Revin dictaturile?

Pe timp de criza – istoria o dovedeste -, apar la orizont mugurii dictaturilor. Sunt numeroase exemple, de la Franco, Hitler, Musolini, Carol al II-lea, Horty etc., daca ar fi sa ne oprim doar la criza anilor 30 din secolul trecut. Care au fost consecintele, nu mai este nevoie sa intram in amanunte, daca amanunte sunt restrângerea drepturilor si libertatilor cetatenilor, interzicerea partidelor politice din opozitie, a ziarelor, cât – mai ales – desfiintarea parlamentelor sau restrângerea prerogativelor acestora. Partidele de extrema dreapta, naziste, sovine, miscarile legionare au pus mâna pe putere in numeroase tari din Occidentul european, centrul si estul continentului, facând loc abuzurilor, arbitrariului, patronate de partidele – stat sau de dictatorii scosi la lumina si sustinuti de forta armelor, de patronatele din industria militara, de fortele revansarde. Lumea inceputului de secol XXI cunoaste efectele unei crize devastatoare, care se intinde din Nordul Inghetat, matura malurile Pacificului, Atlanticului, imbratisând ca un cleste toata Europa. Primele efecte au fost restrângerea dreptului la munca, a circulatiei libere a fortei de munca, interzicerea accesului la munca pentru populatiile unor tari ca Bulgaria, România, Albania sau Ungaria. In interiorul tarilor grav afectate au loc schimbari care, la prima vedere, par menite sa stavileasca efectele financiare si sociale ale crizei economice, numai ca, aceste justificari nu rezista niciunei analize obiective a fenomenelor. Ce se intâmpla in România? Primul vizat si scos din circuitul normal al democratiei a fost Parlamentul, eliminat din procesul legislativ prin asumarea repetata a raspunderii Guvernului pentru legi extrem de importante, care ar fi necesitat o larga dezbatere publica si parlamentara. Anii 2010 si 2011 au fost marcati de asemenea proceduri, la care s-au adaugat apelarea la sute de ordonante de urgenta si ordonante ale Guvernului. Cum pot fi catalogate drept legi menite sa reformeze statul, administratia locala si centrala legi democratice, in conditiile in care ele au fost aprobate printr-un procedeu ce tine mai multe de dictatura decât de democratie? Si seria abuzurilor continua. Coalitia guvernamentala – constituita nedemocratic – a hotarât, la insistentele presedintelui jucator, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, incalându-se grosolan Constitutia. Dar, cui ii pasa? In numele reformarii statului (parca am mai auzit aceasta formulare prin anii 33, in tari ca Germania si Italia) milioane de cetateni au ramas fara salarii, le-au fost diminuate pensiile, li s-a luat dreptul la munca, la o viata decenta, asigurata prin legea fundamentala a tarii. Nici presa – singura institutie care mai tine ochii mari deschisi – nu a scapat de ingerintele politicului, atât prin masuri economice, dar mai ales prin denigrare publica, atacuri directe la adresa unor ziaristi, care isi manifesta deschis opiniile vizavi de actuala Putere. Nici unele tari din Europa nu sunt departe de asemenea practici, de urmarit sunt evenimentele din Ungaria, Italia, Grecia si chiar Germania. Parcurgem o perioada dificila, care poate deveni extrem de periculoasa, daca nu ne trezim din letargia care ne-a cuprins si de care profita forte care nu au nimic in comun cu principiile democratice, pentru care popoarele au facut mari sacrificii in ultimii 200 de ani.