Consonante literare: “O sa ma stii de undeva!”

Volumul intitulat “O sa ma stii de undeva”, aparut la Editura Herg Benet Publishers (Bucuresti 2014), autor Petronela Rotar, dedicata “fetelor mele” cuprinde prozopoeme structurate in trei parti:”Hani”, “O sa ma stii de undeva” si “P… lirica”, prozopoeme ce se constituie intr-o colectie de “arsuri pe interior” de care eul liric vrea sa scape, insirandu-le pe hartie. Din “Cuvantul inainte” aflam ca “acesta e locul unde eu ma dezpielitez, ma descarnez, ma jupoi, ma desfac bucati si ma dau”. Cititorul e invitat cu fiecare pagina sa faca “sternotomia” fara sa “eticheteze” sau sa intre cu cizmele pline de verzi” . Autoarea invita cititorul ca sa priveasca, chiar “sa guste” exponatele si sa isi dea cu parerea cat de amare, iuti sau sarate sunt acestea. Dupa o scurta autobiografie Petronela Rotar face o reflectie (narcisista) privind iubirea dar si o referire la “licenta poetica ce poate cadea greu la lingurica” vre- unui cititor. Prima parte debuteaza cu un fragment din Epistola I catre Corinteni a Apostolului Pavel, urmat de prozopoeme de dragoste cu acelasi titlu “Hani”. In fata unui interlocutor real sau imaginar ea ofera iubire reala, posibila, realizabila sau virtuala. Lectura textelor evidentiaza o buna cunoastere a sufletului si corpului uman dar si teoriile de existentialitate din literatura universala pentru “terapia p…” (femeii, nota noastra), pe care iubitul trebuie “s-o iubeasca ascuns, chinuit” si sa-i faca “act de proprietate la notar”. Dezintegrarea iubitei / iubirii poate fi asemanata cu aruncarea pe faras a gunoiului (sarutarilor, imbratisarilor, penetrarilor etc). Organele interne nu mai sunt capabile sa satisfaca “metabolismul unei iubiri”, ar trebui ca inima sa mai aiba inca patru camere si o aorta, cel putin. “Fiecare creste in celalalt”, “ca o drojdie”, iubirea fiind o forma de exorcizare. “P.. e smechera, smechera, sa crezi si sa nu cercetezi!” O serie de interogatii finale rastoarna prisma, lasand cititorul sa dea raspunsul. Asa cum am fost anuntati de la inceput, partea a doua a volumului “O sa ma stii de undeva” creaza un personaj pentru care scrisul este sinonim cu existenta. “Vrei respiri, scrii, mananci, scrii, expiri, scrii, scrii, scrii, dormi, scrii”, scriitura fiind terapie. Prozopoemele fac o trecere in revista a unor imagini reale si imaginare “cladind” personajul din cioburile unor papusi de sticla (“matriosca” rusesti). Care s-au spart au fost analizata bucata cu bucata si a iesit ea – femeia artista, care dupa zile si nopti de transpiratie si “vise gri / si vina / si lacrima / si teama / de boala, de moarte, de ura, de dragoste, de indiferenta, de singuratate, de oameni, de tine, de mine”, a sters totul cu un marunt “miros de bujori” si “a zburat cu norii”, risipindu-se peste noi, cititorii. In ultima parte a cartii, in singuratate, eul liric “se trezeste urcand” treapta cu treapta, de la fata abuzata la 8 ani, la “tampita” de 14 – 15 ani, visatoarea de la 16 ani, vaduva de 21 de ani, nesigura de 25 la femeia completa de 35 ani, mama a doua fete. Tineretea se sfarseste la 35 de ani” este titlul unei proze care prezinta metamorfoza varstelor – tot atatea eu-ri lirice , sfarsitul uneia devenind inceputul alteia. Cele “o mie de mine” sunt examinate ca la doctor, astfel ca sa nu fie posibil “sa fii ceea ce crezi ca esti”, sa ti se para ca esti aceea ce reflecta ceilalti “vina fiind pe jumatate iertata”. E greu de spus cat am reusit “s-o cunoastem” pe Petronela Rotar in urma lecturii povestii existentiale “oferite” pe tava dar putem observa scriitura. Stim cat de valoroasa este inventia tehnica a calculatorului, mai ales privind informatia rapida (ce nu este totdeauna, din pacate, luata cu o anumita rezerva), a internetului care permite socializarea dar scrisul pe internet lasa de dorit. Pur si simplu mutileaza, batjocoreste limba literara asezata in norme gramaticale fara de care comunicarea se distorsioneaza. Plecand de la semnele de punctuatie care lipsesc (scrisul fiind o insirare de cuvinte sau enunturi care nu se leaga – chiar daca sunt prozopoeme) si pana la folosirea minusculei (dupa punct!) si pentru numele proprii, credem ca avem de a face cu o blasfemie! Sa nu mai vorbim de “romengleza” utilizata… De unde atata ura pe biata limba romana?! Pentru noi romanii, alaturi de teritoriu si de traditii limba este tezaurul cel mai de pret. De unde acest jaf? Daca autorul este bine intentionat, consideram ca editorul ca si corectorul (care lipseste!), au o mare vina. “Scrisu este un lucru vesnicu si e greu sa aduci ocara acestei tari”. Nu sunt de acord cu nici o carte care se scrie doar pentru bani. Si apropos pentru licentele folosite… Multumim pentru invitatia de a “incerca raftul alaturat”, cartea poate “pica” si in mana cititorilor de varsta fiicelor autoarei si nu numai… Indrazneala este prea mare, bunul simt si respectul prea mici! Continuati sa scrieti in alta maniera si va asigur ca “as vrea sa va stiu” din mai multe creatii originale, caci talent “aveti cu carul!” De jocul oglinzilor paralele ce sa mai spun?
Prof. Stefan Epure

Sapte

Haide, nu poti pleca asa, ca si cum nu ai fi venit
Niciodata, ti-am spus
Nu ai intins bratele sa ma cuprinzi, nu mi-ai
Mangaiat
Puful zbarlit de pe ceafa
Ai ramas inert, atarnand in spatiul imund dintre noi
Mi-era prea frig, prea – frig ca sa ma pot gandi macar
Cum mi-e si acum
mi-e piele de gaina sufletul, uite
iarna abia se incepe, trudit, si mie nu o sa-mi fie cald
niciodata prea devreme
niciodata acum

si iti dau drumul cu gestul cu care te-as chema
inapoi,
ca sa le confunzi si sa nu mai stii
sa nu mai stii
si sa vii
da, clar, mai bine vino decat sa pleci.
Petronela Rotar