Un mare numar de onesteni au participat la 1 Decembrie la monumentele din municipiu la festivitatile de depunere a coroanelor de flori si la manifestarile organizate cu prilejul sarbatoririi Zilei Nationale a Romaniei. Inca de la ora 9.30 circulatia rutiera a fost oprita in zona unde se afla cel mai vechi monument al Onestiului (in zona de jos, la iesirea spre Bacau si Targu Ocna), aici fiind depuse coroane de flori atat de catre autoritati ale municipiului cat si de catre reprezentanti ai partidelor politice si de elevi ai institutiilor de invatamant din zona. Acordurile muzicii de fanfara au facut ca sa fie foarte profund acest moment de cinstire a eroilor neamului. Dupa ce la monument s-au perindat reprezentanti ai partidelor politice, consilieri locali, au depus coroane de flori si membri ai filialei onestene a Asociatiei Nationale “Cultul Eroilor”. Un mare numar de onesteni, ce au reprezentat Parohia “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, au adus jerbe si coroane de flori, ce au infrumusetat acest monument si este de evidentiat participarea unui grup de elevi de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” (insotiti de aceeasi profesoara prezenta de multi ani la fiecare din aceste activitati- Soltana Avanu) dar si de la Liceul Teologic “Fericitul Ieremia”. Parintele paroh Ioan Ursu a savarsit o scurta slujba religioasa pentru ca apoi intreg sa se desfasoare festivitatile de la Monumentul Eroilor “Regina Maria”.
In atmosfera solemna a marii sarbatori si in ritmurile muzicii de fanfara, pe treptele acestui monument au urcat sute de onesteni, creandu-se astfel un adevarat “lant viu” ,cu oameni de toate varstele, ce au adus prinosul lor de recunostinta la sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei. Intr-o organizare fluenta au fost depuse coroane de flori de catre viceprimarul cu atributii de primar al Onestiului, Alexandru Cristea, de veteranii de razboi , de membrii partidelor reprezentate in Consiliul Local. Deputatul Valerian Vreme a fost singurul parlamentar din Colegiul Onesti prezent la aceasta festivitate. Dupa ce reprezentantii partidelor politice au urcat treptele monumentului in ordinea UNPR (ce are doar 5 consilieri locali!), PSD, PNL, au depus coroane salariati ai institutiilor onestene, de la Politia municipiului, Spitalul Municipal, Directia de Asistenta Sociala si Biblioteca Municipala “Radu Rosetti”. Zeci de steaguri tricolore au impanzit zona monumentului, ele fiind purtate de catre elevi, muncitori de la societatile comerciale onestene si de catre pensionari. Astfel, si-au adus prinosul de cinstire al eroilor salariatii de la SC Directia Domeniului Public si Privat SA, de la Seniora Club Onesti (ce au avut steaguri si cocarde tricolore), de la Asociatia Pensionarilor (care au aprins inainte de festivitate un numar de 60 de candele, in memoria celor care si-au pierdut viata in ingrozitorul incendiu de la Clubul Colectiv din Bucuresti – intre ei fiind si doi onesteni). Au mai depuse coroane de catre angajati si de la alte institutii din municipiul Onesti ( de la Cinematograful Capitol), a Casei de Cultura a Sindicatelor si a mai multor asociatii onestene (intre care si Rotary Club). Atmosfera a fost cuprinsa de entuziasmul tinerilor, la festivitate participand elevi de la scolile gimnaziale “Emil Racovita”, “Sfantul Voievod Stefan cel Mare” dar si de la colegiile nationale “Grigore Moisil”, “Dimitrie Cantemir”, de la Colegiul Sportiv “Nadia Comaneci” dar si de la Liceul Tehnologic.
Sub “aura” discursurilor pline de patos
Un discurs simbolic la aceasta manifestare a sustinut Alexandru Cristea, viceprimarul cu atributii de primar al Onestiului, care a declarat: “Domnitorul Moldovei, Stefan cel Mare, spunea ca «mai presus de tihna noastra sta datoria de a apara fiinta si neatarnarea tarii noastre». Semnificatia zilei de 1 Decembrie este dincolo de ritualul depunerilor de coroane de flori si a intalnirii cu fratii nostri romani. Sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-am nascut intr-o tara bogata in istorie si in resurse si sa ne gandim la cei care si-au dat viata pentru tara, cu disperarea pierderii camarazilor”. Alexandru Cristea a adresat indemnul de a ramane “uniti in fata provocarilor ce apar in fata noastra”. Festivitatea de la Onesti s-a bucurat de prezenta generalului Vasile Apostol, ce a indeplinit functia de Loctiitor de sef al Statului Major al Fortelor Terestre si Inspector sef al Inspectoratului Armatei. Cuvintele conferentiarului universitar doctor Vasile Apostol (general in rezerva) au avut o puternica reverberatie in randul onestenilor, el mentionand: “Orice stat civilizat are o zi nationala, ce aminteste de unul din cele mai importante momente ale intregii sale istorii. Noi avem 1 Decembrie, cand Romania a cunoscut granitele ei firesti, in vatra vechii Dacii. Daca nu ar fi fost constiinta nationala a poporului roman, transmisa de-a lungul anilor, nu s-ar fi infaptuit acest act maret al Unirii de la 1 Decembrie 1918. Stim cu totii incercarea de unire a teritoriilor Moldovei, Munteniei si Transilvaniei, a lui Mihai Viteazul, considerat de unii rau- voitori ca a fost un aventurier, el fiind un mare patriot, ce cunostea foarte bine istoria! La Blaj, la 1848 ardelenii strigau in cor «noi vrem sa ne unim cu tara», un intelectual al Ardealului mentionand: «moldovenii sunt munteni, muntenii sunt moldoveni si si unii si altii sunt ardeleni». Imprejurarile in care s-a infaptuit Unirea de la 1 Decembrie 1918 au fost vitrege initial. Stim cat am luptat si am suferit in Primul Razboi Mondial, cand o parte insemnata din teritoriul national era sub dominatie straina. Stim ca nu mai aveam tara, ca granita era stabilita chiar pe frontul de lupta. Dar romanii nu si-au pierdut speranta si au vazut implinit visul de veacuri! Sunt suparat insa pentru faptul ca nu vrem sa ne invatam istoria asa cum a fost! Stim ce conditii au fost impuse dupa Pacea de la Bucuresti, de ce sa nu se stie cum au stat lucrurile? Daca nu ne stim istoria nu ne stim radacinile si ne clatinam in bataia vantului! Dupa inrobitoarea Pace de la Bucuresti ostasii nostri au fost demobilizati si trimisi la casele lor umiliti! Dar Dumnezeu ne-a ajutat si destinul ne-a suras si am reusit ca sa facem Romania in granitele ei firesti! … Trebuie sa fim mandri ca avem o tara libera, independenta si suverana si sper ca Romania sa fie mereu prezenta pe verticala dainuirii timpului si sa fie cu capul sus, pentru ca are de ce! Traiasca Romania!”.
Festivitatea de depunere de coroane si jerbe de flori la Monumentul “Regina Maria” de la Onesti s-a incheiat cu savarsirea unei slujbe religioase de catre un sobor de peste 10 preoti, de confesiune ortodoxa si romano – catolica din municipiu. La aceasta slujba a luat cuvantul si parintele protopop Constantin Alupei, de la Protoieria Onesti, care dupa veritabila lectie de istorie sustinuta de generalul (in rezerva) Vasile Apostol, a rostit “un buchet” de cuvinte emblematice, cu o traire emotionala deosebita.” E zi de sarbatoare, zi de bucurie in care sufletele noastre trebuie sa tresalte si sa se bucure de la rasarit la apus si de la miazazi la miaza-noapte, pentru romanii de pretutindeni, care s-au risipit prin lume, pentru a-si gasi un mod de viata! Fiecare roman trebuie sa asculte azi trei glasuri, primul fiind glasul pamantului! Avem chiar aici, la acest monument, sute si mii de oseminte al caror glas trebuie sa il auzim! Al doilea glas e al tuturor romanilor care au trebuinta de mila si de ajutorul lui Dumnezeu, cei care se afla in saracie, in necaz, in boala, in singuratate, in lacrimi, flamanzi si goi, multi fara adapost. Cand vedem ce este in jurul nostru, putem sa ne bucuram cum se cuvine? Mai este si glasul celor scumpi, ce odihnesc in vesnicia lui Dumnezeu. Multi sunt sfinti romani, martiri…” – a mentionat parintele Constantin Alupei, inflacarand atmosfera acestei sarbatori, el amintind si faptul ca “sunt multe intrebari la care trebuie sa raspunda constiinta noastra!” Festivitatea s-a incheiat in ritmurile muzicii de fanfara (venita tocmai de la Barlad) si daca un grup de tineri de la Asociatia de Tineret “Onestin” au ales sa fluture un steag tricolor in fata Primariei iar alti onesteni au plecat mahniti de faptul ca nu au defilat jandarmii si pompierii din municipiu, spre admiratia multor oameni s-a intamplat si un lucru deosebit: mai multi liceeni ce au avut steaguri tricolore s-au fotografiat cu cetateni ai Onestiului de-a lungul bulevardului Oituz! Acest fapt releva o chestiune simpla, trecuta “usor cu vederea” de cei aflati “in varful” administratiei publice onestene: ca nimeni nu baga in seama – nici la sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei! – pe cei ce simt si traiesc romaneste, aducand omagiul lor eroilor neamului!
Onesti Expres