Actualitatea literara
Cine l-a vazut pe Stefan Epure, om trecut bine de 60 de ani, stand langa veterana lui profesoara de limba romana, distinsa doamna Zugravescu, dialogand amandoi cu imberbii scolari onesteni, a avut, fara indoiala, imaginea cea mai concreta a continuitatii si emulatiei.
Iesit la pensie dupa o cariera, ea insasi adevarata poveste, profesorul Stefan Epure in ciuda unor probleme de sanatate, nu s-a resemnat cu traiul linistit, impartit intre piata si televizor. Firea lui etern iscoditoare, temperamentul activ pana la combustie, sentimentul acut al apartenentei la comunitate, setea de implicare culturala il pun pe drumuri, pe demersuri complicate dar lucrative. Poate fi vazut preocupat azi de soarta bustului Donici de la Borzesti, maine la redarea Podului construit de Stefan cel Mare circuitului turistic, poimaine convocand cativa prieteni iubitori de literatura pentru a initia o revista. Gama preocuparilor sale este extrem de bogata, variind de la cercetari terminologice privind asezarile de pe valea Trotusului pana la delicata arie a poeziei.
Recent, a aparut la Editura “Sfera” din Barlad volumul de versuri “Innobilare”, o “carte de invatatura (dupa lectura!”), posibilitate ideala pentru Stefan Epure de a-si exterioriza ganduri, sentimente, opinii, in stilul sau caracteristic, de o transparenta atent cizelata, cu nuante de ironie, umor si melancolie. Abordarea zonelor clasice (autointrospectia si erotica) da rezultate palide. Finetea analizei sufletesti este strivita de prozaismul unor constatari cotidiene, ca in poemul “Sacralitate”:
“Binom ce influenteaza
Si paralizeaza mintea si trupul –
Pierdere de sine!
Rost al incununarii vietii,
Creeaza si mobilizeaza,
Ruinand caractere si cariere!
Fericirea pe termen lung,
Scara, treapta cu treapta urcand!
Foc si lumina,
Miraculoasa si sublima banalitate,
Iubirea adevarata!”
Cantate cu alura macedonskiana:
“Concert de primadone se aude
In triluri de privighetori –
Si toate plantele din lume
Se pleaca oferindu-ti flori”
Esueaza in banale declaratii de genul:
“Tot dorul se duce de-a dura
In iatac la discreta iubita a mea!”
Din fericire poetul paraseste instinctiv aceasta zona tematica, cele mai reusite productii ale sale luind aspectul unor microeseuri, care examineaza transant lumea, in care eul sensibil este nevoit sa isi duca existenta. Operand concentric, necrutatorul observator noteaza ca “invatatorii sunt innamoliti in cotidian / (dispretuiti, huliti, neplatiti) / Batranetea lor e boala care imputineaza / Trupul si sufletul lor… si bugetul tarii!” insa vechimea si intelepciunea le confera o imuabila innobilare (sugestie de titlu pentru volum). Incapacitatea de a fi contemporan cu faptele reale umbreste sufletul, fericirea se dizolva in anxietati si false luciditati. Nefericirea este camuflata in anestezii conjuncturale . Confuzia valorica intre satisfactiile “de mana a doua” (“Pomeni electorale”) si hiperbolizarea unor succinte crize de incomoditate te determina sa:
“Ratezi miraculosul zilnic,
Esti afon, orb si inapt sa distingi
Intre banal si ceea ce este sublim!”
In acest context, atat competenta cat si reversul ei duc la disperare , minimalizata sub cheie diurna (“implinire incurajatoare”), greu de digerat “in cheie nocturna”. Lucid, poetul descopera sursa anomaliei:
“Nu vremurile-s rele –
Ci unii care vietuiesc in ele,
Ce fac ca multi sa planga inchirciti
Si sa injure printre dinti…
Acum se traieste in imparatia minciunii
Sunt la mare pret hotii si nebunii,
Iar cei cinstiti ce au avut o munca de povara,
Invata, mai curand, sa moara!”
Solutia ar consta in stiinta de a te ridica la inaltimea umilintei eficiente. Vindecarea de patimi prin innobilare, eficienta reteta a medicinei sufletesti, garanteaza verticalitatea morala dupa care sufletul dramatic tanjeste.
Retinut pentru scurt timp de misterele biblice, poetul este din nou atras implacabil de vartejul, vicisitudinile si surprizele vremurilor pe care le strabate. Cu amaraciune ori cu speranta. “Sunt hartuit politic si medical” ; “Incep ziua aproape injurand” (obiectivele fiind gropile strazii, frigul din casa limbajul trivial impanzit cu englezisme:”Unii barbati vorbesc birjareste / Unele femei, barbateste , / Tineretul (nu tot) aproape golaneste” ; “Toata lumea se cearta cu toata lumea, / Scandalul e in floare!” Nimic nu scapa de pana ascutita si sarcastica a poetului: politicul (“Democratia e confuza, libertatea desueta”; “alegerile incerte, confruntari toxice”); justitia (“baia igienica de laturi si latraturi”), chiar si gustul sau repulsia lecturii – “Se citeste (daca se citeste ) prost si vicios , / Unii parca au bulimie / Daca nu rontaie ceva de tipografie”. Mania da in clocot si erupe pamfletar in stil eminescian. Tara este invadata epidemic de “talente fara lumina”: talentul de a canta fals, de a desena fara noima, de a vorbi mult si prost, de a «da tunuri» si asa mai departe. Pe la tribune se perinda oratori de toate culorile : amuzanti, predicatori, oraculari, incontinenti, bilingvi, discursurile voluptoase armonizand parlamentul cu piata agroalimentara. Capitalismul romanesc avanseaza ca “Racul, broasca si o stiuca”. Imbogatitii “de carton” sunt crase probe de nesimtire.
“Copiii lor se imbraca fitos, ca niste americani,
Fac studii la Paris, Berlin sau Londra,
N-au sentimente dar au bani,
Se tolanesc la soare prin Dubai sau prin Tailanda.”
Ticalosia este si ea multicolora: ticalosul din vanitate si saracie , pe baza de prostie, din slugarnicie, de vocatie.
Solutia recomandata, tot in stil eminescian (“Glossa”) ramane expectativa (“Sa stau intr-un unghi convenabil / Ca sa pot rezista”) sau intoarcerea gratioasa a spatelui ( impasibilitatea: “mai admir splendorile peisajului / Si imi impun alte prioritati”).
Repulsia nu genereaza scepticism. Meseria de o viata isi spune cuvantul si poetul asterne pe hartie vreo 15 poeme cu caracter fabulistic , subliniat adesea cu formula “Asa sa stii!” (parca vedem tasnind spre cer degetul aratator). Evident, aceste texte pierd din incarcatura estetica , frizeaza tezismul dar ofera consilieri ce nu pot fi ignorate :”Nu trebuie sa lucrezi de mantuiala / Nici sa te faci de ras ca o para chioara”; “Nu trebuie sa furi sau sa te muti / La straini departe, peste hotare”; “E bine sa ai dileme cand participi la un dialog / Nu e bine sa ai dileme / Cand poti face un bine, / Cand iubesti prin daruire de sine” ; ” Ai nostri tineri n-au venit de la Paris dar vorbesc rau Limba romana / La tv, la radio sau chiar cu o vecina”. O serioasa igienizare lingvistica dar si la nivel social, se impune. Meditatiile si sfaturile interminabile vizeaza: complexitatea existentei, viciile (care nu ataca solitar ci in haita), calculatorul si cultura lui de supermarket ( “Poti sa fii tu, cu tine insuti, / Fara televizor, calculator ori telefon , / Macar o zi pe saptamana”). Povata finala:”E timpul sa nu mai fii / Absent in prezent / Ci, in armonie cu tine, / Pururi”.
Gradul inalt de originalitate al cartii lui Stefan Epure se naste din imposibilitatea abstinentei. Sub aparenta dascalului cotidian, calm si metodic, se ascunde un temperament coleric, pasibil de a da in clocot la cea mai mica injustitie. La surse livresti autorul apeleaza extrem de rar, doar in cateva referinte si parafrazari:”De la mica disperare diurna / La «pe culmile disperarii» nocturne ” (Cioran); “Esti liber sa nu fii liber” (Kant). In rest, versul nu se lasa influentat croindu-si turbulent albia de manifestare. Departe de principiul “arta pentru arta”, Stefan Epure se dovedeste un luptator neostoit, avand drept arme condeiul si foaia de hartie.
Prof. Aristotel Pilipauteanu
Cunoastere I
In viata exista viata, moarte,
Iubire si suferinta,
Secunda face diferenta,
Anuleaza totul
Sau lasa loc clipei revelatorii,
Care lumineaza fulgurant.
Important este sa disociezi
Intre esential si secundar,
Intre destin si accidental
Si vei cunoaste desavarsirea
Si mantuirea!
De gustibus
Placerile tin de gust,
Gustul, de neam si de cultura,
Cultura, de inteligenta,
Inteligenta, de genetica!
Uneori poate sa le placa
Icrele negre, dar si mititeii,
Verdi, romanta dar si ardeii,
Sampanie, sarmale si palinca,
Dar si vinul vechi, la o adica.
“Obiectele placerii” pot fi infinite
Chiar discordante, pentru acelasi individ!…
Tine de gust… nimic de spus!
Important e sa ai un echilibru, o stiinta
Si daca mai depinde si de alta fiinta,
Sa ai bun simt si buna – cuviinta!…
Stefan Epure
