Increderea onestenilor ca se va constitui fara mari probleme noul Consiliu Local, rezultat in urma alegerilor de la 5 iunie si ca alesii locali se vor apuca de lucru s-a dovedit a fi doar o asteptare in van, “lovindu-se” si de un fapt plin de suspans . Sambata 25 iunie, sedinta de constituire a Consiliului Local Onesti a fost boicotata de catre noii alesi ai legislativului onestean , la acest eveniment fiind prezenti doar cel care a obtinut cel mai mare numar de voturi pentru functia de primar al municipiului, Nicolae Gnatiuc si consilierul local independent Gelu Panfil. Au lipsit de la sedinta convocata prin ordin al Institutiei Prefectului consilierii locali ce reprezinta Partidul Social Democrat (PSD), Partidul National Liberal (PNL), Partidul Social Roman (PSRO) si de la ALDE (Alianta Democratilor si Liberalilor ), care au fost alesi in urma cu cateva saptamani pe listele acestor formatiuni politice. Desi din cei prezenti la aceasta sedinta nimeni nu a mentionat un motiv al lipsei consilierilor locali onesteni se pare ca au persistat mai multe neintelegeri in randul formatiunilor politice din municipiul de pe Trotus in privinta crearii unei majoritati in Consiliul Local, “marul discordiei” fiind si “obtinerea” functiei de catre viceprimar, in urma incheierii si stabilirii unor “aliante” politice la nivel local, care sa tina cont de aliantele dintre partide, de la nivel national. Fara a fi un lucru oficial, in municipiul Onesti s-a vorbit de “amenintari” si de mari presiuni facute de ALDE cu care PSD-ul initial nu a fost de acord. Si nici in randul consilierilor locali ai Partidului Social Roman (la care a gasit sprijin PSD-ul la Onesti ), nu a fost – se pare – o atmosfera linistita!
Marti, 28 iunie, la a doua convocare a prefectului judetului Bacau, Ioan Ghica, pentru constituirea Consiliului Local Onesti, s-a reusit acest lucru. Sedinta de constituire a noului legislativ onestean a fost legal constituita prin prezenta celor 21 consilieri locali, alesi la 5 iunie. Presedintele acestei sedinte a fost consilierul social – democrat Emil Lemnaru (fost primar al municipiului timp de mai multe mandate), care a avut alaturi pe cei mai tineri consilieri locali onesteni, Alina Herghelegiu (PSD) si Alexandru Cristea (PSRO). Este de mentionat faptul ca la acest eveniment au fost prezenti Dragos Benea, fostul presedinte al Consiliului Judetean Bacau, parlamentarul bacauan Gabriel Vlase, Marius Gheorghita (vicepresedinte al Consiliului Judetean), Cezar Olteanu (consilier judetean). Institutia Prefectului a fost reprezentata de consilier juridic Mioara Manea, care a asigurat buna desfasurare a acestui eveniment . De asemenea au participat preotii Ioan Bargaoanu (parintele protopop al Protoieriei Onesti), Constantin Alupei (preot inspector), Ioan Berdan si Vasile Dragota. Validarea mandatelor celor 21 consilieri locali onesteni a fost facuta de o comisie formata din alesii locali Emil Lemnaru, Adrian Sergentu (de la PSD), Ciprian Zarzu, Gheorghe Ene (de la PNL) si Mircea Agapi (de la PSRO), independentul Gelu Panfil respingand propunerea Mihaelei Geaboc Badic (pe care a considerat-o “o gluma buna”!), de a face parte din aceasta comisie. Cei 21 de consilieri locali ai municipiului Onesti pentru anii 2016 – 2020 sunt: Laura Abageru (ALDE), Mircea Agapi (PSRO), Loredana Antohe (PSD), Alexandru Cristea (PSRO), Crenguta Calin Ghioc (PSD), Mihai Dumitru (PNL), Gheorghe Ene (PNL), Constantin Florian (PNL), Mihaela Geaboc Badic (ALDE), Alina Herghelegiu (PSD), Constantin Lazar (PNL), Emil Lemnaru (PSD), Marian Florin Moraru (PSD), Florin Ostache (PSD), Elena Pascu Apavaloaie (PNL), Gelu Panfil (independent), Sorin Rosca (PSRO), Oana Secara (PSRO), Adrian Sergentu (PSD), Bogdan Cosmin Vasiloiu (PSD) si Ciprian Zarzu (PNL) . Dupa depunerea juramantului de catre acestia a urmat investirea ca primar al municipiului Onesti a lui Nicolae Gnatiuc, cel care la alegerile de la 5 iunie a adunat cel mai mare numar de voturi al onestenilor (4735). Intr-o scurta declaratie dupa investirea in noua functie Nicolae Gnatiuc a mentionat:”Este o misiune foarte complicata si voi fi partenerul adevarat in rezolvarea problemelor onestenilor. Veti gasi la mine o deschidere in sprijinul comunitatii onestene. Sa lasam politica deoparte si sa facem administratie, pentru ca impreuna putem realiza multe lucruri bune pentru onesteni”. Nicolae Gnatiuc a salutat pe fostii candidati la functia de primar a municipiului Onesti, ce in prezent sunt consilieri locali (Constantin Lazar, Alexandru Cristea, Mihaela Geaboc Badic, Gelu Panfil). Dupa interventia noului primar ales al Onestiului, Nicolae Gnatiuc, a luat cuvantul Dragos Benea, fost presedinte al Consiliului Judetean Bacau, care a facut un apel la noul executiv onestean pentru rezolvarea unei probleme vitale – cea a apei potabile, ce are un operator privat. “Sa faceti cat mai repede «front comun» si toate diligentele pentru a inscrie municipiul Onesti in Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara (ADIB), care are anul viitor investitii de 30 de milioane de euro in retelele de apa si canalizare. Sa-i convingeti pe cei care «va mai tarasc» prin instanta, cu o abordare realista a situatiei apei potabile la Onesti, pentru a termina odata cu aceasta societate comerciala ce nu exploateaza in mod legal retelele de apa! Este «ultimul tren» pe care -l puteti prinde!”, a declarat Dragos Benea in cuvantul sau, subliniind faptul ca “primii ce trebuie sa isi faca temele sunt consilierii locali, noua administratie publica a municipiului Onesti” . Social – democratul Emil Lemnaru a mentionat ca “trebuie o buna colaborare intre Consiliul Local Onesti si Consiliul Judetean Bacau”.
S-a ales si viceprimarul Onestiului…
Alegerea viceprimarului municipiului Onesti, asteptata cu mult interes de catre cei prezenti, a debutat cu… retragerea din sedinta a consilierului local independent Gelu Panfil, motivata de prezenta sa in calitate de avocat la procesele ce se deruleaza in instanta de judecata. Pentru functia de viceprimar s-au facut trei propuneri: Laura Abageru (de la ALDE, ea fiind propusa de Mihaela Geaboc Badic), Mihai Dumitru (PNL, propus de Elena Pascu Apavaloaie) si Alexandru Cristea (PSRO), care a fost propus de colegul sau de partid Mircea Agapi. Este de remarcat faptul ca in timp ce Partidul National Liberal a propus in functia de viceprimar pe inginerul Mihai Dumitru, director de productie la Chimcomplex SA Borzesti, un om cu o viziune larga si constructiva asupra crearii de locuri de munca, Partidul Social Democrat nu a facut nici o propunere pentru aceasta functie si a sprijinit -o pe Laura Abageru, de profesie asistent medical la Spitalul Municipal Onesti! Dupa desfasurarea votarii de catre consilierii locali cel mai mare numar de voturi l-a acumulat Laura Abageru (13), ea fiind urmata de Mihai Dumitru (5) si Alexandru Cristea (2). La aflarea vestii ca a devenit viceprimar al municipiului Onesti, Laura Abageru (ALDE) a multumit celor care au votat-o si a declarat:”Nu este usor deoarece nu am mai trecut prin aceasta experienta. Multumesc celor care m-au sprijinit si au avut incredere in mine ! Consider ca nu este frumos ca sa ne contrazicem, trebuie ca sa facem lucruri bune pentru comunitatea onesteana”. Sedinta de constituire a Consiliului Local Onesti care va activa intre anii 2016-2020 s-a incheiat prin stabilirea a patru comisii, din care fac parte cei 21 de consilieri locali. La finalul acestui eveniment consilier juridic Mioara Manea, de la Prefectura Bacau a urat succes noului Consiliu Local al municipiului Onesti, declarand ca “este important ca din acest moment sa va aplecati cu multa atentie asupra administratiei locale de aici. Sa obtineti rezultate frumoase pentru locuitorii municipiului Onesti, pentru ca oamenii v-au dat votul pentru a le reprezenta interesele. Ei vor mereu sa vada fapte si daca veti face o echipa in Consiliul Local, cu primarul ales, cu viceprimarul ales azi, veti adopta hotarari in favoarea cetatenilor Onestiului!” Privind in ochii consilierilor locali onesteni – care chiar de la aceasta prima sedinta nu au fost intru totul loiali asteptarilor locuitorilor municipiului (lucru evident la … alegerea viceprimarului, la care social – democratii nu au facut nici o propunere iar cei de la PSRO au votat diferit – doar 2 voturi fiind pentru Alexandru Cristea !?!), doamna Mioara Manea, de la Prefectura Bacau si-a exprimat increderea ca “municipiul Onesti va ramane un oras in care se va desfasura o activitate foarte buna !” Situatia critica in care se afla Onestiul a facut ca sa lipseasca aplauzele la finalul acestei sedinte, semn ca de la acest moment vor porni noi confruntari in legislativul municipal. Trebuie evidentiat si cuvantul parintelui protopop Ioan Bargaoanu, care a facut cunoscut din scrierile Sfantului Apostol Pavel ca “daca cineva sta in frunte, sa fie cu tragere de inima… In cinste unii altora dati-va intaietate! Bucurati-va cu cei care se bucura… cugetati la aceste lucruri unii pentru altii! Nu te lasa biruit de rau si biruieste raul cu binele! Acestea toate sa se rasfranga in inimile locuitorilor municipiului!”
Onesti Expres