Un podium al luxului pentru „lumea buna” a epocii, sosita in statiune atat pentru a fi vazuta si a-si etala toaletele, cat si pentru proprietatile apelor. Asa era descrisa statiunea Slanic Moldova la 1895 intr-o scrisoare a localnicului Lis catre scriitorul Arthur Gorovei, publicata in „Gazeta Sateanului” si readusa in atentie de inginerul onestean Gheorghe Soroceanu: „Lumea care vine aici, din toate colturile tarii noastre, este in mare parte din lumea asa zisa aleasa. Vine cea mai mare parte pentru virtutile apelor; pentru rest Slanicul este un loc de «rendez – vous» si un fel de espositiune pentru toaletele femeilor. Sa nu te miri daca ti-oi spune ca toaletele care matura praful de pe aleele si parcul bailor sunt de matase de sus si pana jos. De cate doua si trei ori pe zi se schimba rochiile si palariile. Teribil calau e si moda asta, sa te schimbi de trei ori pe zi, sa te strangi in corset de atatea ori, sa-ti frizezi perul, sa-ti pui alta palarie si alte ace in par, cu alte ghete in picioare, mi se pare o truda pe cat de colosala, pe atat de zadarnica. Toate aceste doamne iti lasa impresia unor fluturi sau carabusi ce lucesc in gateala atragand privirile tuturor. Daca s-ar destepta vreo jupaneasa din secolul trecut ca sa-si vada stranepoata in halul in care a ajuns moda, ar intra repede pe unde a iesit si ar spune celor cu dansa ca romancele au disparut, iar pe pamantul Terii Romanesti au venit lifte streine, cu alte moravuri si alta limba. Toti strainii la ei in tara isi vorbesc – asa cred, limba lor, numai noua ne e rusine de a noastra. Propensiunea ce avem noi romanii pentru tot ce e strein, este de mirat. Spiritul acesta de imitatiune pare a se fi nascut din credinta gresita ce ne-am format-o ca tot ce este romanesc este prost. Alergarea aceasta dupa «rococo», dupa tot ce straluceste si bate la ochi pare a fi si un defect de educatiune ajutat in mare parte de sangele degenerat al rasei noastre. Ca in toate partile, tipurile nu lipsesc nici aici. Mai ales spilcuitii si grandomanii abunda: oameni multumiti de ei insisi cu credinta ca lumea pentru ei e facuta. Cat sunt de fericiti in traiul acesta mic si de nimic si cat suntem de gresiti cand le dam asemenea epitete, care ar trebui sa se intoarca in contra celor ce-i critica! Poate multi ii invidiaza, caci vad bine ca in adevar a lor e lumea. Fiecare s-a format in mediul si imprejurarile traiului intr-un fel si nu intr-altul. Daca nu esti obraznic e ca nu poti decat a fi modest. Nu faci ce vrei, faci ce poti. Si daca temperamentul ti-e format intr-un fel, este ca numai in acest fel a crescut si s-a desvoltat sub inraurirea atator cauze, cari, rascolite le-ai gasi usor. Acelasi lucru si pentru caracter. Distractiunile nu lipsesc. Preumblari la Cascada, prin parc si pe dinaintea otelurilor. Seara in salonul Cazinoului se aduna toata lumea… Imi ramane a-ti scri cate ceva despre administratia bailor. Departe de mine de a o critica. In tara noastra facem ce putem si cand se intampla ca un lucru sa iasa rau trebuie sa fie un concurs de imprejurari care l-au impiedicat a iesi bine. Trebuie sa tii socoteala ca acolo unde nutrimentul predomina, lucrurile ies pe dos. In toata activitatea noastra am observat acest fapt. Noi n-avem «stofa» strainilor in aceasta privinta, cari au inteles a da deoparte aceasta politica sentimentala pentru a nu se conduce de cat de cea rationala. Ce vrei, ne-am deprins cu gunoi in strade, cu sosele gaurite, cu poduri stricate etc, si ce e mai mult, suntem atat de ingaduitori, ca sa nu zic indiferenti, cu tot ce priveste interesul obstesc… Slanicul va fi ceva peste cincizeci de ani, dar va trebui munca si multa staruinta. Cu toate acestea valea Slanicului, cu farmecele muntilor si murmurul isvoarelor, va fi tot-da-una un sincer ademenitor care sa te hotarasca sa iei drumul intr-acolo ca sa petreci o luna in mijlocul ei”.
„Gazeta Sateanului”, care a aparut la Ramnicu Sarat in 1884, dupa 14 ani fiind mutata la Bucuresti, avea pe pagina de garda intr-unul din primele numere: „Precum termometrul ne arata gradul de temperatura, tot asa si numarul cartilor si publicatiilor dintr-o tara ne arata gradul de desvoltare culturala a ei”. Istoricii literari noteaza ca „timp de 20 de ani «Gazeta Sateanului» a facut epoca, fiind un reper national al presei”. Aici au publicat Ion Luca Caragiale, Alexandru Vlahuta, Ion Nadejde, Stefan Octavian Iosif si altii, editor fiind Constantin Datculescu, parlamentar liberal si filantrop. Inginerul onestean Gheorghe Soroceanu este cel care detine mai multe numere din „Gazetei Sateanului” din 1895: „Strabunicul meu, Constantin Soroceanu, care a trait la Tescani, a adunat mai multe numere ale acestei publicatii si le-a legat intr-un dosar. Acestea au fost pastrate de tatal meu, Mardare Simion (infiat la varsta de 18 ani de C. Soroceanu) si la sosirea rusilor in zona satului Plopu – Cabesti (Podu Turcului) la 14 martie 1944 au fost singurele care ne-au ramas, restul cartilor pe care le mai aveam pe rafturi – unele scrise cu litere chirilice, altele bine pastrate impreuna cu actele, ne-au fost luate de catre acestia!”
Ion Moraru
