De cateva saptamani, onestenii si cei care tranziteaza cartierul Mal al municipiului sunt derutati de amplasarea unor indicatoare rutiere care schimba total circulatia prin zona. Astfel, la trecerea dupa podul peste raul Casin un indicator avertizeaza ca pe strada Mihai Bravu cele doua benzi pentru circulatia autovehiculelor devin sens unic, pe directia Adjud – Bacau, un alt indicator indicand ca si pe strada A.I. Cuza se circula in sens unic, spre zona de nord a municipiului Onesti si spre Brasov. Aceste regelemnatari, care in opinia unor locatari ai zonei “reduc circulatia atat pe str. Mihai Bravu, cat si pe str. A. I. Cuza”, aduc insa la fel de multe neplaceri. Astfel, strada A. I. Cuza e strabatuta acum de autoturisme si autocamioane, iar in zona se afla Scoala nr. 1 (la care invata elevii din cartierul Mal, o parte dintre ei urmand cursurile Scolii Gimnaziale “Ghita Mocanu”), iar noile reguli i-au pus pe jar pe parinti. Constanta D. (43 ani) ne-a declarat: “Copiii nostri trebuie sa astepte mereu trecerea sirurilor de autocamioane si de masini care circula pe aici si ne e frica, deoarece nu este un semafor care sa ofere o siguranta a traversarii. Noi, parintii, trebuie sa ii insotim si sa ii asteptam pe cei mici, iar sensul unic ne face sa traim fiecare clipa cu ingrijorare pentru copiii care merg la scoala si la gradinite”.
Situatia circulatiei rutiere din cartierul Mal s-a aflat si in discutia consilierilor locali, care i-au cerut lamuriri primarului Laurentiu Neghina. Acesta a declarat ca “hotararea a fost luata in urma recomandarilor Politiei Rutiere Onesti, care a primit sesizari din partea asociatiilor de proprietari din zona. Vom amplasa un semafor cu buton la traversarea strazii A. I. Cuza. Locatarii au fost nemultumiti ca autocamioanele treceau pe sub balcoanele unora si ale altora nu, iar acum traficul s-a impartit.” Consilierul local Vasile Buzdugan: “In cartierul Mal era o singura varianta de circulatie si acum sunt doua. Corect era sa se faca o semaforizare.” Si consilierul local Gheorghe Ene s-a aratat nemultumit “daca Politia Rutiera Onesti trebuie sa recomande unde sa fie puse indicatoare si semne de circulatie”. Ene: “Acum, masurile luate au afectat tot cartierul Mal, si nu e vorba numai de circulatie.”
In prag de protest
Dincolo de interventiile gen “ala – bala – portocala” din Consiliul Local, unde se constata ca multe proiecte de hotarare discutabile “trec” fara probleme, fara a fi evidentiate interesele din jurul acestora, in cartierul Mal situatia e aproape incandescenta, din cauza noilor semne de circulatie. Parintii acuza ca elevii de la scolile gimnaziale nr. 1 si “Ghita Mocanu” sunt in pericol, deoarece camionagiii nu opresc la trecerile de pietoni. Mai mult, locatarii spun ca au fost cazuri in care copiii, ajutati de parinti sa traverseze, abia au fost trasi din fata masinilor, care nu respecta “zebrele”. Contrar afirmatiilor autoritatilor, asociatia de proprietari din zona a strans un numar de aproape 300 semnaturi, mentionandu-se faptul ca nu zgomotul indurat de cetateni la trecerea autocamioanelor e problema, ci siguranta circulatiei. Locatarii au fost si in audienta la primarul Laurentiu Neghina, transmitandu-i ca “nu trebuie sa se intample un accident, pentru a se gasi o rezolvare”. Unul dintre locatari a mentionat: “Primarul Laurentiu Neghina «o scalda» ca Politia municipiului a impus aceste reglementari, dar suntem hotarati, si marti, 29 octombrie, la 16.30, vom protesta la intersectia strazilor A. I. Cuza cu Casinului (la pod). Copiii au fost indrumati sa nu traverseze str. A. I. Cuza si sa mearga pe malul Casinului, dar cum ajung acasa? Parintii sunt foarte hotarati si manifestarea o sa ia amploare, pentru ca toti locatarii li se alatura. Vom chema si televiziunile nationale, deoarece pana acum am intervenit in zadar in emisiunile televiziunii locale, la care a fost invitat Laurentiu Neghina”.
Onesti Expres








