Spiritualitatea crestina si arta populara romaneasca au dat nastere, de cele mai multe ori, unor inestimabile lucrari omenesti. Spun omenesti, pentru ca povestea ce urmeaza creioneaza istoria unei creatii omenesti desavarsite de Marele Anonim. In genialitatea lor, izvorata dintr-o constientizare profunda a absolutului universal, mesterii populari au creat ceea ce, astazi, numim cultura traditionala romaneasca. Arta taraneasca, in ciuda originilor sale pre si protoistorice, tarziu incepe sa fie perceputa in mod separat, prin creatorii si prin purtatorii ei, in primul rand, distincta de cealalta componenta a artei populare, care este peisajul artistic al targurilor, cel stiut de mestesugari, negutatori, clerici marunti si chiar boiernasi cu origini si rosturi mai noi . Ecourile rurale in cultura romaneasca au individualizat arta taraneasca, monumentele sale specifice, respectiv biserici de lemn, icoane pe sticla, ceramica pictata cu cornul. Biserica Adormirea Maicii Domnului, zidita inainte de 1796, numita si biserica munteneasca din Casin, se inscrie intre monumentele ruralismului care caracterizeaza atat de bine cultura romaneasca. Scurtul preambul teoretic are rolul de a sublinia anumite trasaturi distincte care scot aceasta biserica din randul creatiilor taranesti. Materia prima folosita la construirea bisericii denota o stare financiara buna si o anumita disponibilitate a membrilor comunitatii. Referitor la Biserica Adormirea Maicii Domnului, aflam ca protoiereul Th. Atanasiu scria in al sau Memoriu despre starea bisericilor si a parohiilor ortodoxe din judetul Bacau: ,,Asupra fundarei – acestei biserici – se gaseste o mica notita in altar, scrisa in dosul icoanelor, care reprezinta praznicele imparatesti, unde se arata numele zugravilor, ce au lucrat catapeteasma, purtand data de 1794” .
Din tacerea mormantala care acopera curtea bisericii izvorasc ecourile sfortarilor acelor mesteri care au zidit, in piatra, lacas de cult si inchinare. Doar cei privilegiati si adevarati casuneni pot auzi vorbele trecutului, in schimb, eu, umil narator, pot doar sa relatez si, la fel ca voi ceilalti, sa citesc din marturiile vremurilor. Prin pribegiile sale pe Valea Casinului, Nicolae Iorga remarca imortalizand in slove imaginea din acea vreme: „biserica cea veche din Casin chiama de odata privirile. Ea aminteste, in toate, bisericile muntene, si e un foarte frumos tip al acestora. E cladita din caramida, dar cadrul fin sculptat al ferestilor este de piatra. Pridvorul e deschis, avand patru stalpi, despartiti prin arcade ogivale. Alti stalpi ca acestia fac ca o perdea intre naos si pronaos. Pe pareti – sprijiniti astazi grosolan cu contraforturi informe – se insira sus ocnite, iar supt ele fine colonete, foarte suptiri si, tinandu-se sama de material, minunat lucrate. Catapiteazma a fost reparata in 1797, dar cladirea e, neaparat, mult mai veche” . 
Preotul paroh Daniel Iordan, cel care se ingrijeste de aceasta biserica si de enoriasii sai, ne spune plin de mandrie faptul ca, dintre toate bisericile din comuna Casin, patru la numar, Biserica Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche. ,,Aceasta, biserica D’iN SUS, adica din susul raului Casin sau din susul drumului, asa cum ii spunem noi este cea mai veche dintre toate bisericile. Avem o datare pe icoana de praznic, icoana Maicii Domnului, in care se spune ca in 1797 catapeteasma a fost reconditionata de un anume Ioan Popovici. Biserica Da LaTURI e construita din lemn la 1796, cea D’IN JOS, la 1840, iar biserica de lemn, din Curita, la 1777”.
Constantin Tudose, cel care incearca sa adune spre pastrare, in memoria colectiva, povestile locurilor Casinului, ne explica de ce sunt denumite astfel bisericile din sat: ,,Daca vreun strain de Casin citeste aceste randuri, trebuie sa-i explic faptul ca in graiul pitoresc al casunenilor se pastreaza aceste denumiri”.
Arhitectura bisericii tradeaza stilul muntenesc adaptat zonei moldovenesti prin cateva modificari. ,,Cu alte cuvinte, in exterior o sa vedeti ca nu avem turle, este stil nava, dar o nava treflata cu doua abside si absida din interior la altar. Se poate observa chiar de la intrare acest pridvor deschis, comparabil cu cel al Bisericii Doamnei din Bucuresti, cu al Bisericii Sfantul Grigore Palama sau cu al Bisericii Mitropolitane Patriarhale din Bucuresti. Toate au pridvor deschis cu acele ogive superioare, la fel cum se intampla si in interior. Pronaosul fiind despartit de naos prin acest mic intrand. Am spus ca este adaptata pentru ca respecta anumite canoane arhitecturale moldovenesti. Spre exemplu, usa este foarte mica si joasa dintr-un motiv practic. Daca veneau tatarii nu puteau sa intre cu calul, asa cum se intampla, de altfel, foarte des la alte biserica. Aceeasi usa te obliga la smerenie atunci cand intri in biserica. Se intampla, de multe ori, ca persoane care vin pentru prima data sa dea cu capul. Noi spunem atunci ca ai cam multe pacate si trebuie sa vii mai des la biserica, sa te rogi. Biserica este facuta din caramida, dar in interior este un rand de piatra de Casin, bolovani mari din paraul Casin”, ne-a spus parintele Iordan.
De ce o biserica munteneasca in Moldova?
Raspunsul la aceasta intrebare il regasim in amintirile lui Nicolae Iorga: ,,caracterul ei muntean s-ar lamuri prin obarsia locuitorilor. Odata erau aici in Casin doua cete, care se feriau a se inrudi intre ele; Rucarenii si Dragoslovenii. Cum au venit aici acesti terani din schelele Campulungului, din Rucar si Dragoslavele, – si la Soveja insa se intampina aceste doua cete – nu se poate hotari, desi e probabil ca aceasta s-a intamplat pe vremea lui Vasile Lupu”. In privinta migratiei populatiilor spre Casin confirma, pe la 1937, si academicianul bacauan Ion Simionescu: ,,Cei din Rucar ori Dragoslavele ajung in Casin (Bacau)” . Din vremuri imemorabile, pasurile Carpatilor au deschis Vaile Trotusului si Casinului migratiei mocanilor dinspre Transilvania spre Moldova. Astfel ,,prin trecatoarea Oituzului Bretcanii apucau cu turmele de oi catre rasarit. E comunicatia cea mai directa dintre Brasov si Valea Trotusului. Era una dintre portile de legatura cu vechiul centru grecesc Tyras (Cetatea Alba). Satele de mocani sunt riguros delimitate de cele de cojani. Termenul cojan, la care facea referire adesea Nicolae Iorga, era de „locuitor originar din campie, fermier si cultivator de vita de vie”, in contrast cu mocanii crescatori de animale. In timp ce cojanul era „podgorean”, mocanul era oier. Desi cele doua comunitati au existat in imediata proximitate, ele nu s-au amestecat, contactele fiindu-le doar de natura comerciala, mai putin sociale. Satele din jurul Onestilor, ca Racauti, Bucium, Casin, Manastirea Casin sunt sate de mocani, iar cele ce coboara spre Adjud, formand comuna Stefan cel Mare si comuna Caiuti, sunt sate de tarani numiti cojani, iar mai jos de Caiuti urmeaza iarasi trei sate de mocani: Balca, Borsani si Cotofanesti. Satul de razesi Caiuti, cu denumirea veche de posercani, are o vechime mare.
Pe locul unde primii casuneni au asezat satul a fost o padure, iar unele din case au fost construite din lemnul de pe loc. ,,S-au asezat pe aceste pamanturi, mai mult, consideram ca ei si-au asezat, aici, si sufletul. Primul lucru pe care l-au facut dupa ce si-au construit casele a fost inaltarea acestei biserici. Pentru ca ai de botezat, de cununat, de inmormantat, spiritualitatea ti-o pastrezi oriunde ti-ai afla casa”, considera preotul paroh Iordan. 
Una dintre povestile locului, marturisita, in lucrarea sa, de institutorul Paslaru, ghidul nostru in vremea Casinului de pe la 1938, atunci cand si-a redactat monografia, vorbeste despre o legenda pe care a auzit-o de la batranii satului de pe la 1890, despre un anume mos Toader Brebene, tipul reprezentativ al ciobanului Barsan. Acesta pastra o bogata comoara de amintiri din trecutul satului. Astfel, prin povestea institutorului Paslaru, aflam de amintirile lui mos Brebene, care marturisea semenilor lui mai tineri cum au fost populate aceste locuri. „De mult, tare de mult, zicea el, pe aceste locuri erau inca paduri dese, cand au venit cu oile lor patru cete de ciobani de la Rucar si Dragoslavele, judetul Muscel, de la Secareni si Suseni din Transilvania, si placandu-le frumusetea locurilor, bogatia ierburilor si multimea izvoarelor cu apa limpede ca lacrima, s-au asezat pe locul unde astazi este satul Casin, durandu-si case pentru ei si adaposturi pentru oi. S-au asezat in patru tabere (mahalale) deosebite, purtand fiecare numele cetei de obarsie …” . In ciuda acestui fapt, impreuna, casunenii au format o comunitate laica si spirituala puternica. Dovada stau cele 3 biserici din satul Casin, dispuse intr-un areal restrans. ,,Este o suflare spirituala deosebita si datorita faptului ca suntem inr-o zona pazita. Nu au prea fost inundatii, Dumnezeu ne-a pazit. Noi spunem ca pe aici a fost inmormantat vreun sfant, care ne pazeste prin rugaciunile sale. Spiritualitatea oamenilor este profunda. O biserica atat de veche, cu o istorie incarcata, parca te stimuleaza si ne simtim obligati sa ne pastram credinta si sa o pretuim”, apreciaza parintele Dan Iordan.
Biserica Adormirea Maicii Domnului are, pe langa o catapeteasma deosebita, pictata pe la 1794, si cateva icoane tot din secolul XVIII, o Evanghelie (de la jumatatea secolului XX), vase sfinte din 1889, donate de Dimitrie Eliza si fiii lor, de asemenea un policandru din bronz masiv, de la 1893. Clopotnita, separata de biserica si realizata in acelasi stil muntenesc, adaposteste un clopot mare ce dateaza de la inceputul secolului XIX si pe care sta scris: „Acest clopot s-au facut de dumnealui postalnicu Ioana Negura cu sotia lui Anica. Anul 1805”.
Intrand in biserica, nu poti trece cu vederea stranele, din lemn, lucrate manual, asemanatoare la o privire superficiala, insa diferite prin cateva detalii. Parintele Iordan ne-a aratat ca ,,fiecare strana este diferita de celelalte, in sensul, ca un brat este mai lung, altul mai scurt. Rolul lor era atat practic, vizandu-i pe cei mai batrani dintre credinciosii care participau la slujbe, cat si de natura a se distinge unii membri ai comunitatii din randul celorlalti”. 
Pictura bisericii este cea originala, singura interventie a vizat o curatire facuta cu prosoape de bumbac imbibate cu apa calda, pentru a sterge urmele lasate de fumul lumanarilor aprinse. Despre autorul picturii nu se stie nimic, nu exista nici o mentiune, nici macar numele sau nu a ramas in istorie. Insa scenele biblice redate de el pe peretii bisericii vorbesc despre viziunea sa si optiunea de a utiliza elemente specifice secolului XVIII. Astfel, ,,Pilat din Pont este imbracat cu o mantie in stil fanariot. La fel si soldatii romani, care nu aveau in acele vremuri cizme de acest tip”, ne-a aratat parintele Iordan.
,,Se duc baietii buni! Ne parasesc sufletele mari si alese”
In cimitirul bisericii odihnesc casuneni vrednici de pomenire. Oameni care si-au aparat familiile, locurile si lucrurile, cu convingerea victoriei chiar si in cele mai grele momente. Efortul de razboi depus de acestia nu a fost uitat nici de urmasii lor si nici de noi, vremelnici scribi. In Razboiul de Independenta, comuna Casin a trimis 23 soldati, dintre care doi nu s-au mai intors, in primul Razboi Mondial a trimis in lupta 218, 114 au cazut la datorie, iar in cea de-a doua conflagratie mondiala 400 casuneni si-au aparat tara, multi ramanand in pamantul Romaniei.
Iarna anului 1916 si primavara lui 1917 au fost perioade de intensa pregatire pentru Armata Romana, in vederea luptelor decisive din vara lui 1917. Ostasi care actionau in sectorul Oituz – Casin – Marasti – Marasesti, incadrati in Armata a 2-a condusa de generalul Averescu, si Divizia a 15-a sub comanda generalului Eremia Grigorescu, denumita „Divizia de Fier”, au lansat juramantul „Pe aici nu se trece!” Si, intr-adevar, nu s-a trecut. Pe Valea Casinului si-au piedut viata 3.080 ostasi. Capitanul Stefan C. Petrovici este unul dintre acestia. In 1916 il gasim ca sublocotenent in regimentul 13 Infanterie Iasi. Trecand granita cu unitatea sa pe la Poiana Sarata, este grav ranit chiar in prima noapte. Restabilindu-se, trece din nou pe front. In decembrie 1916 este avansat la gradul de locotenent. Ia parte la toate luptele de la Sticlarie . La 5 septembrie 1917, preotul N.V. Hodoroaba, fost confesor al Regimentului 69 Infanterie si al Brigazii a 10-a Artilerie, noteaza in jurnalul sau: ,,Vad in Viitorul la rubrica Eroii nostri – morti – si pe Lt. St. C. Petrovici din Regimentul 23 Infanterie. E cunoscutul luptator nationalist de la Iasi, fost presedinte al Centrului Studentesc din Iasi. Se duc baietii buni! Ne parasesc sufletele mari si alese. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!”
Regele Ferdinand si regina Maria au afirmat cele mai frumoase sentimente pentru Valea Casinului si Valea Oituzului, unde s-au aflat aproape permanent in timpul desfasurarii razboiului. Constantin Tudose, culegatorul istoriei vii a casunenilor, ne-a spus ca Regina Maria a devenit extrem de populara, fiind considerata ocrotitoarea acestor meleaguri. Chiar dupa terminarea razboiului, cuplul regal nu a uitat de Casin. De invierea mai veneau in aceste locuri insotiti de generalul Averescu si Nicolae Iorga, asistand cateva clipe la slujba de la Manastirea Casin, apoi Regele si Regina mergeau la Cimitirul Eroilor, unde aprindeau lumanari, si plecau mai departe la Oituz si Ciresoaia. 
,,Ei si-au dat viata pentru credinta, si-au pastrat nu doar glia, pentru ca poporul, neamul era strans legat de credinta. Si-au dat viata pentru un scop nobil, credinta. Nu erau mercenari, luptau pentru tara lor, pentru familiile, locurile si lucrurile lor”, preot paroh Dan Iordan, Biserica Adormirea Maicii Domnului, Casin, mai 2013.
Ovidiu Munteanu
