
Ajunsi in lunca Trotusului, suprafata pentru impadurit era tarusata pe parcele si in pofida unei vremi reci si ploioase, se planta cu bucuria implinirii unei datorii fata de natura. Ovidiu Carasel, comandantul Detasamentului de Pompieri Onesti din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau, impreuna cu 25 de angajati, alaturi de salariati ai Ocolului Silvic Targu Ocna, reprezentanti ai Garzii de Mediu Bacau si voluntari din comuna Dofteana au plantat un mare numar de copaci, peisajul acestei zone schimbandu-se vazand cu ochii.
Ing. Emil Hadarag, seful Ocolului Silvic Targu Ocna, ne-a mentionat despre aceasta actiune: “Anul 2011 fiind declarat «Anul International al Padurii», Regia Nationala a Padurii a dispus executarea de plantatii in afara fondului forestier national, dand ca sarcina fiecarui ocol silvic sa planteze cate un hectar. Tinand cont ca in aceasta zona din lunca Trotusului, in comuna Dofteana a existat cu ani in urma un arboret de anin, din care in prezent au mai ramas doar cateva exemplare, Ocolul Silvic Targu Ocna a propus Consiliului Local Dofteana efectuarea impaduririi acestei suprafete de teren de un hectar. Pentru realizarea acestui obiectiv Ocolul Silvic Targu Ocna a pus la dispozitie, pentru zilele de 13 si 14 aprilie, uneltele necesare, personal si puieti de anin, frasin si salcam pentru a fi plantati in zona lunca Trotusului. Aici vor fi plantati un numar de 4000 de puieti si am invitat la aceasta actiune reprezentanti ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare (ITRSV, fiind prezent Mihai Gasparel), ai Garzii de Mediu Bacau, de la Detasamentul de Pompieri Onesti a Inspectoratrului pentru Situatii de Urgenta Bacau precum si voluntari de la Primaria Dofteana, ca proprietara a terenului. Ocolul Silvic Targu Ocna va urmari executarea lucrarilor de intretinere pana la reusita «starii de masiv» (timp de 3-4 ani, pana cand puietii din plantatie se pot dezvolta fara a mai fi necesara executarea lucrarilor de intretinere). Alaturi de Ocolul Silvic Targu Ocna, Primaria comunei Dofteana ne va sprijini in asigurarea pazei acestei suprafete, in mod deosebit impotriva pasunatului”.
Demn de mentionat este faptul ca la executarea lucrarilor pentru plantarea suprafetei de un hectar din lunca Trotusului au fost prezenti primarul comunei Dofteana, Ioan Bujor, viceprimarul acestei comune, Dumitru Selaru, si voluntari din Dofteana, care nu numai ca “au luat pulsul” desfasurarii acestei actiuni dar au si participat la plantarea copacilor. Actiunea a fost una in armonie cu natura ce, in urma unui efort depus cu dedicare si perseverenta, va avea un peisaj mai frumos in aceasta zona.
Remarcam ca acest fapt nu este unul singular in comuna Dofteana. Recent, Directia Silvica Bacau, prin Ocolul Silvic Targu Ocna, a raspuns afirmativ unei cereri a Primariei comunei Dofteana si a aprobat un numar de 200 de arbusti ornamentali care s-au plantat la institutiile aflate pe teritoriul acestei localitati. “Solicitarea noastra a fost aprobata si am primit gratuit ca sponsorizare din partea Directiei Silvice Bacau 200 de arbusti ornamentali (din speciile buxus, chiparos, tuia si tuia columnara), care au fost plantati in preajma scolilor si bisericilor din comuna precum si in curtea Primariei Dofteana. Multumim Directiei Silvice Bacau pentru aprobarea acestei solicitari, ce ajuta la infrumusetarea cadrului natural al Dofteanei”, ne-a declarat primarul Ioan Bujor.
In timp ce arbustii de buxus au o coroana de verde intens, ei fiind folositi ca gard viu, arbustii de chiparos sunt ornamentali, de culoare verde stralucitor, si provin din Europa Mediteraneana. Arbustii de tuia, ce vor “schimba la fata” comuna Dofteana, sunt “privilegiati” prin faptul ca au o crestere rapida, in mod obisnuit ajungand la 10-15 metri inaltime.
Ion Moraru







