„Acolo unde isi dau intâlnire trei judete (Bacau, Harghita si Neamt), nu departe de un munte fermecator prin frumusetea si bogatia lui forestiera (Oronios), si-a gasit locul in lume si satul nostru, printre mici vai ce isi aduna apele intr-un afluent al Trotusului. Nici nu iti vine sa crezi ca firul acesta cristalin si sovaitor ne leaga cu Dunarea, cu Marea Neagra si cu lumea. Numele satului Bolovanis vine de la cel al râului, de la faimosii bolovani ce-i pazesc izvoarele. O mie de locuitori, vorbitori ai limbilor româna si maghiara, impartindu-se in catolici si ortodocsi, muncesc cot la cot având aceleasi necazuri si bucurii. Viata lor nu este cu mult deosebita de a eroilor romanului lui Mihail Sadoveanu, «Baltagul», caci trudesc la padure iarna spetindu-si animalele spre a trage spre fagase bustenii indaratnici, iar vara pascându-si turmele pe suisuri domoale, cosind fânul de pe coaste abrupte, construindu-si case din lemn, frumoase si trainice. Le mai ramâne timp sa mai admire gura de rai ce se deschide de pe plaiul Damocului spre Cheile Bicazului si spre creasta imperiala a Ceahlaului, iar noaptea sa asculte târâitul nesfârsit al greierilor, sub vraja lunii si a stelelor. Civilizatia vine greu in locurile noastre; gaz metan nu avem, bazinul de apa si instalatia aferenta asteapta fonduri europene, de internet beneficiaza scoala si câteva familii. Când vin verisorii nostri de la Miercurea Ciuc sau de la Sfântu Gheorghe ne vorbesc de stadioane si patinoare, de tramvaie si de metrou; noi ne multumim cu microbuzul scolar de Rachitis, un sat aflat mai la deal. Iesirea in lume o mai facem din când in când duminica la Palanca, o comuna la 8 km mai la vale, unde e târg saptamânal. Pâna la halta CFR, o baraca parasita, sunt 5 km, dar nimeni nu se gândeste sa mearga mai departe de Miercurea Ciuc ori Comanesti. Parintii nostri se plâng ca satul a imbatrânit, ca tinerii au plecat in lume sa isi caute norocul iar noi ne gândim cu strângere de inima ca in curând vine si pentru noi momentul optiunii. Ce vom alege, satul cu vaile si oamenii lui sau lumea cu ispitele si capcanele ei?” Aceste rânduri le-au scris elevii Dumitru Colcer si Marius Oltean despre satul Bolovanis, din comuna Ghimes-Faget.
Scoala de vis
Despre scoala de la Bolovanis elevele Gabriela Both si Maria Onisim au consemnat: ”Ca mai toti locuitorii satului si noi ne-am petrecut opt ani in institutia care dateaza din anul 1927 si poarta numele unui celebru invatator care si-a zidit sufletul intre caramizile ei – Ionica Suciu. Cele mai frumoase amintiri ale bunicilor si parintilor nostri sunt legate de curtea larga, de pâlcul de brazi lânga care se amenajeaza scena serbarilor, de pârâiasul care curge prin apropiere. Cladirea a beneficiat de repetate modificari, are aspectul unei scoli acceptabile, dar nu al uneia moderne. In lungile luni de iarna, când jucam sah in sala de clasa ori memoram recorduri nationale si internationale, ne-am dori o sala de sport cu porti si inele, cu trambuline si saltele. Când ne imaginam reactiile chimice sau legea gravitatiei, ne-am dori laboratoarele minunate pe care le vedem la televizor. Visam insa prea mult, uitând ca ar trebui sa fim fericiti ca scoala are o centrala pe lemne, internet si profesori sufletisti. Oricum, si in aceste conditii din cei aproape 100 de copii apar valori. Multi se califica la olimpiade, cu traseu scurt, e adevarat, fiindca atunci când ajungem la Comanesti, comisiile ne expediaza cu un opt acasa si mereu altii pleaca la Bacau. Poate va veni si ziua când vom arata ca putem mai mult. Pâna atunci, continuam sa desenam vitralii, adunam gâze si plante pentru insectare si ierbare sau ne telefonam fericiti ca am gasit solutia pentru indracita problema ce ni s-a dat la matematica. La finele celor opt ani de scoala unii isi indreapta atentia spre liceele din Lunca ori din Comanesti, altii aspira spre marile orase, restul ramân la coasa, convinsi ca este de datoria lor sa duca mai departe munca si averea bunicilor si a parintilor”.
Frumusetea si bogatia din traditiile satului
Odata cu acestea, la Bolovanis sunt pastrate si traditiile populare, despre care elevele Corina Rus si Magdalena Maria Craciun au notat: ”Un sfert din frumusetea si bogatia satului nostru sta in traditie, caci avem tot felul de obiceiuri frumoase, atât ortodoxe cât si catolice. La Craciun rasuna vaile de colinde cântate in preajma brazilor impodobiti uneori chiar afara, in ograda, pe propriile lor radacini. De Anul Nou cei mici umbla cu Plugusorul iar cei mari isi inchipuie haine si masti cât mai fioroase si cutreiera in grup ulitele, spre spaima fetelor si in hohotele de râs ale satenilor. In noaptea de 1 Mai baietii pun pe poarta fetelor dragi unul sau mai multi mesteceni cu inaltimea de 1,5 – 2 metri, ca sincere declaratii de iubire. Batrânii spun ca pe acesti mesteceni se odihnesc sufletele stramosilor, care si ei au fost tineri si s-au iubit cândva iar acum isi apara cu puteri magice urmasii. Când se casatoresc tinerii miri traverseaza satul cu caii si carutele, chiuind si pocnind din harapnice (altadata din pistoale), cinstindu-i cu vin pe oamenii iesiti pe la porti ca sa-i vada. Ajunsi la Caminul Cultural petrec cu prietenii, invitatii si rudele pâna dimineata, când se intorc acasa, acolo unde cavalerul de onoare al miresei a asezat doi braduti inscriptionati cu initialele mirilor. Hramul bisericii ortodoxe din sat se tine in prima duminica a lunii septembrie. Doua fete si doi baieti, in frumoase costume nationale, specifice zonei noastre, stau intr-un loc special in biserica iar dupa savârsirea slujbei religioase conduc oaspetii prin sat, unde mai tot omul ii invita la masa plina de bunatati. Anual, toamna se organizeaza «Balul strugurilor» la care baietii si fetele (invitate ca partenere), se imbraca in frumoase costume nationale. In semn de recunostinta sau poate din dragoste, ele impodobesc caii baietilor. Aceste obiceiuri sunt iubite de noi si ne fac sa ne simtim parte trupeasca si sufleteasca din tarâna acestor meleaguri”.
Distractii la care poti doar visa
Dar mai este ceva, despre care au facut câteva mentiuni elevele Alina Neagu si Erika Bilibok: ”Este greu sa scrii despre distractie, când scoala si temele ne iau foarte mult timp, iar restul ni-l manânca treburile gospodaresti, caci la tara fiecare copil e un Niculae Moromete sau o Irina Botoghina. Nu stim daca iesirea cu caii pe islaz, suieratul de pe un deal pe altul ori claditul stogurilor de fân sunt distractii (domnii de la oras spun ca da!), dar noi consideram ca ne distram cu adevarat doar in week-end-uri sau de sarbatori. Vara se incing niste meciuri de fotbal cum n-a vazut Brazilia, unde baietii isi dau si sufletul pentru un gol, in vreme ce fetele fac o galerie de toata frumusetea. Degeaba râde doamna profesoara de Limba româna spunându-ne ca realizam un oximorom (doi termeni care se opun ca semnificatii), asociind majoretele cu toloaca! In zilele insorite nu lipsesc drumetiile pe munte, unde culegem ciuperci, zmeura, fragi, afine, dar mai ales râdem si ne zbenguim dupa pofta inimii. Iarna este mai greu; televizorul nu poate fi taiat in 5 bucati, dupa dorinta fiecaruia (muzica populara, fotbal, desene animate etc.). Cei care au internet sau il prind pe cel de la scoala sau de la biblioteca din comuna pot iesi din rutina zilnica, traind fie si pentru un timp minunile altei lumi. Poate unora li se va parea ca toate acestea sunt lucruri obisnuite sau chiar plictisitoare, dar noi asta numim distractie. Nu poti râvni la distractii pe care nu le-ai visat… Cel mult o pârtie de schi – mâna sus cine se incumeta sa construiasca primul metru!”
Sa ridici tarâna la stadiul de lumina
La capatul acestei salbe de gânduri sunt binevenite si cele care arata arta didactica a prof. Ingrid Negru, ce a coordonat elevii clasei a VIII-a A de la Scoala Bolovanis in scrierea frumoaselor impresii: “La o intâlnire cu profesorii de Limba româna, universitarul, criticul si istoricul literar Mihai Dragan, originar din Viisoara de Trotus, ascultând propunerile de a se acorda la liceul vocational 5 ore de specialitate, la cel teoretic 4, iar la cel tehnic 3 ore, a pus capat discutiei prin axioma «Limba româna este aceeasi pentru toti». Parafrazându-l pe eminentul literat as afirma si eu ca invatamântul este acelasi pentru toti, precum lumina soarelui. Sau cel putin ar trebui sa fie. In fond, ce i-ar trebui mai mult unui talentat profesor de Limba si literatura româna decât niste texte inteligent selectate pentru a fi competitiv oriunde si oricând? Cu o creta si cu o tabla un profesor de matematica adevarat ar putea fauri olimpici si in vârful muntelui. Sigur, exagerez ignorând atâtia factori colaterali, de la baza materiala pâna la dotarea nativa a fiecarui copil, dar vreau sa subliniez ca, daca ai inima si minte, poti reconstitui in maniera moderna pasii apostolilor de odinioara. Dupa câteva experimente de initiere in sate din Muntii Apuseni (am absolvit Universitatea «Babes-Bolyai»), m-am titularizat la Scoala Bolovanis – comuna Ghimes-Faget, veche rampa de lansare spre alte orizonturi pentru tinerii profesori dornici de autodepasire (nici unul n-a ramas mai mult de un an la aceasta scoala!) Nu stiu daca am avut la inceput si eu acest gând, acum nu-l mai am – pentru ca aici am intâlnit o natura paradisiaca, straina cu totul de orice forma de poluare, niste oameni strasnici, dintr-o bucata, dar mai ales ochi senini de copii frumosi, cerându-si dreptul lor la afirmare, la lumina. Mai ales ei m-au determinat sa ma stabilesc in acest sat al carui nume ar speria orice proaspat absolvent si ar genera presupuneri sumbre privind traiul de fiecare zi. Datorita lor am reusit sa survolez micile si marile inconveniente, descoperindu-mi «drumul egal al fiecarei zile». Ma straduiesc alaturi de generosii mei colegi sa le deschid copiilor gustul lecturii, sa-i familiarizez cu fascinanta lume a internetului, sa-i fac sa-si iubeasca locurile natale si tara, sa le stârnesc dorinta de a deveni cineva, adica – mai ales – sa-i feresc de complexul ruralitatii. Cred ca eroism in invatamânt nu inseamna sa primesti intr-un mare oras elevi cu media 9.50 si sa-i duci la 10.00, ci inseamna sa ridici tarâna la stadiul de lumina, sa schimbi mentalitati, sa fauresti pionii viitorului. In fiecare dimineata ma trezesc de la un timp reflectând la optimista intrebare pe care si-o punea marele romancier Philip Roth: «Daca exista vreo sansa ca viata sa devina mai buna, unde sa inceapa schimbarea daca nu in scoala?»”
Ion Moraru
