Onesti Expres logo
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj
No Result
View All Result
Onesti Expres
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj
No Result
View All Result
Onesti Expres Alt
No Result
View All Result

De la o luna la alta – Simfonie de toamna…

Onesti Expres by Onesti Expres
10/02/2017
in Diverse
0
De la o luna la alta – Simfonie de toamna…
13
SHARES
90
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter


Prin gazduirea unei lansari de carte a tanarului Madalin Vladut Craciun (originar din comuna Livezi dar care lucreaza in strainatate), Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” a fost asaltata de iubitorii de poezie. Bucuria lui Madalin Vladut Craciun, autorul volumului “Bucurii nejefuite” a fost foarte mare cand a vazut printre cei prezenti la acest eveniment pe fostii sai profesori, de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” din Onesti (pe care l-a absolvit anii trecuti). Au fost prezenti la Aula bibliotecii onestene preotii din satul Scariga (com. Livezi), multi colegi si prieteni ai autorului dar si tinere sperante ale muzicii, ce au dat o nota de culoare si de inedit acestei lansari de carte, la care au participat si romani din diaspora (din Italia), indragostiti de versurile tanarului poet. Fiind gazda a acestei lansari , reprezentand biblioteca onesteana Doina Bruma a remarcat faptul ca “aceasta carte este nascuta din dorul de tara. Madalin Vladut Craciun isi doreste foarte mult sa comunice, are multe sentimente pe care vrea sa le impartaseasca. Versurile sale sunt de o sinceritate debordanta, «o adevarata comoara», desi unele au si stangacii!” Cu o mare dezinvoltura autorul a marturisit ca scrie de la varsta de 14 ani, inspirandu-se de orice lucru din jur. “Imi place sa cred ca poeziile mele cuprind toata lumea si putin mai mult, ca oamenii sa se regaseasca in aceste creatii”, a declarat Madalin Vladut Craciun, care a bucurat spectatorii prezenti cu lectura mai multor poeme. Talentatele interprete Miruna Ardeleanu si Bianca Iftime au sustinut doua momente artistice deosebite iar “profa” de Limba romana Anamaria Berila (de la Colegiul Tehnic “Gh. Asachi” din Onesti), a felicitat tanarul aspirant la “titlul de poet” pentru reusita aparitiei acestei carti. Cu multe emotii a vorbit si Mihail Bucur, preot paroh al Bisericii Ortodoxe din satul Scariga, ce il stie pe autorul cartii “din anii in care a fost « purtatorul de lumina, ce ajuta preotul la slujba”. Nutrind speranta ca “cei plecati la munca in strainatate se vor intoarce in tara”, preotul Mihail Bucur a mentionat:” Cinste familiei Craciun, pentru ca a dat un rod bun pentru satul Scariga! Faca Bunul Dumnezeu ca poeziile sale sa fie hrana pentru cititori!” Venind de la Roma, de la cenaclul diasporei romane unde Madalin Vladut Craciun s-a prezentat cu prima sa carte, poeta Elena Ifrim (din Buhusi), a creat o atmosfera innaltatoare recitand, cu patos si evlavie religioasa, mai multe poezii vibrante din care razbate instrainarea de patrie .Si pentru “a ilustra” nu numai aceasta sublima lansare de carte asupra careia a plutit aripa poeziei dar si puterea sentimentelor de la mii de kilometri departare asa cum sunt acestea prezente in poemele cartii de debut a tanarului autor de la Livezi, iata o mentiune in fapt, despre casa parinteasca: “Minunata si albastrie / o revad in orice pas / n-am sa uit acea chilie / unde mama s-a retras …// Iar acei bujori din veacuri / strig cu drag si scump amor / sa revin la ei, in straturi / ca se vor usca de dor…”

Drumuri in asteptarea unor modernizari in comuna Barsanesti

Mai multi consilieri locali din Barsanesti si primarul de aici, Gelu Botezatu, vor sa inainteze Prefecturii judetului Bacau o adresa oficiala prin care aduc la cunostinta starea critica a unor drumuri ce strabat aceasta comuna. De ani de zile o portiune de circa 1.4 kilometri a drumului Onesti – Caraclau (ce apartine municipiului de pe Trotus), este neasfaltata. Dorind a gasi o rezolvare a acestei situatii la Primaria municipiului Onesti reprezentantii comunei Barsanesti au fost tratati cu un refuz categoric al primarului onestean Nicolae Gnatiuc. Acesta a declarat barsanestenilor ca “pentru urmatorii patru ani nu sunt fonduri pentru a asfalta cei 1.4 km. Noi avem multe drumuri de asfaltat in municipiul Onesti, in cartierele Slobozia si Belci”. In dorinta de a vedea asfaltata portiunea de drum ce se afla in apropierea DN 11 Brasov – Bacau, consilierii locali si autoritatile comunei Barsanesti vor sa faca demersuri la autoritatile judetene pentru sprijinirea financiara a municipiului Onesti, ca sa fie rezolvata aceasta problema. Nemultumirile localnicilor din comuna Barsanesti “au rabufnit” in sedinta Consiliului Local, unde s-a prezentat si o alta situatie critica: pe DJ 116, ce face legatura intre localitatile Barsanesti si Targu Ocna, un segment de drum de aproape doi kilometri (spre Galean), este foarte deteriorat. In acest sens s-a mentionat ca “acest drum este strabatut de multi turisti, care traverseaza zona spre a ajunge mai repede la Targu Ocna, in week – end inregistrandu-se o crestere a traficului rutier. In zona pot apare situatii neprevazute, se pot intampla accidente rutiere, deoarece majoritatea celor care trec pe aici nu cunosc traseul! Drumul de la Barsanesti la Targu Ocna are in zona mentionata (intre kilometrii 9 – 11), multe denivelari, la fel ca si cel care trece prin satul Poiana, pe unde se poate ajunge la Albele – o alta localitate din comuna Barsanesti”

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader a adus vesti bune la o festivitate ce a avut loc la Targu Ocna

Prezent la festivitatea de absolvire a promotiei 2016 – 2017 a Scolii Nationale de Pregatire a Agentilor de Penitenciare (SNPAP) de la Targu Ocna, Ministrul Justitiei Tudorel Toader (ce este profesor universitar doctor), a adus mai multe vesti bune pentru cei care lucreaza in sistemul penitenciar din Romania. El a mentionat ca este “o preocupare permanenta pentru realizarea unui echilibru in sistemul penitenciar, respectandu-se regimul de detentie. Am preluat mai multe unitati militare dezafectate, care pot fi adaptate mediului penitenciar. Vrem ca sa aratam celor din «familia europeana» ca suntem pe calea cea buna, chiar daca nu putem rezolva «intr-o noapte» toate problemele acestui sistem”. Cea mai imbucuratoare veste adusa de Ministrul Justitiei Tudorel Toader este ca “pe agenda de lucru a Guvernului Romaniei se afla modificarea unei Ordonante de Urgenta prin care angajati din sistemul penitenciar vor avea acelasi nivel salarial ca cei care lucreaza in institutiile sigurantei nationale si a ordinii publice. Vom consolida si statutul de functionar agent de penitenciare, redobandind astfel denumirea de «politie penitenciara», ce aduce angajatii din sistemul penitenciar in categoria celor din siguranta nationala”. Impresionat de activitatea deosebita desfasurata la Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare din Targu Ocna, Tudorel Toader, Ministrul Justitiei a mentionat ca “exista dorinta de a consolida aceasta scoala prin organizarea aici a unor cursuri de specializare, necesare procesului de formare continua din sistemul penitenciar din Romania. Pentru inceput aici vor avea loc cursuri de management si de pregatire pentru directorii unitatilor penitenciare din tara, urmand ca astfel de cursuri sa fie organizate pentru directorii adjuncti ai penitenciarelor dar si pentru cei care isi doresc sa aiba o functie de conducere in sistemul penitenciar”. De asemenea, a fost evidentiata colaborarea care exista intre institutiile penitenciare din Romania si din Republica Moldova, urmand ca sa creasca numarul agentilor de penitenciare de peste Prut care dobandesc gradul profesional de agenti de penitenciare la scoala din Targu Ocna.
Mentionam ca SNPAP a implinit 20 de ani de la infiintare, moment festiv care a fost sarbatorit odata cu festivitatea de absolvire a unei noi promotii de agenti de penitenciare. Aceasta promotie a primit numele simbolic “SNPAP 20”, sefa de promotie fiind desemnata Cristina Elena Nicolae. Demn de remarcat este faptul ca la aceste emotionante clipe de sarbatoare au fost prezenti cei care au condus SNPAP Targu Ocna de-a lungul celor doua decenii de la infiintare precum si sefii de promotie ai acestei scoli.
Ion Moraru

Previous Post

Cinstire pentru trecut si pentru prezent la Casin

Next Post

«Scutul» lui Seneca

Related Posts

Tips&tricks: afla care este schema potrivita de vaccinare pentru pisica ta
Diverse

Tips&tricks: afla care este schema potrivita de vaccinare pentru pisica ta

22/02/2021
Cauti o folie pentru solar de 200 microni? Iata cele 4 motive esentiale pentru care merita sa alegi folia PERITA
Diverse

Cauti o folie pentru solar de 200 microni? Iata cele 4 motive esentiale pentru care merita sa alegi folia PERITA

11/08/2020
Rezistenenta lucrarilor. Afla care este importanta unor adezivi pentru lemn stratificat de cea mai buna calitate
Casa

Rezistenenta lucrarilor. Afla care este importanta unor adezivi pentru lemn stratificat de cea mai buna calitate

28/07/2020
De ce sa alegi pardoseli decorative? Pentru ca nu au termen de comparatie: creeaza un efect remarcabil
Casa

De ce sa alegi pardoseli decorative? Pentru ca nu au termen de comparatie: creeaza un efect remarcabil

27/07/2020
Cofraje lemn – tehnici moderne in constructii
Actualitate

Cofraje lemn – tehnici moderne in constructii

24/07/2020
Cumpara biciclete clasice pana in 1600 RON, din otel sau aluminiu, de pe Internet. Iata ce avantaje ai
Sport

Cumpara biciclete clasice pana in 1600 RON, din otel sau aluminiu, de pe Internet. Iata ce avantaje ai

21/07/2020
Next Post
«Scutul» lui Seneca

«Scutul» lui Seneca

Categorii

  • Actualitate (1,632)
  • Atitudini (97)
  • Auto (7)
  • Casa (19)
  • Cultura (305)
  • Diverse (223)
  • Editorial (420)
  • Educatie (495)
  • Eveniment (453)
  • Interviu (70)
  • Lifestyle (5)
  • Politic (131)
  • Reportaj (169)
  • Social (371)
  • Sport (546)
  • Tehnologie (5)

Posturi recente

  • Eleganță de iarnă: Cum să alegi haina de blană perfectă
  • Zâmbetul-cameleon: Aparatul dentar pentru copii care crește odată cu ei
  • Tatuaje mici pentru bărbați: idei cool pentru încheietură
  • Sisteme stingere incendiu cu apă nebulizată: inovația care protejează clădirile moderne
  • Montajul de tabla metalica la standarde europene: Siguranta si performanta
  • Tips&tricks: ce trebuie sa stii despre hidroizolatiile pentru fundatii?
  • Lucruri pe care trebuie sa le stii atunci cand apelezi la furnizorii de inchirieri masini in Bucuresti
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Diverse
  • Editorial
  • Educatie
  • Eveniment
  • Interviu
  • Politic
  • Reportaj
  • Social
  • Sport
© 2025 OnestiExspres.
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj

© 2020 OnestiExspres. Toate drepturile rezervate.