Suntem vii? Slava Domnului!

Ziua de 23 August era, inainte de 1989, una dintre numeroasele sarbatori ale “omului nou”: 24 Ianuarie, 26 ianuarie, 1 Mai, 7 Noiembrie , 30 Decembrie, sosirea lui Mos Gerila etc. Celelalte, traditionale, se traiau discret, in familie. Toata lumea facea sarmale de Craciun si miel de Paste, insa nimeni nu vorbea, oficial, despre asta. Nu cred ca oamenii obisnuiti aveau o antipatie sau un dispret cat de mic fata de sarbatorile introduse in RSR de PCR, cel putin nu-mi amintesc sa fi sesizat astfel de sentimente in jur sau sa se fi vorbit despre asta. Bunicii nostri, cei pe i-am vazut traind cu Biblia in mana, nu mai aveau putere sa se impotriveasca, iar parintii se obisnuisera deja cu defilarile si petrecerile de dupa. Chiar sI cei care injurau soptit cateva saptamani inainte de 23 August, isi pregateau hainele de sarbatoare, faceau aranjamente, puneau pepenii si berea la rece, pregateau fleicile. Romanii au stiut intotdeauna sa rastoarne nenorocirile si sa gaseasca un prilej de petrecere in orice necaz. Supravietuirea a fost, ea insasi, un motiv de mare bucurie, suficienta ca sa nu se gandeasca la traditii, libertate, demnitate. Suntem vii? Suntem sanatosi? “Slava Domnului” si “Doamne ajuta! Om trece noi si peste asta!” Apoi, romanilor chiar le place sa se intalneasca, sa vorbeasca, sa bea si sa manance. Ziua de maine e departe, iarna, si mai departe, asa incat sa traiasca deplin clipa de fata e principala preocupare a acestui popor. O sarbatoare in plus, fie ca se numeste 23 August sau 1 Mai, nu face rau nimanui, asa incat sunt aproape convinsa ca dorul pentru apusele defilari si pentru mesele festive de dupa aplauze nu au vreo legatura cu dezamagirea provocata de democratie si capitalism. Nu dupa anii comunismului sunt nostalgici romanii, ci dupa prosperitatea in “ilegalitate” a acelor vremuri in care nimic nu se gasea, dar se putea face rost de orice, incepand de la portocale, piept de pui si conserve chinezesti pana la carti si discuri. Si mai cred ca multora le este dor nu de 23 August sau de “linistea” acelor vremuri, ci doar de tineretea lor, de anii in care au copilarit in gradina bunicii, de cei in care s-au indragostit si apoi au adus pe lume copii.