Desi „îngenuncheat” sub povara lipsurilor materiale, binecredinciosul popor român de pretutindeni gaseste de cuviinta sa cinsteasca – mai ales de sarbatoarea Pastelui – suprema Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Hristos, aducându-I (prin biserici si manastiri) smerite rugaciuni de slava si multumire. Însa, indiferent ce vom face, nicio jertfa nu este prea mare pentru a ne exprima deplin recunostinta fata de frumusetea fiecarei zile pe care o primim, în dar, de la Domnul Dumnezeu… Traind laolalta într-o lume sedusa de falsitati ascunse sub masca binelui, deseori ne ratacim pe cararile înaltelor cugetari teologice, scapând din neatentie esentialul: rugaciunea si iubirea reciproca – cea mai sigura calauza în drumul nostru de la întuneric spre zorii Luminii. Aceasta este sinteza care rezulta din mesajul biografiei spirituale a Cuviosului Parinte Serafim, care se roaga zilnic – la Sf. Mormânt – pentru întreaga natiune româna. Cu ocazia „Praznicului luminos” al Învierii Domnului, parintele Serafim ne adreseaza din „Orasul Învierii” fericita salutare: „Bucurati-va” (Mt. 28, 9), ca „Hristos a înviat!” (Mc. 16, 6).
– Cuvioase Parinte Serafim, cât este de mare “exodul” de pelerini care viziteaza Pamântul Sfânt? Ce itinerar biblic prefera ei sa parcurga?
– Cu fior duhovnicesc si cu bucuria nadejdii de mântuire, pelerini din toate colturile lumii vin sa se închine si sa calce pe urmele lasate de Dumnezeu pe pamânt, având prilejul unic sa vada: GALILEEA – unde Iisus si-a început misinea Sa, învatând si vindecând îndeosebi în marea Tiberiadei (pe ale carei ape a umblat) si zona înconjuratoare; Magdala (unde se gasea si casuta Mariei Magdalena, femeia care L-a iubit pe Iisus pâna la moarte); Capernaum (ales de Hristos ca centru al activitatii Sale, dupa ce – alaturi de Fecioara Maria – a parasit Nazaretul); Muntele Fericirilor (unde Domnul a rostit celebra Sa predica); SAMARIA – la Sichem, turistii pot sa bea apa din “Fântâna lui Iacob” – unde a avut loc convorbirea cu femeia samarineana; NAZARETH – la Ain Karem, Maica Domnului a vizitat pe verisoara ei Elisabeta si, tot aici, s-a nascut Sf. Ioan Botezatorul, “cel mai mare om nascut din femeie”; IERUSALIM – cu a sa Sfânta Cetate (unde Hristos a promulgat iubirea reciproca si fratia universala), Sanctuarul Golgotei, Sf. Mormânt etc. Prin toate acestea, pamântul a fost legat de cer pentru a fi una în Hristos si a cânta împreuna toata suflarea: “Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire”.
– Sunteti departe de tara, într-un coridor situat între continentele asiatic si african. Va revine deseori, în memorie, amintirea despre cunostintele din România?
– Omul întelept si bun se veseleste când este împreuna cu prietenii sai: si – chiar câta vreme cunostintele sale sunt departe – el se bucura de cuvintele si faptele lor, de orice lucru care stie ca a fost cândva al lor. Toate acestea îi aduc aminte de cei dragi, stimulându-i entuziasmul de a fi din nou împreuna cu ei.
– Câti români estimati ca viziteaza, anual, Ierusalimul?
– Este greu de tinut o evidenta, mai ales în aceasta vreme de tensiune din Tara Sfânta. Înainte de începerea Entifadei, numarul pelerinilor si al muncitorilor români care soseau în Israel era mult mai mare. Situatia actuala face ca numarul lor sa scada vizibil. Totusi, noi credem – si totodata ne rugam – ca “Orasul Pacii” (cum este numit Ierusalimul de localnici), sa devina iarasi un oras cautat de pelerini, un centru spiritual care sa cheme crestinii de pretutindeni sa paseasca, cu credinta si emotie, pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
– Este adevarat ca, la Biserica Sf. Mormânt din Ierusalim, de Pasti, Lumina Sfânta coboara din cer si aprinde, instantaneu, lumânarile credinciosilor? Ati participat la astfel de evenimente?
– Da, este adevarat. Desigur, sunt multe de spus în aceasta privinta… deoarece este vorba despre o minune dumnezeiasca ce se repeta anual, aici, la Sfintele Locuri. De pilda, trebuie stiut ca Sfânta Lumina coboara din cer numai la ortodocsi, lucru care ar trebui sa dea de gândit celorlate confesiuni. Apoi, aceasta lumina sfânta este mai mult decât un foc material. Ea coboara din cer ca sa înalte gândurile celor prezenti spre Împaratia lui Dumnezeu. La început, în câteva zeci de secunde, Sfânta Lumina îsi arata originea sa cereasca, pentru ca nu arde materia, ca focul obisnuit. Puterea ei nu este aceea de a mistui, ci de a lumina si a sfinti. De aproape doua mii de ani, într-o atmosfera de maxima emotie, Sfânta Lumina coboara din cer la Biserica Învierii Domnului din Ierusalim (este de nedescris bucuria care cuprinde multimea de credinciosi). Nu numai candelele si manunchiurile de lumânari din mâinile tremurânde ale credinciosilor sunt aprinse de puterea si de binecuvântarea lui Dumnezeu, dar aceasta lumina stravezie aprinde si lumineaza mai mult inimile celor prezenti. Este lumina care ardea înaintea lui Moise în rugul care nu se mistuia de la Muntele Sinai; lumina care, în stâlp de foc, conducea poporul evreu prin pustiu, spre tara Fagaduintei; focul aprins în inimile ucenicilor Luca si Cleopa, dupa ce Domnul S-a facut cunoscut lor la Emaus: “oare nu ardea în noi inima noastra, când ne vorbea pe cale si ne tâlcuia Scripturile”? – se întrebau, în drum spre Ierusalim, cei doi ucenici. Aceasta întrebare este potrivita pentru noi toti, astazi, când auzim clopotul Bisericii care ne cheama la rugaciune, când vedem în fata noastra un om suferind sau nevoias, când citim diferite publicatii si auzim la radio-televiziune glasul smerit si blând al Mântuitorului care ne cheama la o viata mai buna – traita dupa legea lui Dumnezeu – si la mântuire. Aceasta este cu adevarat lumina lui Hristos, care sfinteste pe tot omul ce vine în lume.
– Va rog sa continuati…
Pentru orice iubitor de Dumnezeu, sarbatoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai importanta zi de peste an. Este cea mai importanta pentru ca Hristos a înviat din morti, iar moartea a fost nimicita. De acum, îngerii si oamenii se bucura pentru ca viata si bucuria stapânesc. De cele mai multe ori, auzim în biserici (sau citim in diverse carti) cuvinte emotionante despre Învierea lui Hristos. Poate, pentru cei cu putina credinta, este nevoie de mai mult: au nevoie de o minune ca sa creada. Cuvântul simplu pare sa nu-i convinga. Chiar si apostolul Toma, la un moment dat, nu a fost nici el convins pe deplin de cuvintele celorlalti. A avut nevoie sa vada si sa puna degetul pentru a crede. Atunci, Domnul i s-a aratat si i-a spus: “Nu fi necredincios, ci credincios! Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut.” Desigur, astazi, dupa doua mii de ani de la acest mare eveniment al Învierii Domnului, un crestin adevarat nu mai are nevoie sa puna degetul în coasta Mântuitorului pentru a crede. Cel care face voia lui Dumnezeu crede si, pentru orice lucru, multumeste. Minunile pe care le vede nu fac altceva decât sa-i sporeasca râvna cea buna si credinta. Cel necredincios si delasator, chiar daca vede mari minuni, tot nu crede. Acest lucru l-am putut observa aici, la Sfintele Locuri, unde, în fiecare an, se petrece o astfel de minune. Întreaga suflare crestina, aflata de Sfintele Pasti în Ierusalim, retraieste în mod real evenimentele petrecute aici, cu peste doua mii de ani în urma. Înca din ziua de joi, dinaintea Pastelui, multimile se aduna în curtea interioara a Sfântului Mormânt. Patriarhul Ierusalimului, încins cu un stergar, spala picioarele a 12 episcopi sau diaconi, în amintirea faptului ca si Mântuitorul a spalat în ziua de joi picioarele ucenicilor Sai, dându-le pilda de smerenie. În ziua urmatoare, multimile deja se îmbulzesc la Pretoriu, la locul în care Iisus a fost întemintat, judecat si condamnat de Pilat, apoi batjocorit si silit sa-si duca crucea spre Golgota. Nu este o distanta foarte mare de la Pretoriu pâna la Golgota. Strazile înguste ale cetatii încep sa devina neîncapatoare. Drumul acesta are 14 statii,sau opriri, fiind cunoscut si cu numele de “Drumul calvarului”. Fiecare oprire aminteste de un eveniment petrecut atunci.
Cea mai emotionanta este statia a patra, unde Domnul s-a întalnit cu Mama Sa, Sfânta Fecioara Maria, sfâsiata de durere în fata suferintelor si umilintelor Fiului ei. Cunoscuta este si statia a cincea, loc în care Iisus a cazut din nou sub povara crucii, iar un anume Simon din Cirene este silit sa-i duca crucea pâna la locul Rastignirii. Tot în aceasta seara de vineri, credinciosii cânta prohodul Domnului împrejurul pietrei ungerii, apoi urmeaza punerea în mormânt si sigilarea usilor Sfântului Mormânt. În ziua de Sâmbata, dinaintea Învierii, tot Ierusalimul este extrem de aglomerat. Trupele de ordine organizeaza filtre pentru a nu se produce evenimente nedorite. Multimile se îmbulzesc pentru a prinde un loc cât mai bun in Biserica Sfântului Mormânt. Toti doresc sa vada si sa ia cât mai repede Sfânta Lumina de Paste. Este o mare minune care arata tuturor valoarea si frumusetea Ortodoxiei. Nimic nu este inventat. Putem pipai si vedea cu ochii nostri lumina cea nemateriala a lui Dumnezeu, care coboara pe pamânt. Este nemateriala pentru ca aceasta vapaie de foc coboara din cer în chip minunat si nu arde, ca un foc obisnuit, ci numai atingerea de materie o transforma, dupa câteva minute bune, în foc mistuitor. Acest lucru se întâmpla în jurul prânzului, deci lumina lui Dumnezeu coboara în miezul zilei cam pe la ora 14. Ea reprezinta pogorârea la iad a Mântuitorului Hristos si propovaduirea Evangheliei celor aflati în întuneric. Profetul Isaia a prorocit acest lucru, spunând ca si “cei din întuneric si din umbra mortii” vor vedea lumina cea mare, iar cei care vor crede în Hristos vor învia si ei împreuna cu El. Cam pe la ora 12, Patriarhul Ierusalimului, însotit de numeriosi episcopi ortodocsi din toata lumea si de nenumarati preoti, conduce procesiunea în Biserica Sfântului Mormânt. Multimile, care au asteptat peste noapte, desi obosite, sunt înviorate de emotiile si freamatul celor din jur. Rapid se instaleaza un murmur sfânt de rugaciune împletit de strigatele arabilor crestini, urmasi ai pastorilor de la Betleem. Procesiunea solemna înconjoara Capela Sfântului Mormânt de trei ori, oprindu-se din când în când pentru ectenii speciale si rugaciuni. Camerele de luat vederi se îndreapta în toate directiile în asteptarea Sfintei Lumini. Sute de blituri se aud în mod repetat. Patriarhul ajunge în fata Sfântului Mormânt. Luminile toate sunt stinse cu mult timp înainte. Nu exista nici o sursa de foc. Patriarhul singur intra în Capela Îngerului si înainteaza usor spre locul în care a fost pus trupul Mântuitorului. Tensiunea tuturor creste. O liniste sfânta se instaleaza. Numeroase manunchiuri de lumânari sunt întinse spre cer. Cu totii se roaga profund si asteapta minunea. Patriarhul ridica cu credinta mâinile spre cer si cere cu smerenie sa vina lumina sfânta. Dintr-o data vocile din multime se rup. Se aud câteva strigate. Emotia este maxima. Un vuiet neînteles de simplu se aude si, dintr-o data, se vede cum coboara lumina din cer. Suvoaie, fulgere sau bulgari de lumina, se vad peste tot. Patriarhul vine afara cu manunchiul de lumânari aprinse si diaconii împrastie rapid celor prezenti lumina cereasca. Multimile organizate de fortele de ordine se dezlantuie si se întind spre Sfânta Lumina. În câteva minute, cu totii iau lumina si o ating cu mâna, spalându-se parca prin gesturi pe fata si pe mâini. Multi suferinzi sunt vindecati. Lacrimile credintei se amesteca cu focul ceresc, suferintele se întâlnesc cu Doctorul cel Bun, bunele sperante si nadejdi sunt prezentate Celui care le poate împlini. Astfel, crestinii traiesc în aceasta zi cea mai mare minune a Ortodoxiei, care poate fi vazuta de orice credincios sosit la Sfintele Locuri. De acum, fiecare se pregateste pentru noaptea cea mare a Învierii si multumeste Bunului Dumnezeu pentru toate, dar mai ales pentru minunile si binecuvântarile pe care de fiecare data Dumnezeu le trimite din belsug peste noi. Crestinul autentic se bucura de Învierea lui Hristos, în masura în care si el s-a implicat si s-a pregatit pentru acest mare eveniment.Cine nu simte bucurie în ziua Învierii, înseamna ca nu s-a implicat suficient în viata de crestin. Însa este vreme pentru toate, daca punem bun început si vointa.
– Ce atitudini psihologice va impresioneaza mai mult la românii care viziteaza Locurile Sfinte?
– Ma impresioneaza buna credinta si evlavia lor, constiinta ca se afla la locurile cele mai sfinte de pe pamânt. Este emotionant sa observi cum un credincios merge, pentru prima data, în Sfânta Cetate a Ierusalimului: în timp ce tu îi explici ca merge pe Drumul Crucii, sau la Pretoriu, sau se apropie de Biserica Sf. Mormânt (se ating cu sfiala locurile pe care însusi Fiul lui Dumnezeu le-a sfintit prin jertfa si Învierea Sa), cu usurinta se poate observa intensitatea emotiva a Credintei lor. Este impresionant sa stai alaturi de oameni credinciosi: te apropii si mai mult de Credinta. Deschiderea pioasa a oamenilor spre cele sfinte devine si mai profunda atunci când, la anumite Sarbatori, participa multi credinciosi. Asa se întâmpla mai ales în zilele Pastelui, când nu au cum sa te lase pasiv strigatele de bucurie si lacrimile credinciosilor care cer lui Dumnezeu ca sa coboare Sfânta Lumina.
– Exista vreun sfânt român care a trait în Tara Sfânta?
– Da, dar ca sa nu ne extindem prea mult voi mentiona numai pe ieroschimonahul Ioan Iacob Hozevitul (Românul) – un sfânt al zilelor noastre. Venit de tânar în tara Sfânta (de la Manastirea Neamt), el a trait într-o totala daruire ascetica. Spre sfârsitul vietii s-a retras într-o pestera din pustia Hozevei (nu departe de pestera în care a trait o vreme si Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul), mutându-se – dupa adormire – în ceata sfintilor. Fiind dezgropat dupa 20 de ani, s-a constatat cu bucurie ca trupul sfântului nu a putrezit, raspândind totodata un miros placut. Prin urmare, moastele sfântului au fost asezate la loc de cinste în incinta Manastirii Sf. Gheorghe Hozevitul, unde vin multi români sa se roage.
– Cum se implica Reprezentanta Patriarhiei Române în sprijinul excursionistilor veniti din tara?
– Desi sunt multe de discutat, important este faptul ca toti turistii români se pot bucura de un sprijin evident, mai ales în ceea ce priveste conditiile de cazare si de pelerinaj. Mai mult, în orasul biblic Ierihon se contureaza un nou Asezamânt, destinat tocmai îmbunatatirii acestor conditii. Saptamânal, sunt organizate pelerinaje care urmaresc vizitarea unor importante obiective istorico-religioase. Avem si un program liturgic (dupa rânduiala manastirilor românesti), care vine în sprijinul pelerinilor, dar si al credinciosilor care s-au stabilit aici, în Tara Sfânta. Situatia noastra financiara este în prezent foarte dificila si nu ne permite sa sprijinim pelerinii si material.
– Ce virtuti recomandati tinerilor?
– Buna credinta si dragostea. Când acestea sunt facute cu inima curata, ele dobândesc o valoare foarte mare. Daca oamenii ar face cu inima buna tot ceea ce fac, atunci s-ar reusi atingerea armoniei lumii. Pe lânga progresul în cele materiale, s-ar înregistra si o apropiere mai înalta a oamenilor fata de Dumnezeu.
– Cum se desfasoara o zi obisnuita din viata Cuviosiei Voastre?
– Ca o zi normala, de ascultare, pentru un monah. Avem un program de rugaciune, specific manastirilor din România. Ascultarile mele curente se leaga, în special, de: pelerinaj, activitate în secretariat, vizitarea si asistenta religioasa a românilor din spitale etc. În putinul timp liber, ma ocup de corespondenta scrisa cu mai multi credinciosi de aici si din România. Îmi rezerv timp regulat ca sa merg la Sf. Mormânt, într-un loc linistit, unde ma rog nu doar pentru mine, ci si pentru toti oamenii – mai ales pentru cei nevoiasi, bolnavi, singuri si, nu în ultimul rând, pentru cei care nu are cine sa se roage.
– În finalul acestui interviu, va rog sa adresati cititorilor câteva îndemnuri…
– Purtând în suflet “lumina învierii lui Hristos – care lumineaza tuturor” si binefacerile pe care Bunul Dumnezeu ni le daruieste fiecaruia, la timpul potrivit, va urez cu bucurie sa aveti parte de o viata fericita! Domnul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos sa aduca pentru fiecare lumina în suflete si puterea de a reusi totdeauna în viata prin credinta, rugaciune si înviere. Sa aveti o râvna buna si, în toata vremea, sa cereti ajutorul si sa multumiti lui Dumnezeu. Sa marturisim împreuna “HRISTOS A ÎNVIAT!” si, în acelasi timp, sa raspundem prin faptele vietii noastre “ADEV|RAT A ÎNVIAT!”.
– “ADEV|RAT A ÎNVIAT!”. Domnul sa va rasplateasca pentru caldura raspunsurilor si va rog sa cereti în rugaciuni întoarcerea necredinciosilor la credinta.
