Arheologia, brandul de tara: „Te sapa toti, de nu te vezi!”
Bine-mi mai pare ca m-am oprit, intr-o zi de august care nu promitea mare lucru, la o terasa din Onesti. Omoram timpul in discutii care nu duceau nicaieri, cand interlocutorul meu s-a oprit si mi-a spus: „Uite-l pe Puiu Vulpe, mare umorist, fost membru al grupului VOX”. Puiu Vulpe, un barbat la vreo cincizeci plus de ani, cu sapca si doi cercei rosii in urechea stanga – sa nu fie deocheat, am aflat mai tarziu – privire vesela si atitudine de strengar, mi-ar fi atras atentia oricum. Cei mai multi barbati de varsta lui din Onesti au privirile goale, tintite spre nicaieri, intr-o goana sobra spre un maine care intarzie sa fie mai bun. Domnul Vulpe pentru mine – mi-e greu sa vorbesc „la pertu” cu oameni pe care nu-i cunosc si-i asociez, fara sa vreau, cu parintii mei – ar fi fost subiect de „portret” si fara sa fi urcat vreodata pe o scena. La cincizeci si treaba lui cati ani e „electrician freelancer” prin alte tari, lucreaza cu firme de recrutare si cu angajatori care nu stramba aiurea din nas oamenilor incaruntiti de varsta din buletin, dar cu experienta si apti de munca.
Nu mi-a fost greu sa intru in vorba cu dumnealui, chiar daca intentia mea de a-l baga-n ziar, verbalizata in fata „nu spui cui”, a fost descurajanta: „nu vrea el sa apara-n ziar”. Dar a vrut, si bine a facut.
“Am facut VOX dupa ce am terminat cu facultatea. Deci, cu facultatea, nu facultatea”
Puiu Vulpe era „proaspat dat afara din facultate”, in `83, cand s-a angajat la „C2”. A terminat cu Facultatea de „Constructii hidrotehnice” „pe motiv politic, rasism. Nu sunt rasist, dar asa s-a interpretat. Am batut doi pakistanezi in cantina, pentru ca m-au injurat de mama si nu permit asta la mine-n tara, v-am spus ca sunt nationalist” a argumentat domnul Vulpe de ce s-a trezit in C2 la „reparatii electrice, care se mai numea batalion disciplinar” inainte de vreme. Joia erau seri cultural-distractive organizate de UTC. In fiecare uzina erau organizate seri cu artistii-muncitori-amatori. „Eu, fiind coleg cu Doru Dumitru (Doru Octavian Dumitru) in facultate, am venit cu ceva poante d-ale lui, de acolo, si ca sa ajut Uzina C2, Termo 2 – aia care acuma nu mai e – si pentru ca m-a observat secretara UTC ca stiu sa spun bancuri si ca fac pe toata lumea sa rada, m-a rugat sa particip si eu. Erau deja Gigi Zaharia si cu Puiu Cretu. Am facut niste poante, am avut succes. Intre timp, doi prieteni de-ai nostri au terminat facultatea, Costel Filip si Nicu Parvu. Puiu Cretu avea monologurile lui, eu p-ale mele, Gigi mai si canta la chitara, folk d-ala, si distractiv, si mai romantic. Filip a venit cu ideea sa facem un grup pe modelul Divertis, tot cinci. La inceput am fost: Marian Horeanga, Costel Filip, Nicu Parvu, Puiu Cretu si eu. Am ales VOX pentru ca inseamna voce in latineste, da` de fapt ne-am luat dupa VOX Maris din Costinesti.” VOX se inspira din viata Onestiului, din „autobuzele pline cu oameni care mergeau la munca, idiotii si ipocritii, secretarii de partid, presedintii de Sindicat care nu erau ei prea pregatiti… Primul nostru moment s-a numit O zi din viata lui Scartaru` si chiar am castigat locul I la Toamna cultural bacauana, in toamna, in `83, cand s-a lansat si Loredana.”
VOX s-a bucurat de aprecierea publicului cam pana in `89, an in care deja nu prea se mai lucra la glume, iar publicul incepuse sa arunce cu monede si sa strige poantele dinainte, pentru ca erau cunoscute, iar “din pacate, la umor nu prea merge, umorul nu-i ca un slagar pe care sa-l tot canti. Nu se mai lucra, mie nu prea mi-a placut lucru asta, ne-am cam certat si m-am si retras. In`93 am avut o incercare de revenire. Se implineau zece ani de la infiintarea VOX, dar deja nu ma mai simteam de pe scena.”
De la artistul din uzina la electricianul din Marea Nordului
In 1999 Puiu Vulpe a fost disponibilizat din C2 si nu i-a fost usor: „am sapat si santuri, intre Bratila si Barsanesti stalpii de iluminat sunt sapati de moi si mi-am dat destule tanacoape in cap, pentru ca sapam gropi cat mine pentru stalpi. Am fost si bodyguard, si agent de paza, am lucrat si intr-o sticlarie, aici, langa gara ”. Aici, la inceputul anilor 2000, nu i-a apreciat nimeni priceperea, pentru ca – nu-i asa? – varsta lui se invartea in jurul lui patruzeci: „am vazut un anunt cu angajez electricieni. Bun. Sun. Bla- bla-bla… mi-am dat seama ca vorbesc cu un tanar. Cati ani aveti, m-a intrebat. 44. Pai… aaa… nu… si i-am intrebat: pai cum vreti, ba, douazeci de ani experienta si doua-s-doi de ani? Eu, la patruzeci si patru de ani, eu iti mai muncesc cel putin douazeci de ani, asa… lejer, firma ta tine douazeci de ani, i-am spus. Acum sunt sigur ca i-a inmormantat cineva… ”
“Acum sunt freelancer. Lucrez in strainatate. In Romania nu au bani sa ne plateasca pentru ce valoare avem”
Socotelile cu piata fortei de munca din Romania le-a incheiat prin 2007. Prin 2005, la patruzeci si sase de ani, a inceput sa invete limba engleza, pentru ca din scoala iesise doar cu franceza si rusa, a invatat sa lucreze si „pe calculator”, a lucrat o perioada si la Cernavoda, la Nuclear Plant, si-a facut un CV si a aplicat la firmele de plasare a fortei de munca in strainatate. In 2008 a plecat in Algeria, dupa ce a dat un interviu prin telefon. Stia deja trei limbi straine: „M-au intrebat: esti muncitor in echipa? Eu le-am raspuns: Sunteti lider de echipa? A doua zi mi-au cerut actele, dar e si o chestie de noroc, omului poate sa-i placa stilul, poate sa nu-i placa.” De atunci, n-a mai lucrat in Romania, pentru ca in Romania „nu se vrea”. Lucreaza cu 150 euro cam vreo zece, douasprezece ore pe zi: „pun biciul pe tine si iti dau 600 lei pe zi. Tare as vrea eu sa-i vad cum s-ar descurca ei nu cu 600, cu 1000 lei pe luna. Imi pica pata acuma”- a continuat Puiu sa vorbeasca schimbandu-si vocea „imi plange inima cand vad ce-i aici, oameni pe care-i stiu din orasul asta si stiu ca sunt capacitati, n-au avut curajul sa faca ce am facut eu, nah… eu l-am avut si pe fratele meu care, chiar daca e mai mic ca mine, a lucrat toata viata lui in automatizari, stia engleza din scoala si a luat interviu` din 2002…acum e in Angola, raspunde de locatii, ia 600 de dolari pe zi, e o valoare in electricitate… Eu sunt o rama fata de frate-miu si multi altii, dar astia, in tara, nu au bani sa ne plateasca pentru ce stim noi sa facem…”
„In Romania e invidie multa si arheologie multa. Te sapa toti de nu te vezi”
Intre contractele pe care le onoreaza in afara tarii, Puiu Vulpe se-ntoarce de fiecare data in Onesti. Se intoarce cu placere, iubeste orasul, dar il gaseste din ce in ce mai trist, „cu oameni cu privirea pierduta” pentru ca aici „nu se vrea” si cand spune asta nu da vina neaparat pe Guvernul Romaniei, face trimitere la Europa, marturiseste ca e anti globalizare si e de parere ca nu VOX, ci locurile de munca le-ar mai putea readuce zambetul pe buze onestenilor, dar e greu cu infiintarea de noi locuri de munca: „in Romania, daca vrei sa faci ceva, esti tras inapoi. Nu sunt oameni corecti, nu sunt oameni cinstiti. E invidie multa, si arheologie multa. Te sapa… nu se recunosc valorile. Eu ma bucur sa-l vad pe unu ca-i destept si ca am de la cine invata… ideea mea e ca in viata si de la un prost inveti, pentru ca pe masura ce inaintezi si avansezi in meserie, cu atat mai putin te gandesti la solutii simple…LMC, adica la mintea cocosului, dar pe care tu, care ai multa experienta, nu le mai vezi… te gandesti ca nu stiu ce lucru complicat ai in fata, dar de fapt nu-s legate doua fire si tu te astepti sa mearga curentul…”
Puiu Vulpe a ramas pe scena. Daca a terminat-o cu facultatea, umorul l-a absolvit cu nota suficient de mare, incat sa se apuce de altceva. Acum, „electrician freelancer”.
Teodora Ciuraru
