Guvernul analizeaza posibilitatea acordarii de garantii de stat pentru RAFO Onesti, companie care se afla in proces de modernizare dupa ce si-a platit datoriile de stat, si pentru santierul naval Mangalia, a declarat presedintele Traian Basescu, citat de NewsIn. Guvernul nu si-a propus, si nici nu ar fi avut cum, sa imprumute suficienti bani, cat sa poata satisface nevoie tuturor agentilor economici in perioada de criza, singurul lucru pe care statul il face din punct de vedere al companiilor fiind garantarea unor imprumuturi, a mai sustinut seful statului, miercuri, in cadrul unei intalniri cu administratia localt din judetul Ialomita. Basescu a subliniat ca si aceasta posibilitate – ca statul sa garanteze imprumuturi angajate de marile companii – este reglementata in acordul cu FMI, pentru ca exista riscul ca aceste garantii sa nu fie achitate de agentii economici si sa plateasca Guvernul din taxele populatiei. Presedintele a aratat ca s-au acordat deja garantii de 400 de milioane de euro catre Ford Craiova si 69 de milioane de euro catre Oltchim Valcea, in ideea ca aceste doua companii antreneaza si locuri de munca pe orizontala, folosind produse ale IMM-urilor.
Procesul RAFO se reia joi
Astazi se va relua procesul pentru reorganizarea judiciara a RAFO Onesti, a anuntat liderul sindical Ion Marian. La ultimul termen, Tribunalul Brasov a solicitat celor doi contestatari ramasi plata unei garantii in valoare de 10% din valoarea creantelor pretinse de la RAFO. Rafinorii au anuntat ca firma Glencore si grupul Bivolaru nu au achitat la timp suma solicitata. Ramane de vazut daca magistratii brasoveni vor prelungi acest termen, ca urmare a grevei in care a fost prins sistemul juridic. Initial, compania RAFO Onesti a fost atacata in justitie de grupurile Bivolaru si Tender, precum si de companiile Glencore si Bedacom. Ei au cerut, printre altele, deschiderea procedurii de faliment, sub motivatia nerealizarii de catre RAFO a Programului de Reorganizare. In replica, sindicatul rafinorilor considera ca procesul este intretinut de grupuri de interese care doresc mentinerea rafinariei in blocaj.
Promisiune prezidentiala
[ad#stire]In timpul vizitei din septembrie a lui Traian Basescu in Onesti, seful statului s-a declarat “un prieten al RAFO”, in conditiile in care au fost platite datoriile catre stat si exista un plan de restructurare, dezvoltare si modernizare serios. Tot atunci, Basescu a promis ca va solicita Guvernului sa gaseasca solutii pentru ca rafinaria sa reporneasca la intreaga capacitate si cei disponibilizati sa fie reangajati.
Ultima ora s
Guvernul a adoptat un memorandum pentru acordarea unei garantii in valoare de 330 milioane de euro pentru Rafo Onesti, ceea ce inseamna salvarea a 1800 de locuri de munca. Banii vor fi folositi pentru realizarea planului investitional, respectiv in doua etape de investitii, una de 18 luni si cealalta de 36 de luni.