Onesti Expres logo
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj
No Result
View All Result
Onesti Expres
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj
No Result
View All Result
Onesti Expres Alt
No Result
View All Result

Noaptea Bibliotecii municipale onestene „Radu Rosetti”

Onesti Expres by Onesti Expres
10/03/2011
in Reportaj
0
Noaptea Bibliotecii municipale onestene „Radu Rosetti”
11
SHARES
76
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter


“Uneori nu ne imaginam cata bucurie si satisfactie iti poate aduce o zi oarecare daca o intampini cu inima deschisa si cu convingerea ca lucrurile se aseaza cum e mai bine. Sambata, 1 octombrie, se anunta o zi care urma sa inceapa devreme si sa se sfarseasca tarziu in noapte. Aveam convingerea ca vom transforma pentru multi oameni o zi obisnuita intr-o zi deosebita si ca ei la randul lor ne vor aduce bucurie”. Acestea au fost impresiile unei bibliotecare in prima zi a lui Brumarel, in care, pe plan national, s-a desfasurat o actiune pornita de tineri entuziasti. Ea s-a numit “Noaptea bibliotecilor” iar ideea organizarii actiunii a avut ca temei un gand statistic: daca macar un sfert din cei care au pasit intr-o biblioteca in ultimii 10 ani ar reveni odata pe an in sala de lectura, starea de spirit din bibliotecile Romaniei s-ar schimba semnificativ. Atmosfera primei editii a “Noptii bibliotecilor” a fost una incarcata, de valoare emotionala, cu multe efecte pozitive si totul a devenit un eveniment de suflet, ce poate fi punctul de plecare al unei traditii. “Ne-am bucurat ca Noaptea bibliotecilor a dat un sentiment de voiosie, de distinctie iar cerul de un albastru intens a fost pictat parca pentru o zi de neuitat. A fost un eveniment deosebit, pentru care bibliotecarii au muncit sa fie ceva bun”, a marturisit cu deosebita placere o tanara participanta la aceasta actiune. Intr-o “societate cu printipuri”, au fost auzite si pareri ca “elevii, inca de la clasele mici ar trebui sa invete ca biblioteca este un «templu al mostenirii culturale», ca sunt tineri ce nu pot lega doua fraze, dupa care pronunta «ok». Era nevoie de un astfel de eveniment in Romania pentru a deschide ochii oamenilor care nu au mai luat contact cu biblioteca de mai mult timp si pentru ca societatea noastra moderna sa se alinieze unui tipar occidental, de a transforma biblioteca intr-un spatiu multicultural”.
La Onesti, “Noaptea bibliotecilor” a cuprins foarte multe actiuni, organizate concentrat. In randul celor care au gandit fiecare moment al acestei nopti de magie este o bucurie deosebita. Edward Popovici, cu unda trairii unui mare eveniment marturisea: “A fost sau n-a fost? Un iures de priviri mirate si vesele a navalit pe usa primitoare a bibliotecii umpland cu zambet neobisnuita seara de 1 octombrie. Exaltarea tineretii, bucuria calma a maturitatii, nerabdarea si curiozitatea copilariei s-au furisat repede pe holurile mari si in incaperile ticsite cu carti. Concerte, concursuri, teatru «librarie de criza», atmosfera de sarbatoare, cu miros de carnaval, toate acestea au fost nu numai straduinta ci si un dar. Un dar de suflet asezonat cu un pic de cultura si cu multa dragoste, toate legate de promisiunea unui viitor impreuna. Biblioteca apartine orasului dar pentru o noapte, orasul a apartinut Bibliotecii”.

Misiune indeplinita

Doina Bruma ne-a impartasit emotiile traite la sala de lectura copii, in freamatul unui frumos concurs: “Peste 100 de copii, parinti si invatatori au participat la «Stafeta lecturii», intitulata «Imparatia povestilor». Printr-un vot in plenul auditoriului au fost desemnati 5 imparati si 5 imparatese iar alaturi de copii au fost prezente si cateva personaje de poveste, pe parcursul sederii lor in biblioteca fiecare copil «putand intra in pielea» personajului dorit. In buna traditie a atelierelor pentru cei mici ne-am gandit ca la «Noaptea bibliotecilor», sa propunem si un atelier in premiera: sa le aratam copiilor cum isi pot «fabrica» singuri jucarii, obligand aerul prizonier intr-un balon sa ia formele dorite. Copiii au fost incantati sa vada cum ca printr-o magie, prin cateva miscari de prestidigitator reusesc sa dea nastere animalutelor preferate. Catelusi de rase diverse, de la pudeli la maidanezi, girafe sau iepurasi, sabii amenintatoare si flori delicate, toate au ajuns in posesia prichindeilor”.
Tot din lumea fermecata a copilariei mentionam evolutia trupei de teatru “Alfa”, la aceasta sarbatoare. Coordonatoarea trupei, bibliotecara Nicoleta Salbatecu (foto), ne-a declarat: “Trupa «Alfa», ce are in componenta 25 de copii (prescolari si elevi la ciclul primar si gimnazial), a jucat in fata unei sali arhipline. Cei mai mici membri ai trupei au interpretat o fabula inedita, in care corbul si-a luat revansa in fata vulpii pentru o pacaleala din urma cu … 300 de ani. In sceneta «Malina si cei trei ursuleti» a impresionat candoarea, seriozitatea si daruirea cu care au jucat cei mici, ei impresionand publicul si tinandu-l atent pe durata intregii reprezentatii. In sceneta «Viata ca o poveste», actorii au impresionat prin verva, umorul, dezinvoltura si nepotolita lor dorinta de a se exprima, de a improviza – lucruri ce au amuzat spectatorii de toate varstele”. Dupa cum ne-a declarat bibliotecara Doina Lili Balcanasu, “in aceasta noapte de poveste au existat si niste licurici cuminti, cu minti sclipitoare si nelinistite, care au creat «un camp de batalie» pe tablele lor de sah. «Veteranul» Andrei si toti ceilalti prieteni sahisti, consiliati cu neobosita daruire de antrenorul de sah Emil Palade, au dat un exemplu viu ca generatiile noi pot visa si crea si in alte medii decat cel virtual”.
Bibliotecara Diana Ditu a evidentiat o alta actiune de succes: “Cartile «bibliotecii vii» au fost iscodite cu interes de publicul onestean. Astfel, intr-un dialog direct au format mica noastra biblioteca vie scriitoarea Mariana Bendou, Dumitru Tolocaru (nutriationist), bibliotecara Rodica Zaharia, Gheorghe Tabacaru (vegetarian), pictorul Mihai Zarzu si subinginerul pensionar Corneliu Cristea, presedintele Filialei Onesti a Asociatiei Nationale «Cultul Eroilor», ce pune mult suflet pentru pastrarea memoriei celor care au luptat, aparand cu viata lor glia pamantului strabun romanesc”. Pana in miez de noapte Marian Lungu, mester popular din comuna Sanduleni, a impartasit din tainele frumoaselor obiecte de port popular pe care le mestereste. Despre acest cunoscut pastrator al traditiilor populare ale meleagurilor de sub Pietricica Bacaului, bibliotecara Mirela Nastase a mentionat: “El este creator de bundite, sumane, masti si costume populare din zona. Asa se defineste pe cartea de vizita acest artist de 26 de ani, absolvent al Facultatii de Economia Turismului Intern si International, la Universitatea Romano-Americana din Bucuresti, a carui pasiune a inceput la varsta de 13-14 ani, cand a debutat cu masti populare pentru serbarile de iarna. La «Noaptea bibliotecilor» el a prezentat finisarea unui suman, ce materiale foloseste, ce probleme intampina la alegerea materialelor si cum nu se lasa pana nu gaseste materialele potrivite pe la micii producatori din cotloanele «ascunse» ale tarii”. Recent castigatoare a celui mai important premiu al Galei Tanarului Actor HOP 2011, a fost prezenta la “Noaptea bibliotecii” de la Onesti actrita Diana Croitoru. Ea a oferit un recital de exceptie cu prezentarea monologului “Versiunea Martei” (monolog ce i-a adus castigarea marelui premiu de la gala). “Am vrut sa intorc, asa cum am putut, o parte din cadoul pe care mi l-au facut fiecare din sala, dupa caz. Unii pentru ca mi-au dat viata, altii pentru ca m-au indrumat, m-au calauzit si sfatuit, altii pentru ca ma iubesc neconditionat, au incredere in mine iar altii pentru ca au avut rabdare sa ma asculte cu atentie si si-au rupt din timpul lor pentru a face asta”, a marturisit coplesita de siruri de emotii Diana Croitoru. Alaturi de ea au fost membrii Asociatiei de Tineret “Onestin” din Onesti (ea fiind una dintre fondatorii asociatiei), care au sustinut un program apreciat de publicul prezent.
In spatiile bibliotecii onestene s-au intamplat si alte evenimente artistice deosebite la aceasta actiune culturala de amploare, ele fiind sustinute de membrii Asociatiei Corale “Armonia – Ion Cuntan” (ce a prezentat, sub bagheta dirijorului onestean Iulian Munteanu, un concert de muzica corala inscris in randul celor mai gustate momente artistice ale serii), de Asociatia “Suflet de copil” (coordonata de psiholog Anca Banu). Sub indrumarea prof. Aristica Vaida au prezentat un program artistic elevi ai Scolii cu clasele I-VIII “Ghita Mocanu” iar formatiile de dans modern de la Clubul Copiilor (indrumate de prof. Mariana Osteanu) au aratat gratia momentelor coregrafice. De asemenea, a mai avut loc un concurs de crochiuri si numeroase activitati la salile de internet. Bibliotecara Doina Lili Balcanasu a amintit si de un alt moment: “In noaptea frumoasa a miezului de toamna ne-am bucurat de un concert de jazz In memoriam – Johnny Raducanu, cu gandul la el si la steaua in care s-a intrupat”. La “sesiunea de multumiri” au fost numeroase opiniile de incantare, de bucurie si de traire a acestei manifestari inedite: “Evenimentul a fost remarcabil si reusitele bibliotecii onestene sunt foarte mult apreciate”, a declarat Catalin Gaman, adresand felicitari intregului colectiv al institutiei.

“Au fost activitati foarte interesante avand protagonisti din toate categoriile de varsta, de la copii pana la peste 50 ani” – cu aceste cuvinte si-au exprimat bucuria pentru aceasta seara superba voluntari ai bibliotecii onestene de la Liceul Teologic “Fericitul Ieremia”. In timp ce poetul onestean George Chiriac a mentionat ca si-ar fi dorit “ca aceasta noapte sa fie una polara, sa dureze 6 luni”, alti onesteni au apreciat desfasurarea acestei activitati drept “o noapte memorabila in istoria noastra onesteana. O noapte de vis, o reusita, un inceput care speram sa continue de acum incolo multi ani!” Prof. Elena Serbu, director al Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti”, cu bucuria reusitei manifestarii alaturi de intregul colectiv pe care il conduce, a declarat la finalul activitatilor: “Peste 1200 de onesteni au implinit dorinta noastra de a ne trece pragul in nocturna si putem spune ca misiunea a fost indeplinita!”
Ion Moraru

Previous Post

FCM Onesti in “stand-by”

Next Post

Miss Boboc la Colegiul Tehnic "Gh. Asachi"

Related Posts

La Comanesti, la scrierea unei pagini de istorie
Reportaj

La Comanesti, la scrierea unei pagini de istorie

05/08/2018
Cand cantecul implineste viata
Reportaj

Cand cantecul implineste viata

02/01/2018
Reportaj

DUMBRAVA – Da si nu Minunata!

07/12/2017
Pelerin la Manastirea Caraclau
Reportaj

Pelerin la Manastirea Caraclau

11/10/2017
Vinul, licoare… (I)
Reportaj

Vinul, licoare… (I)

02/09/2017
Popas la «Obarsia Mioritei»
Reportaj

Popas la «Obarsia Mioritei»

09/06/2017
Next Post
Miss Boboc la Colegiul Tehnic “Gh. Asachi”

Miss Boboc la Colegiul Tehnic "Gh. Asachi"

Categorii

  • Actualitate (1,632)
  • Atitudini (97)
  • Auto (7)
  • Casa (19)
  • Cultura (306)
  • Diverse (223)
  • Editorial (420)
  • Educatie (495)
  • Eveniment (453)
  • Interviu (70)
  • Lifestyle (7)
  • Politic (131)
  • Reportaj (169)
  • Social (371)
  • Sport (546)
  • Tehnologie (6)

Posturi recente

  • Energie pentru fiecare zi: citate motivaționale care îți dau curaj să continui
  • De ce ceata salina schimbă regulile jocului în tratarea suprafețelor
  • Cabinet stomatologic sau clinică dentară? Ce alegi în București?
  • Eleganță de iarnă: Cum să alegi haina de blană perfectă
  • Zâmbetul-cameleon: Aparatul dentar pentru copii care crește odată cu ei
  • Tatuaje mici pentru bărbați: idei cool pentru încheietură
  • Sisteme stingere incendiu cu apă nebulizată: inovația care protejează clădirile moderne
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Diverse
  • Editorial
  • Educatie
  • Eveniment
  • Interviu
  • Politic
  • Reportaj
  • Social
  • Sport
© 2025 OnestiExspres.
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj

© 2020 OnestiExspres. Toate drepturile rezervate.