Venim azi cu un editorial “marca inregistrata Nichita Danilov”, scriitor iesean, autor a peste 20 de volume de poezie, premiat cu numeroase distinctii si un impatimit publicist in presa ieseana. Nichita Danilov, cel care a scris volumul “Umbra de aur, melancolia”, ne propune prin acest articol “mai multe introspectii , cu bataie lunga”, peste ocean: “Se spune ca fiecare epoca isi creeaza proprii sai eroi sau lideri, mai mari sau mai marunti, in functie de evenimentele desfasurate pe mapamond, pe care apoi istoria ii inghite, ii digera, pe unii asezandu-i pe podium de onoare, in timp ce pe altii ii arunca la cosul de gunoi. Liderii acestia apar la momentul oportun. Nici mai devreme, nici mai tarziu decat le-a fost sortit sa apara.
Dupa glorioasa epoca Ronald Reagan, dupa Busch tatal, dupa epoca Clinton, dupa Bush-fiul si dupa gratioasa epoca patronata de Barack Obama, istoria trebuia sa scoata din palaria ei un alt model de presedinte, mai putin obisnuit, care sa nu semene cu nici unul din predecesorii sai: Donald Trump. Seria presedintilor americani cu morga trebuia sa fie incununata cu un personaj atipic, pentru care angajamentul, seriozitatea, gestul asumat sa nu insemne, cel putin in aparenta, altceva decat simple vorbe aruncate in bataia vantului. Se spune ca odata iesit din gura cuvantul nu mai poate fi intors din locul de unde a plecat. Prin modul sau de-a fi, presedintele Trump are rara capacitate de a-l intoarce la origini si a-l articula din nou, conferindu-i de fiecare data, in functie de scopul urmarit, o alta semnificatie.
Multi urmarindu-i evolutia politica si declaratiile contradictorii, imbibate cu umor anglo-saxon, in aparenta lipsite de tact si de diplomatie, s-au grabit sa-i confere titlul de bufon. Si, intr-adevar, nu putem spune ca au gresit prea mult. Iesirile sale umorale, de multe ori gregare, dar nu lipsite de un oaresicare sarm, pot fi categorisite drept niste clovnerii. Prea putini insa au incercat sa caute sa decripteze sau sa urmareasca in timp efectul lor. In ce ma priveste, tind sa cred ca luarile de pozitie si declaratiile contradictorii, daca nu chiar precipitate, ale lui Donald Trump au de-a face mai mult cu actoria decat cu clovneria. Desigur, Trump e un jucator. Si, desigur, un trisor, care nu se sfieste sa scoata aproape la vederea tuturor un as fals din maneca si sa-l arunce in fata adversarilor. Jocul sau starneste panica, tulbura apele politicii si tine lumea in suspans. Sa nu uita insa ca Trump e un om pragmatic, pentru care clovneria constituie un mijloc pentru a-si impune un punct de vedere, nu un scop in sine.
In discutiile pe care Trump le are cu partenerii, dar nu si egalii sai, el cauta sa castige un maxim de profit. Masca de clovn ii confera lui Donald Trump o marja de manevra de care niciunul dintre ilustri sai predecesori nu a putut beneficia. Lucrurile serioase Trump le poate aborda pe un ton neserios, si invers; lucrurilor banale Trump le poate conferi o nota de o gravitate neasteptata. Arsenalul sau de lupta contine, indiferent de situatie, o nota de hazard. Trump poate fi asa, si asa. Adica sagalnic, dar si nervos. Si aceasta nervozitate de multe ori e doar un truc. Umorul si iesirile “nervoase” ale lui Trump au o nota comuna: ele apartin unui personaj ce pare coborat nu de pe un soclu prezidential al celei mai mari puteri din lume, ci al unuia iesit parca, desigur, exagerez, din paginile lui Rabelais. El e un fel de Gargantua al politicii actuale, gesturile lui sunt uriesesti, ca si vorbele, de altfel. In spatele personajului rabelaisian se ascunde un alt Trump, un personaj mult mai complex decat pare.
Donald Trump nu e, de altfel, primul presedinte american ce a practicat actoria. Sa ne amintim ca inaintea lui a existat un Ronald Reagan, care, la timpul potrivit, si-a jucat rolul cu asupra de masura. Nu ca actor, desigur, ci ca un om politic lucid si consecvent, a carui prestatie politica a dus in cele din urma la destramarea comunismului. In acest sens, jocul sau politic pare sa nu aiba egal. Niciunul din urmasii sai nu a mai avut sansa istorica pe care a avut-o Reagan. Si totusi, se spune ca in ciuda cerbiciei de care a dat dovada inainte si in timpul negocierilor cu partea sovietica din perioada perestroikai lui Gorbaciov, Ronald Reagan avea o inteligenta limitata si era om ascultator. Adica tinea cont de ceea ce-i sugerau consilierii; tinea cont, cu alte cuvinte, de regie, si intra in rol, abordand de fiecare data o mina potrivita. Nu acelasi lucru putem spune despre Donald Trump.
Trump e un actor care joaca pe scena, la inspiratie, fara sa tina cont nici de regie, nici de sforile trase in culise. Jocul sau actoricesc pare sa imbine elemente de bufonerie cu elemente de magie neagra. Daca e nevoie sa faca tumbe in aer sau sa se dea de-a rostogolul, Trump nu va sta prea mult pe ganduri si se va da de-a rostogolul, uimind sau consternand la fiecare iesire asistenta. Daca va fi nevoie sa scoata din palarie un iepuras alb, il va scoate la momentul oportun, dar va arata si elefantul, derutandu-si si intimidandu-si adversarii.
Aparitia unui presedinte nonconformist sau atipic cum e Trump pe scena politica americana era nu numai previzibila, dar si absolut necesara. Aceasta o cerea logica dupa care evolueaza istoria. Dar si logica dupa care evolueaza societatea umana, inclusiv cea americana.
Trump nu e altceva decat produsul epocii in care traim. Intr-un fel, Trump suntem noi, indiferent daca traim in America sau in alta parte a globului. Suntem, intr-un fel, cu totii contaminati de trumpism. Exagerand, am putea spune ca fiecare dintre noi poseda un mic Tramp in interiorul sau. Si suma tuturor acestor trumpi risipiti pe diferite meridiane ale mapamondului da nastere la fenomenul Trump.
Se pare ca epoca presedintilor americani cu morga avandu-i ca modele pe George Washington, Thomas Jefferson sau Abraham Lincoln a trecut. Inconstientul colectiv a creat, cel putin pentru o vreme, un alt tip de presedinte. Un presedinte actor, dar si un presedinte jucator.
Donald Trump s-a nascut intr-o familie de magnati din domeniul imobiliar si constructii, preluand conducerea holdingului la inceputul anilor saptezeci, la varsta de 23 de ani, iar in 1995 a fondat o companie care opereaza numeroase cazinouri si hoteluri din intreaga lume. Trump a construit impresionante turnuri de birouri, hoteluri, cazinouri, terenuri de golf si alte cladiri de marca in diferite colturi ale lumii. A organizat concursuri televizate pentru frumusete si a interpretat diferite roluri (de mica intindere, ce-i drept) in filme si seriale de televiziune. In 2016, averea sa a fost estimata la circa 3,7 miliarde de dolari, Donald Trump figurand pe lista celor mai bogati oameni din lume. Prin urmare, dincolo de avangardismul afisat, cel de-al 45-lea presedinte al Americii e un om pragmatic, care stie sa construiasca o afacere, dar si s-o intretina, mentinand-o la un standard ridicat. Ca elev a fost unul turbulent, starnind multe scandaluri, fapt ce i-a determinat pe parintii lui sa-l inscrie la Academia Militara din New York. Aici, Donald Trump a participat la exercitiile militare de marsaluire, a purtat uniforma militara si a obtinut mai multe premii academice, practicand fotbalul american si baseball-ul. In ciuda academiei de forta absolvite, Donald Tramp nu a efectuat serviciul militar, uzand de scutiri de studii si medicale. De altfel, in acest sens, soarta sa a fost una norocoasa, tanarul Donald Trump beneficiind de numarul castigator de la loteria din 1969, care l-a scutit sa fie recrutat pentru razboiul din Vietnam.
Dupa Academia Militara Trump a urmat cursurile Universitatii Fordham din Bronx, transferandu-se ulterior la Scoala de Finante si Comert Wharton din cadrul Universitatii din Pennsylvania.
Al 45-lea presedinte american are la activ trei casatorii, cinci copii si opt nepoti. Prin urmare, e un om cu experienta si in domeniul familial.
Trump e imprevizibil, si, in aparenta, arbitrar. Dar nu lipsit de pragmatism. Impulsul inconstient al masei il impinge sa faca circ. Si Trump face circ. Dar nu unul gratuit. Ci unul prin care America, pe moment, castiga, impunandu-si, indiferent de risc, punctul de vedere. Daca e nevoie sa schimbe ordinea mondiala, Tramp o va schimba. In acest sens, sunt graitoare iesirile fata de Angela Merkel, dar si atitudinea mai mult decat toleranta fata de Kim Jong-un, pe care Trump, printr-un singur gest, l-a ridicat la rangul de lider mondial, tratandu-l nu ca pe un dictator feroce, ci ca pe un egal al sau.
Dupa intalnirea cu Trump, Kim a devenit deodata mult mai vizibil decat Merkel, decat Macron si Putin la un loc. O fi si aceasta o lectie subtila de istorie pe care, iata, facand volute-n aer, ne-o serveste cel de-al 45-lea presedinte american. In ce scop, deocamdata nu stim. Sintagma de clovn sau de bufon pe care i-o aplica multi din intelectualii de elita de dincolo si dincoace de ocean trebuie privita cu mult discernamant. In ce ma priveste, consider – cel putin deocamdata – punctul acesta de vedere unul prea simplist”.
