Lansarea volumului „Baikal, un ochi adanc, albastru”, semnat de Ionut Popa, in spatiul din ce in ce mai generos pentru evenimente culturale de la Muzeul Municipal de Istorie din Onesti, s-a constituit intr-o intalnire a prietenilor cartilor de calatorii, mai ales ca si autorul s-a format aici (absolvind in 1991 Colegiul Tehnic „Petru Poni”). In fata fostilor profesori, a colegilor de generatie, a multor cunoscuti, dar si a unui numeros grup de liceeni de la Colegiul National „Grigore Moisil”, Ionut Popa a dezvaluit din tainele unei carti cu peste 200 pagini despre lacul Baikal (cel mai adanc din lume, 1637 m). Lansarea a cuprins si o prezentare multimedia, iar in jur s-au aflat si fotografii surprinse in expeditia de patru zile si patru nopti pentru cunoasterea Baikalului. Cu imagini care au surprins peisaje si atmosfera de targ a unor orase rusesti, Ionut Popa a marturisit ca a intalnit si numeroase semne ale celor deportati. Daca rusii spun ca „sub fiecare traversa a liniei de cale ferata e viata unui deportat”, rezista peste vremi o biserica ridicata in stil gotic de catre deportatii polonezi. Popa a mentionat ca „pe toata distanta sa de 9000 km, Transsiberianul, linia ferata ce strabate Rusia de la Moscova pana in Extremul Orient, a fost amenajata cu harletul si lopata!” Intrebat de diferentele observate intre metropolele din tarile dezvoltate si orasele rusesti, Ionut Popa a tinut sa remarce ca „viata in marile orase ale Rusiei e ca si in celelalte orase ale lumii. Unele apucaturi ale rusilor nu sunt asa placute, au insa niste norme foarte rigide in privinta poluarii. Sistemul de cai ferate este bine pus la punct, iar datorita ariilor de protectie ecologica pastrezi imaginea unei naturi virgine”.
Intre cei prezenti la lansare s-a aflat profesorul Aurel Lazar, care l-a avut ca elev pe Ionut Popa. „E foarte muncitor, un om deosebit, care a creat un colectiv entuziast la revista «Terra Magazin», pe care o conduce”, au fost cuvintele lui Lazar despre elevul sau din urma cu 20 ani. Ionut Popa: „Expeditia in Rusia a fost in 2007, iar aceasta carte am inceput-o in toamna lui 2008. Au fost 5 ani de scris, intai mai multe fragmente, am realizat si finalul cartii, iar apoi, cu inconsecventa, am completat volumul, primul pentru mine. Am cateva idei si pentru o alta carte, cu amintiri din comunism (imi aduc aminte de ratiile alimentare) si cu «perestroika» lui Gorbaciov. Universul sovietic nu m-a atras… si acum garile pastreaza insemnele «secera, ciocanul si steaua rosie», iar grupuri de nostalgici se aduna mereu la Moscova. Perioada tarista a Rusiei imi inspira admiratie si am aflat cu surprindere ca la Sverdlovsk (fost Ekaterinburg), Boris Eltin, fiind presedinte de gubernie, «a ras» casa tarului Alexandru. In viitorul foarte apropiat ma canalizez asupra tezei de doctorat… Literatura mai ramane in sertar”. Emotii la lansarea de la Onesti: „A fost o intalnire cu vechii prieteni si ma bucur ca mi-am revazut de la rude pana la profesori, colegi de gimnaziu si de liceu”.
Intre fostii colegi s-a aflat si Corina Paraschiv: „Te-ai fi asteptat ca un geograf cu state vechi sa scrie un jurnal de calatorie tehnic, intr-o terminologie stufoasa, inteleasa numai de breasla din care face parte. Aceasta carte este una vie, abunda de trairi si emotii. Este aproape senzoriala, pentru ca am simtit odata cu autorul cum miroase culoarea verde si m-am surprins coplesita de grandoarea unei Rusii virgine. Termenul nu este exagerat cu nimic, intrucat am descoperit o mentalitate, o existenta si o atitudine intr-o dimensiune la care nu am avut acces. Am parcurs o filosofie de viata… Totul pare supradimensionat, spatiul si timpul par sa nu se mai termine si tocmai aici izbeste un paradox: pe un «Transsiberian» fara inceput si sfarsit, sa existi patru zile si patru nopti, in doar cativa metri patrati. Mi s-a parut momentul care-ti incearca cel mai mult taria de sine. Sa te cunosti, sa te accepti, sa te suporti, sa te impaci cu tine, sa-ti redescoperi fiecare fibra a caracterului, toate acestea intr-un spatiu puternic limitat, in timp ce dincolo de fereastra se asterne infinitul. In plus, umorul fin pe care nu-l gasesti la coltul strazii, disertatiile pertinente, demne de niste geografi care te infig cu picioarele intr-un pamant strain, psihologia omului in fata naturii coplesitoare si un suflet deschis in fata cititorului, iata reteta unei carti de succes!” . Profesoara Gabriela Garmacea, de la Colegiul National „Grigore Moisil”: „Prin acest triplu eveniment, prezentare multimedia, expozitie de fotografii si lansare de carte, am avut intentia de a-i apropia pe tineri de un spatiu necunoscut, iar adultilor sa le trezim nostalgii… Pentru ca Rusia ramane un spatiu coplesitor prin cultura sa!” Lasand cititorilor Onesti Expres si bucuria lecturarii unor randuri din „Baikal, un ochi adanc, albastru”, iata cateva de pe ultima pagina, scrise de Ionut Popa inaintea finalizarii cartii: „Pentru ca este atat de limpede, devine obligatoriu ca Baikalul sa fie si atat de adanc! Viata unui om nu are cum sa fie limpede si de aceea nu-i poti cere sa ti se dezvaluie fara niciun ascunzis. Am invatat in Rusia sa privesc lucrurile asa cum sunt, in lumina lor tulbure, invaluite in ceturi, mascate, machiate, ascunse… uneori mai mult, alteori mai putin. Nu am nevoie de certitudini, de verdicte, de zile rectilinii… Incerc sa vad viata cu pasiunea si nebunia unui rus, cu forta lui incredibila de a se abandona intr-o traire…”
Ion Moraru
