Daca fiecare dintre noi am renunta la scaun / functie / post in momentul in care am constata ca ne-am atins limitele de performanta, am fi departe. Romanul, care atunci cand e modest spune ca se pricepe la politica si fotbal, iar atunci cand e realist spune ca se pricepe la toate, e imposibil de convins sa-si lase inlocuitor, daca da cu capul de prag. Romaneste, merge pe principiul eu te-am facut, eu te omor si, de cele mai multe ori, reuseste.
Intr-o organizatie, fie ca vorbim de un sindicat, de o asociatie de proprietari, de o institutie publica, de un partid, seful (care, de multe ori, e altcineva decat liderul) sacrifica tot pentru a se lega mai bine de scaun. Si nu e vorba de capitanul care ramane pe vas pentru a se asigura ca-si salveaza toti pasagerii, ci de seful care spera sa mai ciuguleasca ceva pana in ultima clipa: maruntis, favoruri, aparitii TV, o combinatie mica. Poti sa faci un pas in spate, pentru binele celor din jurul tau, sau poti sa mori cu organizatia de gat. Intrebarea e cat poti calca in picioare ideea de demnitate, doar pentru ca unii care oricum te abandoneaza la prima strigare sa-ti spuna „sefu`”. Nu merita.
Renuntarile lui Crin Antonescu, si la functia de presedinte al PNL, si la cea de candidat la prezidentiale, nu-s nici cele mai importante, nici cele mai grozave din istorie. Sunt multi care au renuntat la functii mai mari, in momente mai pline de glorie. Tocmai pentru ca romanii nu-s obisnuiti cu o astfel de atitudine, ceea ce a facut Antonescu e o stire. La scara mult mai mica, Lemnaru ar fi fost privit altfel daca nu ar mai fi candidat in 2012, si-ar fi asigurat o iesire mai pe o usa laterala, nu chiar din dos. La fel, Neghina ar fi fost un om onorabil daca ar fi renuntat la a da BAC-ul, mai ales cu spaga, stiind ca e bata. Sa n-ai diplome nu e infractiune. Tinem, insa, sa stoarcem tot din viata asta si din ceea ce ni se pare ca ni se cuvine, doar-doar vor mai picura doua grame de avantaje.
Renuntarea la prim-plan e dificila doar pentru cei care tin la forme. „Cum, sa nu mai fiu eu in mijlocul pozei? Dar cine-mi mai ia scamele? Cine-mi mai face papucii? Cine ma mai suna sa ma intrebe nimic, ca si cum i-ar pasa?” A ti se spune „sefu`” sau „domnule presedinte” e doar un privilegiu de forma, respectul e cativa metri mai incolo. Am fi departe daca primii cei mai vizibili 100 de politicieni ar spune, la ora de maxima audienta, „renuntam la tot, pentru binele celorlalti. Facem un pas in spate, ii lasam pe altii.” Nu renunta la fotolii consilieri locali ingalati de incompetenta si prostie stramoseasca, uitati in mandate, darmite sefii lor. De parca Onestiul s-a nascut ca oras pentru ca unii sa fie permanentizati in fotolii.
Prin gestul lui Antonescu, PNL pierde un posibil candidat la prezidentiale, dar, intr-o masa imbacsita de politicieni, Romania e posibil sa fi intrezarit crampeie de om politic.
