Ziua Internationala a Femeii – 8 Martie, a inseninat si cerul Onestiului cu frumusetea unor clipe de sarbatoare, pe chipurile cu cele mai calde zambete. Astfel, peste 2500 de flori gerbera au adus bucuria celei mai frumoase zile de primavara in sufletele onestencelor. Co- presedintele Partidului National Liberal Constantin Lazar impreuna membri ai acestui partid, alaturi si de peste 20 de tineri de la organizatia de tineret, au oferit frumusetea unui fir gingas de floare femeilor care au s-au aflat la Piata Agroalimentara a municipiului sau cele care s-au bucurat de clipe de plimbare pe strazile onestene. “Fie ca toate implinirile frumoase, sanatatea si spiritul acestei zile sa va insoteasca pretutindeni…si fie ca primavara iubirii sa va inunde sufletul cu bucurie si cu parfumul tuturor florilor sale. Va doresc un 8 Martie cat mai frumos”- a urat Constantin Lazar femeilor in momentul in care le-a daruit cate o floare. Atmosfera a fost una sublima, care le- a bucurat foarte mult pe onestence. Din grupul tinerilor liberali Catalin D. a inmanat mai multor domnisoare cate un fir de gerbera, marturisind: “Pentru toata gingasia si frumusetea ce ne-o daruiti, pentru ca ne aduceti mereu bucuria sentimentelor cele mai profunde, primiti omagiul pretuirii noastre!”
Cu un suras al bucuriei au primit acest dar si onestencele ce au trecut pe la Bazarul Pietei, pentru a vedea cu ce noutati vestimentare vine noul anotimp dar si cele care s-au intors de la slujba de duminica, oficiata in aceasta zi de martie. La Bazar, Constantin Lazar, consilierul local Ciprian Zarzu si tinerii care au dat culoare acestui eveniment, au adus clipe de bucurie onestencelor, cu prilejul zilei de 8 martie. Elena N. (42 ani), a declarat bucuroasa de frumusetea gestului de pretuire cu prilejul zilei de 8 martie:”Este un semn de dragoste si de intelepciune, care arata ca acolo in suflet, suntem privite cu multa incredere si iubire. Daca uneori cuvintele conteaza la fel de mult ca si faptele, acest gest ne bucura si ne minuneaza in cel mai fericit chip”. Mentionam ca “in circuitul” strabatut de liberalii onesteni pentru a aduce o bucurie sarbatoritelor de la 8 Martie au fost cuprinse si strada Casinului, Bulevardul Republicii. Demn de remarcat este faptul ca de mai multi ani liberalii onesteni “continua traditia” pretuirii celor mai gingase fiinte de pe pamant. Cu un an in urma ei au inmanat frumoasele flori ale pretuirii chiar la locurile de munca ale femeilor, in scoli, la sedii de banci si in societatile comerciale in care isi desfasoara activitatea. Ca lucrul frumos al acestui an se inscrie … sarbatorirea, cu un frumos tort de ciocolata a domnisoarelor care fac parte din organizatia de tineret a PNL Onesti.
Ion Moraru