Bacaul si Onestiul, doua periferii in fata regionalizarii
Din punct de vedere geopolitic si cultural, romanii au avut mereu sentimentul ca se afla “au carrefour des empires” (la rascrucea imperiilor) si ca aceasta pozitie ii condamna la dependenta si minorat. In teorie, decalajele instituite intre centru si periferie sunt generate de cel putin doi factori: Norma si Timpul. Pe de o parte, orice Metropola, toate marile focare de civilizatie au avut ca punct de plecare asumarea unei Table a Legilor. Fiind considerate sacre, singurele in masura sa instaureze ordinea, ierarhia si pacificarea sociala, legile au fost, pur si simplu, aplicate. Civilizatia romaneasca, insa, a avut – si are si in prezent – o alta perspectiva asupra domeniului. Arhicunoscuta, schema ce urmeaza explica suficient de bine “fenomenul”: Lege – Dulai – Catelusi.
Pe de alta parte, elementul timp asigura diferentierea calitativa a modului in care sunt percepute cele doua spatii – centru vs. periferie. Istorici precum Maria Todorova, ce au teoretizat subiectul, afirma limpede cheia in care trebuie sa realizam comparatia: timpul nu este o simpla miscare de la trecut la prezent, ci evolutie de la simplu la complex, de la primitiv la cultivat, de la inapoiat la dezvoltat. De la infim si perisabil, la maret si trainic, as adauga eu. Prin comparatie cu toate reperele civilizatiei occidentale, o scurta inventariere a lucrurilor “mari si durabile”, realizate in spatiul Moldovei din secolul I si pana la jumatatea secolului al XIX-lea, ar ilustra perfect, pe intelesul tuturor, diferenta calitativa dintre timpul fecund si incremenirea in timp.
Exista, insa, si exemple ce infirma predispozitia patologica a autohtonilor de “a sta sub vremi”. Ilustrative prin ritmul accelerat de recuperare a decalajelor tehnologice dintre est si vest, prin impactul pozitiv major asupra bugetelor locale, dar si prin apropierea temporala de zilele noastre, pildele ce urmeaza apartin sectorului industrial local.
In buna masura, la nivelul judetului si orasului Bacau, bazele acestui sector economic au fost puse incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea de catre micii intreprinzatori evrei. Fiind, in marea lor majoritate, bacauani de “prima generatie”, acestia au fost atrasi cu precadere de spatiile ce le-au permis utilizarea energiei raului Bistrita si, in general, de locurile cu vad bun. In consecinta, zonele ocupate au fost cele din partea de Est si Nord-Est ale Bacaului, precum si o buna parte din zona centrala a acestuia. Prefacerile ce au avut loc in acest spatiu, dominat, timp de secole, de “campiile pustii” (Costache Radu), au fost inimaginabile. La inceputul secolului al XX-lea tot malul drept al Bistritei era intesat de fabrici moderne, mori sistematice, depozite de cherestea, toate evreiesti.
Amplitudinea productiei si nivelul tehnologic atins de unele dintre aceste intreprinderi par, si astazi, ireale, orasul Bacau ajungand sa aiba veritabile branduri industriale ce dominau piata regionala si o influentau pe cea nationala. S. Filderman, de pilda, desi a pornit de la nivelul unui rudimentar atelier de pielarie (1876), a ajuns sa fie in anul retragerii Armatei Romane in Moldova (1917) principalul furnizor de incaltaminte pentru soldatii si ofiterii romani. Pe de alta parte, cele doua mari unitati de morarit – Filderman si Calmanovici -, au facut din orasul Bacau cel mai important centru de comercializare a granelor din Moldova Centrala, aici fiind procesata atat productia judetului omonim, cat si cea a judetelor Vaslui, Neamt si chiar Vrancea.
In ceea ce priveste dotarea tehnica a acestor intreprinderi, ar fi de ajuns sa amintim de procesul de modernizare a liniei de productie operate de dr. H. Perlbergher in cadrul intreprinderii pe care o patrona in Bacau – “prima fabrica de pielarie fina sistem chrom din Romania” – sau de numeroasele distinctii obtinute de intreprinderile locale la expozitiile nationale si internationale: produsele fabricii de pielarie S. Filderman au fost distinse cu medalii de aur atat la Expozitia Universala de la Paris (1900), cat si la Expozitia Generala a Romaniei (1906), iar produsele fabricii de postav S. Max Singher au primit aceeasi distinctie la Expozitia Internationala de la Paris (1911).
Cel de-al Doilea Razboi Mondial si, ulterior, instalarea regimului comunist au pus capat acestui prim nivel istoric de dezvoltare industriala a judetului/orasului. Preluand cea mai mare parte a intreprinderilor evreiesti si adaugand acestora alte unitati de productie, statul economiei planificate a adus un plus consistent infrastructurii industriei bacauane. Onestiul este, din acest punct de vedere, un exemplu pilduitor: in numai 17 ani – intre 1952 si 1969 – pe locul unei foste comune, vaduvita de perspectiva dezvoltarii, a fost ridicat de la zero un municipiu de 55.049 locuitori (1969; cifra include si locuitorii comunelor suburbane), avand in imediata apropiere un colos industrial – Grupul Industrial de Petrochimie Borzesti – in care lucrau cca. 12.000 de angajati.
Poate va intrebati, ce legatura au toate acestea cu actualul proces de regionalizare? Ce rost are sa mai zgandarim aceasta rana proaspat cicatrizata a trecutului recent, atata vreme cat “viitoarele regiuni vor realiza coeziunea teritoriala – cu fatetele ei de reducere a disparitatilor intra- si inter-regionale” – prin intermediul “gruparilor functionale bazate pe configuratia fluxurilor de migratie interjudeteana” si, mai ales, prin intermediul “criteriilor de buna practica in evaluarea unei regionalizari optime pentru dezvoltare la nivel european” (citatele sunt luate din Raportul justificativ al Comisiei mandatate cu intocmirea Proiectului de Regionalizare)?
Ei bine, in contextul dezbaterilor privind regionalizarea, apelul la exemplele bune ale trecutului are menirea de a trezi in randul cititorilor apetitul pentru redescoperirea marilor atuuri ale Bacaului. Sunt suficiente argumente de ordin economic, cultural, demografic, de traditie administrativ-teritoriala, care ar putea oferi consistenta pledoariilor pro domo. Daca un personaj atat de hulit precum Gheorghe Gheorghiu-Dej, mizand exclusiv pe resursele economice, a reusit sa faca din Bacau unul din cele mai dezvoltate judete ale Romaniei comuniste, de ce nu ar incerca, macar, si actualii lideri politici locali?
Pentru Bacau, momentul este unul foarte important, iar a iesi total din carti nu este o optiune. Experienta demonstreaza clar faptul ca decupajele de ordin administrativ-teritorial avantajeaza pe unii si alunga in anonimat pe altii. Toata infrastructura urbana a judetului pluteste si astazi in siajul boom-ului economic generat de cei 18 ani de regionalizare de tip raional (1950-1968). Atunci cand prejudecatile nu ne vor mai obtura capacitatea de sinteza si privirea critica asupra trecutului, vom fi nevoiti sa recunoastem faptul ca trasaturile actuale de ordin demografic, economic, cultural, datoreaza foarte mult acelei perioade.
Iar daca lucrurile sunt deja stabilite si capitala regiunii de Nord-Est trebuie fixata neaparat la Iasi (o alegere vulnerabila din punct de vedere strategic, ce descentreaza intreaga regiune), nu s-ar putea, oare, ca intre proiectele ce vor atrage fonduri europene in valoare de 7 miliarde de euro sa finantam si intoarcerea acasa a locuitorilor evrei? Nu de alta, dar natiunea romana nu ar mai rezista unui nou ciclu de 19 secole de tacere.
dr. Alin Popa, profesor la Universitatea “Vasile Alecsandri”
Facultatea de Litere, Departamentul de Limba
si Literatura Romana si Stiinte ale Comunicarii
#1 : 04/07/2013, 09:20
