Suntem la cateva zile dupa Iarmarocul de Sfanta Maria sau da Stamarie, cum se spune la Casin, si la cativa metri de locul unde au defilat carutele cu coviltir dan Casin, adica la dumneavoastra acasa. Intreaga sarbatoare a fost desavarsita de lansarea cartii ,,Portile de lemn ale satului, Portile sufletului” care poarta semnatura dumneavoastra, Constantin Tudose. De ce portile casunenilor?
Constantin Tudose, scriitor: Am vrut sa subliniez legatura dintre costumele populare, costumul casunencii si poarta. Nu stiu care a fost intai, grajdul casuneanului sau poarta. Poate a fost poarta. Are san frumos inflorat? Are, precum ia casunencei. Are poala acoperisul de la poarta, are si imbracamintea de la mijloc in jos a tarancii. Are salba, acea zimtuire facuta de mana mesterului, mai apoi are si medalion. Toate astea fac parte din gatelile casunencii. Nu avem cum sa nu facem o legatura intre poarta si vestimentatia femeii de la Casin.
Lucrarea ,,Portile de lemn ale satului, Portile sufletului” emana o stare de spirit profund rurala, cu note de originalitate si mult suflet ,,turnat” de dumneavoastra intre coperti…Constantin Tudose, scriitor: Eu n-as vrea sa fiu un om fara suflet, dupa cat am pus acolo. Categoric ca am pus suflet. Ce-i altfel? Poate de acolo mi-au venit si expresiile fericite. Ca sunt cateva pe care le consider eu fericite. Aceasta lucrare, nu stiu daca ai sesizat, dar am rezerve sa o numesc carte, pentru ca o carte, in acceptiunea mea, n-ar trebui sa presupuna numai subiect si entuziasm, eventual si munca. Trebuie sa aiba si stiinta…
Are stiinta si cunostinta locului, are povestile locului, pana acum nescrise. Caci ce este istoria fara intamplarile oamenilor?C.T.: Acum chiar stiu mai bine ce inseamna poarta din Casin, iar lucrul asta s-a intamplat dupa ce am umblat mult din poarta-n poarta, dupa cum scriu si in carte.
Cati ani ati lucrat ca sa adunati istorioarele despre oameni si portile lor?C.T.: Cred ca primele intrebari mi le-am pus a propos nu de o rebranduire a satului, ca suna urat si nu conform cu spiritul cartii, care-i un spirit indreptat catre ulita satului, si asa cum apare prin carte chiar am vrut sa cunosc ulita satului si, Slava Domnului, am aflat-o, incepand de prin 2009.
Un element de atractivitate este felul dumneavoastra de a scrie intr-un stil oral. Nu urmareste constructii literare sau gramaticale complicate. Este simplu si profund, precum imaginea portilor dan Casin.C.T.: Ma bucur. Asta si sunt, unul dupa ulita, un om da rand care a vrut sa-si transpuna ideile si fericit s-a reusit cu un concurs de factori si imprejurari. Ai sesizat bine. Altcineva mi-a zis ca am un ton personal, aparitia editoriala in sine este o noutate, este altceva. Eu chiar asa cred. Am cautat sa vad atat cat imi sta mie la indemana accesul la tehnica, dar nu stiu sa se fi dezvoltat un astfel de subiect asa de exhaustiv pentru o localitate. Se vorbeste mult de portile din Maramures etc… Te rog sa retii, eu cand am vrut sa-mi fac funia la poartea mea, am cerut sa-mi faca nu funia de Maramures, ci funia de la Curita, de la biserica din Curita. Dumitale ai fost acolo …
E vorba de biserica de lemn Sf. Neculai.C.T.: Da. Si stii ce lucrare deosebita s-a descoperit acolo.
Abordarea si, implicit, cartea sunt usor diferite si datorita secventelor povestite de dumneavoastra din viata cotidiana a locuitorilor din Casin, o poveste pentru fiecare poarta. Furnizati informatii despre cine a facut poarta, cum a facut-o, cine a comandat-o. C.T.: Pai ce sa fi zis eu de 300 ori despre acelasi plop? E ca si cum un pictor ar desena de 300 ori acelasi plop, aceeasi silueta. Bineinteles ca am avut multe de spus, pentru ca toate portile sunt diferite, dar pe acolo pe unde am aflat cate o intamplare am dorit s-o istorisesc repede, avand spaima ca se va pierde, ca si altele care s-au pierdut, o data cu randurile de casuneni care s-au ridicat la ceruri. Am citit si recitit monografia lu’ domn Paslaru de multe ori acum, la maturitate, si mi-as fi dorit sa aflu amanunte despre viata satului meu cu un secol jumate, doua in urma. Poate daca un gramatic s-ar fi apucat sa noteze cate ceva. N-am avut parte si este pacat, pentru ca al meu sat chiar a fost altceva, diferit. Stii si dumitale ca daca il comparam cu Onestiul, o data cu constructia garii a devenit si Onestiul altceva. Dar, altfel, era o localitate mica fata de Casin.
De ce ati tinut musai sa lansati cartea acum, da Stamarie?C.T.: Pentru ca eu chiar cred sa se reinvie spiritul iarmarocului. Sarim de la una la alta, dar tot in Casin suntem oricat am sari. Eu cred in spiritul iarmarocului. Cand stateau casunenii 2-3 saptamani, stateau intr-un fel, nu stiu daca degeaba, dar aveau si ei activitati. Unii gazduiau si se ocupau de musafiri, adica fiii si fiicele, neamurile, cumnatii, cumetrii, ce feluri de neamuri or mai fi fost, altii, pur si simplu, socializau, cum se spune acum, sau, mai degraba, stateau de vorba. Gospodinele se pregateau indelung. Avea in felul acesta localitatea un plus de calitate pe o perioada de 2 – 3 saptamani. Veneau diferite personalitati, spre exemplu generalul Carjeu, generalul Moldoveanu. Pe astia ii stiu eu, mai veneau si altii. Cate personalitati nu a dat Casinul, pentru ca pana la urma asta s-a intamplat. Nu mai trecem si la procesul de invatamant …
Casunenii au facut carausie, au facut negustorie, comert nu doar cu marfuri, ci si cu informatii, cunostinte de prin peregrinarile lor.C.T.: E adevarat. Unii ar spune ca acum au descoperit ca informatia este mai valoroasa decat aurul sau nu stiu ce, dar o ,,traficau” si casunenii, informatia, bineinteles. Pai sigur ca asta se intampla, devreme ce ei se duceau in Ardeal, unde vedeau un mod de viata, un stil, mai apoi se duceau pe malurile Prutului, ale Nistrului, la Dunare. Parca am scris undeva acolo de unu’ care a fost atat de destept incat, dupa ce s-a construit gara in Onesti, isi urca caruta pe tren si se ducea pana la Braila. Sigur ca asta a facut si diferenta dintre casuneni si cei din jur. Este una din cauzele care au dus la o diferentiere ca si gospodarie, nivel de trai, pana la urma.
Dupa monografia institutorului Paslaru, nu o spun doar eu, ci si specialisti in domeniu, lucrarea ,,Portile de lemn ale satului, Portile sufletului” este a doua carte esentiala a comunei.C.T.: Hai sa te dezamagesc si sa te dezumflu. E a doua. E a doua si atat. Lasand falsa modestie la o parte, n-ai ce-i face si realitatii. Este a doua carte. Discutam de multe ori cu frate-miu, cu care desfasor o activitate si ma vad mai mult decat ar trebui cu un frate, adica prin natura activitatii respective, si ma intreaba: Bai nea, nea fiind eu, ce placeri mai ai tu? Dupa o juma’ de secol te intrebi. Zic, clar, a afla lucruri in premiera despre trecutul satului, daca se poate spune asa. N-am parte insa de ce mi-e drag, in sensul ca sa stau de vorba cu batranii, cati mai sunt. Am avut placerea sa vad ca cumpara oamenii cate doua, trei exemplare. Si intrebam: dar sunt scumpe, de ce? Imi ziceau ca: vreau sa daruiesc cuiva, unui prieten care cand mergeam in satul lui se lauda cu ce are pe acolo, la noi… Puteam darui monografia lu’ domn Paslaru, dar nu stiu cat interes prezinta. Cartea mea are avantajul de a contine multe poze, pentru cei care nu se apleaca asupra textului. De asemenea, eu nu i-am nadusit cu textul pe cei care vor indrazni sa o cumpere. La un moment dat faceam poze la minunatele astea de porti si ma intreaba cineva: Dar matale faci pozele? Eu zic da. Apoi ma-ntreaba: dar cine scrie? Mai apoi, unul, mai de curand, a gasit cartea In Memoriam, i-o duc si pe asta cu portile, o vede, apoi ma-ntreaba: Dar cine ti-a facut pozele? Acuma ala cu scrisul si asta cu pozele, e clar ca eu-s cu numele. Asta asa, ca o gluma. A propos de scene din viata satului.
Dupa demersul dumneavoastra au inceput casunenii sa constientizeze importanta acestor porti si sa le si pretuiasca, in sensul de a le pastra?C.T.: Probabil ca ai un scop cand te apuci de o lucrare. Scopul meu care a fost? Sa-mi vad numele pe o carte? Posibil sa fie si asta, dar nu principalul. Sigur este ca, odata, mergand si aprofundand, am vazut ca e de-adevaratelea vorba de o comoara. N-am avut imaginea amplitudinii, n-am stiut ca lucrarea si mesajul meu se vor duce dincolo de hotarele satului. In esenta, asta doresc, dar mai mult decat atat sa se pastreze, daca se poate. Si aici amintesc de acel profesor de la Universitatea din Bacau, care mi-a propus, el se zbatea de nicaieri pentru realitatea si aceasta constructie din satul Casin. Intreba de ce nu se face la nivel de administratie publica locala o autoritate a portii, care sa protejeze aceste, le spunem comori? Sunt comorile satului, pana la urma. Insa gandul meu cel ascuns, telul final, ar fi sa se incerce conservarea portilor. E drept ca n-ai ce-i face la modernitate. M-am gandit ca o solutie pentru pastrarea traditiei ar fi o alta generatie de porti care se presupune, in final, tot din lemn, lemn cioplit si mestesugit dupa pofta si gustul fiecarui proprietar. Solutia ar fi sa se multiplice constructiile de porti din generatia a cincea. Adica acelea care, chiar daca au la interiorul stalpului un material care sa reziste foarte mult in timp, dar sa fie imbracat in lemn cioplit, iar acoperisul musai sa pastreze caracteristicile celorlalte generatii, adica un acoperis lucrat cu migala si cu drag. Am scris ca ii e draga poarta casuneanului. Si cum sa nu-i fie draga, daca vorbeste in expresii de drag pentru elementele de structura. In loc de grinda acoperisului de la casa, ii zice grinzisoara, in loc de caprior, caprioras, popisor, tabanas, numai cu drag, drag si alint.
Se poate spune ca se cunoaste casuneanul gospodar dupa poarta?C.T.: Eh! N-ai vrea sa-ti spun acum asa si sa ma batjocoreasca astialaltii, care au porti de alta natura. Insa pot sa spun sigur ca natura umana, poate a casuneanului, ar fi sa faca ceva trainic. Poate si de aia s-au dus catre portile moderne care contin fier, policarbonat, in speranta ca ele vor tine … ha, ha, ha. Nu mai umbla nimeni la ele, sunt relativ facile, ca nu mai au acel acoperis. Dar hai sa nu ne ratacim cu gandurile si sa revenim. Dar ele (n.red. portile moderne) scartaie, si cand se-nchid se trezesc toti canii din sat si urla a pustiu pentru ca nu sunt invatati cu astfel de materiale in sat. Materialele vechilor porti apartineau locului. Mesterii chiar stapaneau secretul lemnului. Taiau materialul lemnos cand era minima activitate in organismul ala viu care e arborele, adica in februarie, si-l pastrau acolo fara sa fie uscatoare moderne cate 3 – 4 ani si de aceea am si scris: e corect ales materialul lemnos si din inima lucrat. Eu asta am vrut sa creez, dezbatere in sat, in prima faza. Mai apoi am indraznit sa ma gandesc ca se va merge si catre conservare si multiplicare a portilor din generatia a cincea. Mi-a parut asa de rau ca, de cand lucrarea a devenit document, vreo cinci, sase din portile construite nu mai sunt. Eu le-am imortalizat aici, le-am spus oarecum povestea.
De acum cei care vor citi aceasta carte nu se vor mai gandi doar la portile maramuresene, ci si la cele casunene…C.T.: Deci dumitale ma provoci acum sa vorbesc de portile nestiute de la Casin in comparatie cu cele cunoscute in toata lumea de la Maramures.
De ce nu? Daca dumneavoastra provocati dezbateri la nivel local, de ce sa nu provocam si noi polemici constructive dincolo de munti? C.T.: Sunt porti amanuntit lucrate, maiestuoase, mult mai inalte decat cele dan Casin. As zice ca si arhitectura ca nu prea seamana, pentru ca e o cadere a acoperisului la nivelul portii mici, e posibil sa gresesc, dar oricum nu e prima greseala pe care o fac. Ati vazut, la noi e un acoperis precum podul grajdului. Chiar cred ca mesterii s-au inspirat din acoperisul grajdului. Nu stiu daca la Maramures or fi grajduri ca la Casin? Sigur nu sunt. Mesterii au inflorit de jur imprejur la nivelul spatiului de sub acoperis de 1 – 1,20 m, unde se puneau scanduri ,,mute”, pur si simplu, ca sa nu bata vantul. Este o minunatie de lucrare. A intervenit felul de a fi al casuneanului, de a face mai mult, mai frumos decat vecinul. Pai de ce capra vecinului e altfel? Aceasta pilda universala. Nu-i ca-n alte parti. La Casin eu n-am auzit si nu exista sa-si doreasca cineva sa i se strice poarta, casa vecinului. El cauta sa-si faca ceva in plus, ceva mai altfel. Am dat exemplu in carte cum umflatu’ de vecin si-a facut poarta noua, vecina daca n-a putut, n-a avut bani, a mai spalat poarta o data-n plus, a mai vopsit-o o data. De aia se spune despre Casin ca e satul unde se varuiesc si vopsesc casele si gospodariile mereu. Si n-am spus-o eu, ci altii de prin Caransebes, cu care am intrat in dialog la un moment dat.
Confirm si intaresc ceea ce spuneti dumneavoastra cu o intamplare pe care am trait-o venind cu autobuzul dinspre Podu Turcului spre Bacau. Soferul, desi nu avea voie sa fie tinut de vorba la volan, din plictiseala socializa cu calatorii apropiati de cabina. Dintr-una intr-alta au ajuns sa afirme ca celor din Casin, mai ales casunencelor, li s-a dus vestea de cat de harnici sunt si mandri. C.T.: Pai de ce n-ar fi asa. Tinere domn, fiindca e o intamplare traita, trebuie sa fie si adevarata. Nu e exagerat nimic. Porti ca la Casin, cai si carute ca la Casin. Acum n-om fi noi motul. Dar asta este.
Ce urmeaza dupa ,,Portile de lemn ale satului, Portile sufletului”? C.T.: Urmeaza nemultumire. Apoi imi doresc sa fac altceva. Cred ca pentru a intari caracterul de repetare a iarmarocului, in forma de serbare campeneasca, voi scoate o altfel de lucrare, ca sa nu ma mai tachineze nici un etnograf. Vreau sa-mi aduc si eu contributia la pastrarea identitatii casunenilor. Alte localitati lupta pentru gasirea identitatii, noi o avem, iar prin lucrarea monografica a scolii din Casin vreau sa permanentizez aceasta traditie a iarmarocului da Stamarie.
Concluzia ar fi: daca am reusit prin aceasta lucrare sa stimulez consatenii sa se gandeasca la spiritul iarmarocului, prin manifestarea grozava cu parada carutelor cu coviltir, prin intalnirea generatiilor la scoala, prin strigarea catalogului, sunt multumit. Dar dumitale ai venit sa ma intrebi de carte, iar eu cred ca am spus destule in carte. Am pus si suflet, dar nu tot, mi-a mai ramas, pentru ca vreau sa mai fac si altceva.
Atunci nu pot decat sa va felicit si sa va spun spor la treaba, pentru ca maine, poimaine se face anul si bate la usa, din nou, Iarmarocul da Stamarie. Ovidiu Munteanu
