Partener sau vasal?

Cu o febrila activitate pe retelele de socializare profesorul onestean Danut Oprea (stabilit acum la Bucuresti, multi ani fiind director al Colegiului Tehnic “Petru Poni”), a analizat profund situatia actuala din Turcia – in baza unor articole aparute recent ) si s-a oprit asupra aspectului geopolitic al lucrurilor. Jurnalistul Adrian Panaite a facut o ampla radiografie referitoare la “Criza Turciei”, mentionand: “Ce se intampla, de fapt, in Turcia? Pe scurt, este rasturnarea unei ordini interne construita in zeci de ani, in contextul unor presiuni externe exercitate la un nivel foarte ridicat, pe masura importantei geostrategice a tarii. Este epurarea pentru scoaterea agentiilor de influenta ale puterilor occidentale din viata politica si sociala a unei Turcii pe care regimul condus de Recep Tayyip Erdogan – in acord cu majoritatea cetatenilor – o doreste complet independenta si suverana…Nimeni nu se oboseste sa se intreabe de ce niste militari s-ar fi trezit de nauci sa organizeze o lovitura de stat in contextul unei opozitii masive la nivelul majoritatii populatiei, iar Erdogan ar fi declansat operatiuni de epurare intr-atat de radicale. Totul trebuie interpretat urmarind jocul marilor puteri. Este devreme sa ne pronuntam in amanunt despre ce s-a intamplat in Turcia, cu atat mai mult cu cat lucrurile sunt in desfasurare. Cel mai probabil, insa, a fost vorba de o agresiune externa (incercarea de lovitura de stat), urmata de un act de suveranitate nationala (iesirea in strada a populatiei si rezistenta esafodajului politic) si de represalii la adresa puterii ostile… Ceea ce se intampla in plan intern transmite mesajul despre conditiile ramanerii Turciei ca partener NATO, nicidecum ca vasal. Mii de arestari din armata, peste 3.000 de judecatori pusi pe liber, indepartarea de la catedra a aproximativ 50.000 de oameni din invatamant. Nu mai departe de aceasta dimineata, au fost arestati 42 de jurnalisti. A aparut intrebarea, dupa lovitura, «de unde stie puterea din Turcia ca acesti oameni au participat la puci?; nu avea timp sa stranga dovezile». Nu numai ca nu stie, dar acesti oameni nu aveau nimic in comun cu incercarea militarilor. Ce stiu, insa, dintotdeauna factorii de decizie ai Turciei este care sunt oamenii ce graviteaza in zona de influenta ale puterilor occidentale. Percepute ca ostile dupa incercarea de lovitura de stat, Erdogan a trecut la epurarea celor pe care-i considera agentii lor… Intr-un interviu pentu CNN, Erdogan a vorbit despre un «razboi pentru independenta». Propaganda? Putin, da. Realitate? Turcii par a simti ca despre asta este vorba. Regimul isi consolideaza spatele frontului, la nivel intern, pentru a putea duce o politica externa pe care a avut-o in vedere totdeauna. De 10 ani, pas cu pas, Erdogan a construit o strategie ambitioasa si complicata, cam pe masura complexitatii solicitate de pozitia geostrategica a tarii si de existenta intereselor multiple ale marilor puteri. A vrut o intoarcere la valorile traditionale fara a-i supara pe kemalisti, a vizat (si obtinut) o crestere economica furibunda intr-o zona de lume pe care Europa o vrea de periferie, a vrut angrenarea in politica NATO la Marea Neagra fara a supara Rusia, a avut propriile pozitii la Caucaz, in Siria, in Irak. Nu dictatura sau drepturile omului au fost cele care au suparat Vestul, ci aceasta politica, cu negocierea la sange a oricaror puncte, in functie de interesele tarii. Erdogan chiar a spus pe sleau recent ca «mai multa nevoie are Europa de Turcia, decat Turcia de Europa». Ca si Ceausescu acum peste un sfert de veac, Erdogan a reusit sa contrarieze marile puteri (deopotriva Rusia si cele occidentale) cu independenta sa intr-o zona unde NATO ar fi fost mai confortabila cu existenta unor oameni de paie. Sunt potentialii «oameni de paie» cei care sunt indepartati acum de regimul castigator in Turcia. Spectacolul militarilor tradatori dat la TV este mesajul transmis cu forta. Ofensiva nu este data numai impotriva armatei kemaliste, ci si adversarilor din zona civila, asa-numitul «stat paralel», cum il desemneaza propaganda turca, grupul de organizatii din jurul fostului imam in varsta de 75 de ani Muhammed Fethullah Gülen. «Aceasta tara nu poate fi condusa din Pennsylvania», spunea inca din noaptea puciului, Erdogan, facand trimitere la statul american in care traieste, intr-un exil auto-impus, cel mai mare adversar politic al sau. Turcia a cerut extradarea acestuia ca fiind «terrorist». Este Gülen terorist? Nicidecum. Noul «sultan» al Turciei foloseste, insa, cu indrazneala, retorica americana anti-terorista cu efect de levier. El stie clar ce are de facut. Dupa confruntarea cu pericolul din randul armatei, acum el vrea sa anihileze si opozitia care ii poate face «revolutii colorate» sau «primaveri arabe», miscarile societatii civile de tipul celor ale lui Soros pentru Europe Centrala si de Est. Turcia vrea, practic, sa anihileze o constructie de (zeci de) ani de zile a puterii americane, dand peste cap planurile acesteia de a-si forma un aliat docil la frontiera de sud-est a NATO. Ii va iesi lui Erdogan? Greu de spus. Mesajele venite pana acum de la Washington par mai degraba a arata ca SUA sunt dispuse sa accepte independenta Turciei ca partener real in NATO, numai pentru a nu parasi Alianta”.
Profesorul onestean Danut Oprea a facut remarca: “Oricum trebuie sa observam ca in Romania nu exista o discutie coerenta despre optiunea majora a statului nostru: PARTENER sau VASAL?” iar acest lucru e nuantat in finalul articolului semnat de Adrian Panaite: “Unde este Romania in toata aceasta poveste? Nu este nicaieri. Este statul-marioneta perfect pe care americanii esueaza sa-l creeze in Turcia. Deocamdata, autoritatile se abtin de la comentarii, probabil chiar contactele bilaterale asigura Ankara de prietenia Romaniei. Am pune pariu ca si de la Washington suntem incurajati sa procedam astfel. Pe termen lung, suntem condamnati la alianta cu Turcia. Este geostrategia cea care ne spune ca suntem impreuna. In cazul unui atac al Rusiei pentru iesirea din Stramtori, ambele tari sunt tinte, asa incat cu sau fara NATO, cu regim democratic, dictatura sau saltinbanci, Romania va fi in stransa legatura cu Turcia, avand interese startegice comune si nimic de imparti. Si inca ceva despre criza turca… Intr-un fel poate sa ne arate ca actele suveranitate sunt puternice daca sunt duse cu hotarare, in pofida unei ordini mondiale destul de dure. Din pacate, Romania nu are nici liderii politici hotarati si dedicati, in timp ce natiunea nu este suficient coagulata pentru a sustine demersuri de independenta care – s-a vazut – au forte potrivnice importante. De la biserici nu ridica nimeni incantatii de lupta ca de la geamii. Turcia trece prin transformari grele. Lumea, in general, are provocari nemaiintalnite. Noi suntem mai degraba preocupati sa dam fuga pana in centrul vechi”.