincea, a stalpilor turnati in cofraje si imbracati in haina traditionala a lemnului de stejar sculptat. Primii «copii » ai noii generatii, plamaditi de talentatii mesteri casuneni indrumati de autor, pastreaza trasaturile identitare ale «parintilor» (poarta cu trei slalpi din diferte materiale, acoperis si obloane din lemn, impodobita cu ornamente si diferite simboluri), cu o singura deosebire: motivele artistice repetabile, imprimate stalpilor de cofrajele folosite, sunt sculptate pe lemnul de stejar care ii imbraca. Acest procedeu tehnic, o impacare fericita a traditiei cu inovatia, adauga la trainicia portilor din generatia a patra, frumusetea si originalitatea simbolurilor si motivelor artistice sculptate in lemn ale primelor trei generatii. Poarta din generatia a cincea, de mare interes pentru etnografi si oameni de arta, sta deja in picioare la ea acasa, in Casin, si in capitala de judet, Bacau. Dar aceasta poarta contemporana a casunenilor, a carei stramoase avea batut in stalp un belciug pentru legatul calului de drumet si de musafirul sosit in vizita (pg. 64), un scaun cioplit in stalp petru odihna (pg. 42), simboluri ale neintrecutei ospitalitati moldovenesti, poate deveni, asa cum se sugereaza in text, marca identitara a Moldovei. Scuzandu-se intr-un fel cititorilor, autorul le destainuie sentimentul puternic ce il poarta mosilor si stramosilor casuneni, creatori de valori durabile: «Majoritatea mesterilor cat si stapanii respectivelor porti sunt dusi la ceruri. Pentru a nu fi uitati prea repede …. am scris [in carte] si altceva decat strict de poarta.»(pg. 102). Intradevar, «in spatele portilor» prezentate pe larg, este consemnat un bogat material care poate fi folosit pentru actualizarea monografiei comunei Casin scrisa de institutorul N. Pislaru, sau pentru elaborarea unei noi monografii”.

Despre «infratirea» portii cu sufletul…

Prof.dr. Ion Ghinoiu mai noteaza:”Casunenii, oameni curajosi si indrazneti care, calatorind ca pastori in urma turmelor de oi si ca negutatori si carausi de marfuri in carute cu coviltir trase de boi si, mai tarziu, de cai, stiau cum «merge lumea». Putini ca ei isi puteau asuma riscurile pornirii pe drumurile nesigure de altadata, spre tinuturile dunarene si cele de peste Prut si Nistru, sa treaca carele si turmele de oi peste apele mari, uneori prin vaduri si poduri de vase, sa le apere de dezastrele care puteau fi provocate oricand de vremea rea, boala, atacuri neprevazute. Acestea sunt numai cateva din motivele care aveau sa transforme poarta casei din sat intr-un loc sacru, cu semnul crucii sculptat sau traforat in lemn, cu inscriptii crestine, inclusiv formula de invocare a ajutorului « Doamne ajuta!» (pag 36). Acolo se inchinau casunenii cand plecau in « lumea larga » si cand se intoarceau langa cei dragi, cu roadele muncii agonisite. Poarta insuma, pentru cei plecati departe de casa, cele mai profunde trairi ale sentimentului exprimat, concis, de cuvantul «acasa». Autorul adauga functiei strict utilitare a portii, splendid definita ca fiind «lucrarea ce separa curtea fiecaruia de locul tuturora » (pg. 6), rolul identitar, de reprezentare a stapanului sau. In sutele de imagini insotite de scurte istorioare, portile din satele Casin si Curita par a fi infratite «trup si suflet » cu stapanii caselor pe care ii reprezinta. Diferentierea unui casunean de ceilalti consateni ai sai este marcata de talentul cu care acesta si-a ales, impreuna cu mesterul care i-a construit poarta, ornamentele, simbolurile si chiar blazoanele (pg. 33) sculptate sau traforate in lemn. La acestea s-au adaugat, frecvent, inscriptionarea numelui si, ca ultim element de identificare, banalul numar al casei afisat de administratia locala. Fiecare poarta este, pentru autor, o piesa de muzeu careia ii face, dupa o temeinica documentare pe teren, «din poarta-n poarta», o prezentare, cat i-a permis materialul inregistrat, despre: numele proprietarilor si al mesterului; locul de amplasare in vatra satului; materialul de constructie si tehnica de constructie; anul sau perioada de constructie, motivele ornamentale si starea de conservare etc. Dupa vizionarea fotografiilor si citirea informatiilor despre cele aproape 300 de asemenea « obiective muzeale» ai senzatia ca ai vizitat un muzeu adevarat al portilor de lemn impartit in cinci sectiuni, numite de autor generatii. Printre altele, cititorul mai poate afla scurte povestiri si informatii despre porti si, uneori, din spatele acestora, cum ar fi: trasaturile de caracter ale stapanilor, personalitatea, harnicia, curatenia, ospitalitatea, istetimea, intelepciunea, demnitatea, meritele in evenimentele istorice la care au participat si altele. Un loc aparte le este acordat mesterilor casuneni, dulgheri si cioplitori in lemn, vestiti in intreaga zona. De la nicio poarta nu lipseste prezentarea motivelor si simbolurilor artistice care, prin alegerea si gruparea acestora, diferentiaza portile si stapanii acestora. De o rara frumusete, cuprind aproape toate genurile: geometrice, fitomorfe, zoomorfe, crestine, antropomorfe. Casinul poate deveni, prin tezaurul cultural al portilor din lemn, un obiectiv turistic important, cu nimic mai prejos ca perechea spirituala reprezentata de vestitul « Cimitir vesel » din Sapanta. De altfel, aceste traditii locale, una moldava si alta maramuresana, au la baza prelucrarea artistica a lemnului dur de stejar si apartin aceleiasi stralucite civilizatii a lemnului. Asemanator crucilor de lemn din «Cimitirul vesel» care expun, sub forma de epitaf, redat plastic prin pictura naiva si mici texte versificate, aspecte din viata celor plecati in lumea de dincolo, «Portile de lemn ale sufletului» redau prin simboluri cioplite, sculptate, traforate, aspecte din viata celor de aici. Deosebirea dintre cele doua creatii populare consta in faptul ca «poarta de lemn» din Casin este plasata in vatra satului si este folosita de cei prezenti, iar «crucea de lemn» din Sapanta se gaseste in cimitir si ii este dedicata celor plecati. Cele doua constructii amplasate la intrarile si iesirile sacre, poarta de lemn din fata casei si crucea de lemn din fata mormantului, sunt infratite cu stapanii lor, pe care ii inlocuiesc ritual: pe unii in sat, pe altii in cimitir. Romanii pastreaza intense si variate legaturi intre cei plecati «dincolo» si cei ramasi «aici». De pilda, pentru Constantin Tudose parintii, mosii si stramosii casunenilor din cimitir sunt mangaiati de fiecare data cand clantele si incuietorile portilor construite de ei in sat sunt atinse de urmasi: de copii, nepoti si stranepoti. Asa cum exista legaturi intre morti si vii, sunt si asemanari intre substitutele lor rituale, in cazul de fata, intre poarta de lemn a casuneanului si crucea de lemn a sapanteanului. De aceea, acest nou tezaur al culturii populare, «Portile de lemn ale satului, Portile sufletului», trebuie sa faca obiectul unui riguros proiect de cercetare pentru a putea fi conservat «in situ» si valorificat prin turism cultural, independent sau in tandem cu ruda sa de peste Carpati, «Cimitirul vesel» din Sapanta”. Daca mai mentionam faptul ca prof. dr. Ion Ghinoiu a studiat si zona etnografica transfontaliera romano- bulgara, aducand importante contributii asupra obiceiurilor, prezenta sa la Casin se constituie ca un act de mandrie si mare cinste pentru gospodarii acestui sat.
Ion Moraru