Una din cele mai distincte voci ale Onestiului literar este cea a lui Alexandru Dumitru (nascut in 1950 in satul Deleni, com. Helegiu), poet matur ale carui realizari au depasit demult granita imediatului regional, impunandu-se valoric in contextul atat de aglomerat al liricii romanesti din ultimele decenii. Alexandru Dumitru s-a format la “Junimea noua” in epoca ei de glorie din anii 1970-1980, prezentandu-si incercarile intr-un ambient dominat de Constantin Th. Ciobanu, Gheorghe Izbasescu, Vasile Butan ori Vicentiu Gheoldum. Alaturi de congenerii sai Cornel Galben, Nicolae Leca, Gheorghe Coborosanu ori Gherasim Luca, era fara dubiu una din promisiunile momentului, promisiune care, din fericire spre deosebire de altele, s-a concretizat in vreo 15 carti publicate pana acum de acest poet nu numai talentat dar si ambitios. Alexandru Dumitru este un ambitios si pe plan profesional, deoarece depasind stadiul comun al tanarului muncitor la Combinatul Petrochimic Borzesti si de elev la liceul seral, a urmat cursurile Academiei de Politie, ajungand pana la gradul de comisar sef. Prin umanismul sau cuceritor, prin sensibilitate si rafinament comportamental, a reusit sa atenueze de multe ori imaginea eronata pe care multi si-o fac despre o meserie considerata cand represiva si abuziva, cand extrem de necesara si protectiva. Pentru astazi am ales “Poeme de zestre” aparute la editura ieseana “Universitas XXI”. Ca si celelalte volume, cartea insumeaza poezii de facturi diverse, confirmand opinia curenta a criticilor care s-au referit la creatia lui Alexandru Dumitru ca avem de a face cu un poet complex, contradictoriu chiar. Explicatia consta in meditatia profunda asupra cuvantului si a rostului sau precum si in abila capacitate de a combina stiluri diverse cu o indemanare aproape fireasca. Poemele sunt ocazionale (“Diana”), incuba folclor sublimat (“Reper”), apeleaza la introspectie (“Reflexii bumerang”), au accente religioase (“Confesiune”) sau tentatii moralizatoare, ca in “Prevenire”, de unde citam aceasta plina de intelepciune strofa:
“Iti spun spre binele tau
Intrat in deriva
Ca rautatea nu are clopotei
Sa sune, iar nebunia doare
Numai cand te gaseste
Singur si nepregatit”.
Cheia succesului consta in disponibilitatea de a intelege ca “poemul loveste simplu / uneori pana ce lumina / sparge cristale”. Voiajorul de sentimente, cum ii place pe buna dreptate, poetului sa se autodefineasca, urmareste cu orice pret autodepasirea, tintind consonanta cu vibratia receptorului, fie el si de conditie ceva mai umila. Poetului, care parcurge firesc treptele ascendente (“despovarat de iubire sa-mi asez / trairile in tiparele metamorfozei”) nu i se pare paradoxal faptul ca “mareea” libertatii nu este totala decat daca fiinta umana se inscrie in rigorile unui canon (“Toate cate sunt linii paralele / ori altfel de asemanari / se inrobesc dorintelor comune”). Primenindu-si metafora el ajunge la reusite concretizari:
Crezul se purifica, se aduna
Se ultadimensioneaza
Cu aurul nisipului, rasina scursa
Din rana unei paduri de demult…
Teama de subconstient, de iadul interior genereaza imagini stresante: “Amintirile, neinchipuit de flamande / au devorat ochii / si ameninta lacrimile”; “simplele funii de sange / adeseori pandite de anemie”; “ideile danseaza cu serpii in iarba”; “curcubeul naufragiat /zace intr-o picatura”, “desfasurata zambetului, / aurora se imprastie in mii de vedenii”. Constient ca i se interzice categoric sa innoate intr-o apa limpede si calma, poetul isi reprima intentia iterativa, obsesiva de a evada din colivia dorintelor si, autopersiflant (“amuzat de propria-mi fire”) compenseaza aspiratia caduca impodobind vointa fantasmelor. Este doar “un risipitor invins de eternitate / planand peste istorie”.
Comunicand doar stari, asa cum sta bine poeziei adevarate, versurile scrise de Alexandru Dumitru dezorienteaza cautatorul de tematici. Cateva sunt totusi decelabile. Indragostitii “au in sange / scumpa ardoarea marinimiei” fiind “generosii animatori / ai zilelor de zestre si aventura”. Erotica are chiar accente de senzualitate, ceea ce mira la un autor pierdut in gravitatea marilor enigme cosmice:
Partas la seducere
Dragostea ma asaza gol
In frigul privirilor,
Cum si-ar dori femeile
Sa-mi inveleasca trupul
In ciulinii tandri.
Este luata in calcul (poetic) si conditia artistului, initiat tinzand spre himera zborului, suflet rastignit pe crucea poeziei, demiurg ce stapaneste mestesugul si voluptatea de a –si manevra nostalgiile sau histrion damnat, “pe o parte uns cu narcisism / pe cealalta stropit cu noroi”. Din repertoriul tematic nu puteau lipsi existenta (“Bioangrenaj”, “Catren”) sau extinctia (“Nimeni nu moare singur”) cu “extazul ei probabil amorf”. Se mai adauga si cateva motive precum albina, magnetismul sau banalul cui, simbol al unirii dar si al sfasierii, regasire prin referinta a identitatilor prime: “sentimentele , ca niste cuie / patrund in lemnul silabelor”; “treptele au cuiele infipte / in esenta; unul cate unul tulbura / electroliza ruginii”. Nu putem trece peste definitiile pline de miez: “Muzica e pulsul inimii tale”; “Inima e o vioara / la care se canta fara surdina”; “La pianul istoriei / viata exerseaza toate melodiile”.
Intelept, rotunjindu-si anii echilibrat de natura si puterea zeilor, isonic fara malitioasa incisivitate cand da “un semnal de moda”, jucaus in lumea cuvintelor (“vindeca nervii / din viermii dusi la culcare”, “n-ai cum sa mori din moarte in moarte”) Alexandru Dumitru este un poet care indeamna la subtile reflectii. Rapit de fascinatia elitismului literar, el cauta, intr-o indelungata aventura asumata, o lume numai a lui, construita din sintagme adesea paradoxale si cuvinte cu sarg rasucite. Talentul nativ este insa mult mai percutant si un veritabil lirism se revarsa in fluide de farmec aproape muzical, insufletind si imbogatind poemele, poeme cu adevarat “de zestre”.
Prof. Aristotel Pilipauteanu
Deschis imaginar
In teaca memoriei
incap mai multe iubiri
asa cum la o singura oglinda
se piaptana multe femei.
Unele se dezic pentru altele
aidoma gandurilor mele
asaltate de transparenta.
Incerc o planare imaginara
sensibil la viziunile dramatice
cand se pot retusa fotografiile.
Alexandru Dumitru
