Desi este iarna si -i destul de frig, luna ianuarie este una propice… atletismului, la Bacau avand loc, in primele luni ale anului, mai multe competitii nationale. Zabovim acum asupra “Cupei Bistritei” (aflata la cea de-a XXXI -a editie) si a “Memorialului Nicolae Mihalache”, ce a ajuns la a IV a editie. Aceste intreceri sportive au avut la start un numar de 430 de atleti si atlete de la 53 de cluburi din tara. La proba de 60 m sprint pe primul loc s-a clasat Andrei Melnicescu (legitimat la CSS Bacau – CSM Onesti), care a alergat pe aceasta distanta in 7 secunde, la 9 zecimi de secunda trecand linia de sosire buzoianul Stefan Codreanu (clasat pe locul 2). “Cupa Bistritei” de la Bacau s-a constituit si ca “momentul de revenire” pe primul loc a atletei Mirela Elena Lavric (CSM Onesti) in probele care au consacrat-o (400 m si 800 m). La 400 m ea a obtinut timpul de 57 secunde, 71 zecimi, ce i-a adus clasarea pe primul loc, “in urma plutonului” castigatoarei aflandu-se Noemi Szucs (de la CSS Sfantu Gheorghe) si Diana Bogos (legitimata la LPS Vaslui – CSM Onesti), ele clasandu-se pe locurile 2 si 3. La aceasta proba au evoluat si Adina Stoica si Raluca Bianca Fantana (ambele, de la CSS Bacau), ele clasandu-se pe locurile 9 si 10. Mirela Elena Lavric a incheiat invingatoare si cursa de 800 m, cu timpul de 2 minute 12 secunde si 31 zecimi, la care pe locul 2 a ajuns Diana Elena Bogos cu timpul de 2 minute 14 secunde 3 zecimi. Si la aceasta proba au mai concurat atlete din Bacau, Steluta Cocor clasandu-se pe locul 12 iar Roxana Floroiu pe locul 28.
Iata si alte rezultate ce s-au inregistrat la intrecerile sportive de la Bacau: la 400 m masculin a castigat primul loc Sebastian Ursachi (de la Stiinta Municipal Bacau), cu timpul de 49 secunde si 15 zecimi. La 800 m doi atleti din cei care au urcat pe podiumul de premiere sunt bacauani:Iulian Sorin Laslau (locul 1 cu timpul de 1 minut 54 secunde 4 zecimi) si Sebastian Ursachi. La 1500 m feminin Steluta Cocor a ocupat locul 13, Mircea Ilie Vijiiala (de la Stiinta Municipal Bacau) a realizat 4 minute 9 secunde si 43 sutimi la 1500 m Open si s-a clasat pe locul 5, la 3000 m Open Catalin Atanasoaie (de la SCM Bacau) a obtinut locul 2 iar la 60 m garduri Ioana Diana Volf (CSS Stiinta Municipal Bacau) a cucerit primul loc cu timpul de 8 secunde si 84 zecimi. La saritura in inaltime Georgiana Anitei (SCM – CSS Bacau) a obtinut locul 2 cu rezultatul de 1.55 m (o performanta asemanatoare reusind si Ramona Verman, de la CSS Bacau) in timp ce mai multe sportive bacauance (Cornelia Munteanu, Carmen Diac), au sarit 1.50 m si 1.45 m – Vanessa Topliceanu, Andreea Biro. La masculin, invingator detasat si “fara nici un drept de apel” a fost Florin Sorin Ionescu, sportiv legitimat la LPS Iasi – CSM Onesti, care a reusit performanta “sa se inalte” la 2.06 m (pe locul 2 clasandu-se buzoianul Nicusor Duduc cu 2.00 m iar bacauanul Alexandru Teodor s-a clasat pe locul 8 cu 1.70 m). La saritura in lungime – feminin bacauanca Ana Maria Antal s-a clasat pe locul 3 cu 5.00 m cu 56 de cm mai putin decat ocupanta primului loc, Elena Lupu. In intrecerea juniorilor III la 60 m onesteanul Constantin Tudorache (un sportiv perseverent ce practica atletismul de performanta de doar cativa ani!), s-a clasat pe locul 5 cu timpul de 8 secunde si 16 zecimi.
Alte rezultate meritorii, alte succese sportive: la 3000 m feminin atleta Andra Elena Botez (legitimata la SCM Bacau – CSM Onesti) s-a clasat pe primul loc, cu timpul 14 minute 7 secunde 79 zecimi; la triplu salt Alexia Dospin, de la CSS Bacau a ocupat locul 3, la fel ca si Ioana Carmen Diac la 60 m – junioare III. La masculin, la 200 m sprint, cu 23 secunde 23 zecimi, pe primul loc a trecut linia de sosire Andrei Florin Frumuz (Stiinta Bacau), el fiind urmarit indeaproape de Sebastian Ursachi (sosit pe locul 2 cu timpul de 23 secunde 41 zecimi). Si la feminin la 200 m Open a fost “un duel feminin” bacauan pentru castigarea primului loc. A reusit Andreea Alina Zaizan (cu 26 secunde si 9 zecimi), urmaritoarea sa fiind Diana Volf, clasata pe locul 2 cu 27 secunde si 26 zecimi. Sa notam ca la startul acestei probe s-au aflat si alte atlete bacauane: Adina Stoica, Ioana Carmen Diac (clasate pe locurile 8 si 9), Ramona Verman, Yuna Maekawa, Vanesa Topliceanu, Ioana Maria Vranceanu, Cornelia Munteanu, Theodora Rosu, Alina Arion, Ioana Nemes si Stefania Zediu. Este de notat faptul ca la desfasurarea acestor competitii organizate de Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Bacau, alaturi de colectivul acestei institutii si de aceasta data a pus mult suflet Tudorel Gherase, care este si presedintele Asociatiei Judetene de Atletism Bacau.
Ion Moraru