Rezonanta reveriilor la Pralea

Cu voia lui Dumnezeu, intr-o frumoasa dimineata de septembrie, un grup „majoritar” dintre membrii Coralei „Armonia – Ion Cuntan” din Onesti s-a pornit la drum spre niste locuri incântatoare, la Pralea, in comuna Caiuti. Aici dupa un drum ce urca si coboara lasând departarilor poienile intinse, totul se apropie de umbra padurilor, ce adie in preajma susurului izvoarelor. Prin luminisuri razele de soare se strecoara spre inaltimile delimitate de mai multe vârfuri, printre care se strecoara carari spre Tara Vrancei dar si spre muntii Zboinei (ce „ofera fundalul montan” al intinsei comune Manastirea Casin). Ca teritoriul administrativ Pralea detine cea mai mare suprafata a comunei Caiuti si se invecineaza cu sase comune din care trei din jud. Vrancea (Fitionesti, Racoasa, Câmpuri) si trei din jud. Bacau (Cotofanesti, Manastirea Casin si Stefan Cel Mare). Cum Dumnezeu ne curateste, ne sfinteste, ne innoieste, ne inmiresmeaza si ne impodobeste neincetat, primul popas a fost facut la Cabana de vânatoare de la Pralea (singura cabana din judetul Bacau unde a petrecut in mai multe rânduri „raposatul” tovaras Nicolae Ceausescu). Aici el venea, mai ales toamna, la „boncanitul cerbilor” (in ultima parte a lunii septembrie), la vânatoare, colindând pe toate coclaurile dis – de – dimineata, fiind foarte incântat de frumusetea acestor locuri si de peisajele mirifice. Cabana a fost construita la inceputul anilor 1970 pe locul unui fost canton silvic de vânatoare. Prima sa aripa (realizata prin munca voluntara a padurarilor din zona si a familiilor acestora), s-a dovedit a fi neincapatoare si astfel, la inceputul anului 1980 s-a primit ordinul de a se mai ridica „o aripa” cabanei, in care a fost mutat apartamentul familiei Ceausescu. Aici, se povesteste, ca aveau loc „festinurile” stropite cu licori alese, dupa partidele de vânatoare, una din aceste licori fiind vinul „Sauvignon” de Podu Turcului. Acesta era unul din vinurile preferate ale „dictatorului” Nicolae Ceausescu (dupa cum a fost numit inca din zilele Revolutiei din 1989) si de fiecare data când venea la vânatoare la Pralea, fostul sef de stat comanda 50 de sticle odata (care erau foarte bine verificate de catre securitate)…
Aflata sub poala codrului verde, acum aceasta cabana poate fi inchiriata la ceva mai mult de 1000 de lei pe zi. Din drumul pe care se rasfira pasii in oglinda unui lac, pentru a ajunge la cabana se urca peste 40 de trepte, marginite de un gard viu. Cabana este lucrata numai din piatra si lemn si de cum deschizi usa principala de intrare doua oglinzi mari strajuiesc un living spatios. Coborând in trepte observi camere mari, spatioase in care predomina o culoare caramizie si peretii impodobiti cu gresie placata sau cu motive florale din lemn. La matinala vizita a grupului „armonistilor” onesteni la cabana o familie tocmai pregatea de zor fiecare clipa pentru intemeierea unei noi familii, momentul cununiei mirelui si miresei fiind peste câteva ore. Soacra mica (mama a opt copii), coplesita de emotiile cu care se apropia acest eveniment, a declarat – din bucataria cabanei de vânatoare, de unde sarmalele puse la fiert cuprindea intreg spatiul cu aroma lor! – ca pentru ea „copiii sunt cea mai mare avere si doresc sa ii vad fericiti, asa cum vrea sa ii stie fiecare parinte pe cei carora le-a dat viata!” Din pridvorul cabanei, revenind in drumul ce salasuie spre inaltimile muntelui (din timpul lui Ceausescu fiind in zona mai multi kilometri de carari), un firicel de apa ce se scurgea pe scobitura de mai multi metri ai unui copac a potolit setea turistilor onesteni.

Istoria unei biserici

Impotmoliti in nenumarate patimi si obiceiuri si in lupta cu „vrajmasii negânditi”, ce umbla pe calea larga a pacatului, excursionistii au trecut de cararea cea strâmta ce urca pieptis spre biserica ortodoxa a satului Pralea, cu gândul revenirii mai târziu – lucru care nu s-a mai intâmplat… Aceasta biserica se afla in partea de sus a satului, locuita de credinciosi ortodocsi si are istoria sa, scrisa de catre preotul locului Dumitru Toflea pe un site al evlaviei cu care sunt infatisate lacasurile trotusene de cult. Astfel aflam ca „exista pe aceste locuri un schit unde mai târziu s-a construit o bisericuta de lemn având in jur o livada, mult teren si padure, acaparate mai târziu de catre Lascarache Rosetti. Bisericuta cu Hramul «Sfântul Ierarh Nicolae», era construita din lemn de brad la anul 1771 de catre un oarecare Vasile Tutoviu, mazil, cu toata cheltuiala lui care mai pe urma s-a calugarit si a luat numele de Dosoftei. Ridicata pe temelie de piatra incheiata la colturi cu cepi de lemn, invelita cu sindrila, ea era construita in stil maramuresean. A fost intr-o vreme manastire, dar calugarii s-au retras apoi la Manastirea Mosinoaie (in jud. Vrancea), biserica fiind parasita. A fost reparata in anul 1862, acoperita cu sindrila de catre Iancu Popovici din Bacau, vechil pe mosia boiereasca din Caiuti. Biserica era imbracata pe dinauntru cu scânduri de brad batute in picioare, lucrare facuta de trupele române ce au stationat in spatele frontului in razboiul din 1916-1918. Atunci a fost si acoperita cu sindrila. Avea un clopot sprijinit pe 4 picioare dar turla in care fusese instalat nu mai prezenta siguranta de sustinere. Intrucât a fost expusa vechimii si intemperiilor ce s-au abatut asupra sa, ea s-a degradat si avea nevoie de reparatii. Asa s-a ajuns ca sa se slujeasca in ea numai de 2-3 ori pe an. In anul 1979 Preacuviosul parinte Isaia Tugurlan, staret la Manastirea Bogdana, cu aprobarea P.S. Eftimie al Romanului a construit la Manastirea Bogdana din bârne de brad o biserica aproape la fel cu cea existenta pe care a instalat-o la Pralea pe aceeasi temelie in timp record, deoarece autoritatile civile comunale doreau oprirea lucrarii. Biserica s-a acoperit cu tabla galvanizata, iar in interior s-a pictat in ulei pe pfl de catre pictorul Constantin Zafiu, fiind imbracata cu strani si cu cele necesare de catre parintele Isaia Tugurlan. Enoriasii acestei filii datorita numarului mic au ajutat intr-o masura mai mica la reconstruirea bisericii a carei sfintire a avut loc la 15 august 1982 de catre P.S. Eftimie al Romanului, schimbându-i-se hramul in «Adormirea Maicii Domnului», in anul 2002 construindu-se pridvorul bisericii si clopotnita unde este fixat clopotul”.

Popasuri de suflet

Cu credinta pornita din inima, grupul asemeni celor mai buni si apropiati prieteni s-a oprit in centrul satului Pralea, unde este inaltata o zvelta biserica de confesiune romano-catolica. La aceasta biserica a fost vreme de 33 de ani paroh (pâna a plecat pe calea vesniciei) preotul Anton Danculesei, pe a carui lespede de mormânt sunt gravate cuvintele: “Fericit e omul care rabda / Caci va lua cununa vietii / Pe care a fagaduit-o Dumnezeu / Celor ce il iubesc pe El”. Biserica este una impunatoare, cu ferestre luminoase ce au infatisati pe numeroasele vitralii pe Fericitul Ieremia, Sfânta Tereza de la Calcuta, Sfântul Paul dar si pe Sfântul Petru, cu cheile raiului. In biserica pe un zid se gaseste „Rugaciunea pentru familie” a Papei Ioan Paul al II-lea, care arata la modul sublim: “Dumnezeule, de la care provine orice paternitate, in cer si pe pamânt! Tata care esti iubire si viata, fa ca harul tau sa conduca gândurile si faptele sotilor pentru binele familiilor proprii si a tuturor familiilor din lume. Fa ca tinerele generatii sa aiba in familie un sprijin puternic pentru viata lor si pentru maturizarea lor in iubire si adevar”. In preajma Bisericii Romano-Catolice din Pralea preotul Anton Danculesei a construit o impunatoare „casa a tineretului”, in acest „sanctuar” oamenii putându-si gasi linistea si pacea din suflete. Cu inaltimea semeata in marginea padurii spre care se pierd cararile muntilor, in apropierea acestei case mai multi nuci cuprind cu umbra lor incântatoarea priveliste. Si câte lucruri nu se pot spune la umbra unor nuci! La o masa intinsa cu toate bunatatile, cu impatimiri de agoniseala dar si de desertaciune, in ajutorul celor credinciosi si cucernici s-au auzit in acest loc frumoasele cântece cu care membrii Coralei „Armonia – Ion Cuntan” incânta publicul spectator nu numai din tara ci si din strainatate („armonistii” fiind cuprinsi intr-un program european prin care participa la actiuni concertistice in mai multe tari europene). Daca la inceput au fost interpretate cântece patriotice, pe care membrii coralei onestene le cânta si la evenimente festive familiale, atunci când au prilejul, prin „vocea curata” a solistelor dar si a „grupului de basi” s-au auzit mai multe linii melodice. Astfel, membrii coralei onestene si-au pus in valoare „talantii”. Geta Niculescu, venita in aceasta calatorie cu mai multe caiete de cântece, a facut ca poiana sa rasune in ritmurile unei melodii cuceritoare si a versurilor: “Anii mei s-au dus cu viata/ Inca nu mi-au luat speranta / Dupa ani si ani de munca / Parca m-as muta in lunca / Sa nu mai aud de rele / De lacrimi si de durere / Acolo de ce m-as plânge? / Rautatea nu m-ajunge”. Vocea de soprana a Cristinei Iscru a adus câteva interludii de opera si a indemnat membrii coralei pentru a pune in valoare si alte comori din rândul prelucrarilor de folclor si a cântecelor religioase inaltatoare. Din tot sufletul au cântat si Nicolae Guruita, Petrisor Beznea, Francisc Enasel, Cristina Iscru si Geta Niculescu (ce sunt membri ai Grupului „Trotusana”, care, alaturi de alti solisti au creat o amintire frumoasa prin interpretarea unor cântece la spectacolul de aniversare a 50 de ani de la infiintarea Ansamblului artistic „Doina Trotusului” din Onesti. De asemenea, s-au facut auzite vocile educatoarei Zânica Marcu si a profesorului Victor Apahtin, ce au creat momente de admiratie pentru pasiunea ce o poarta muzicii. Intre timp alti membri ai grupului si-au amintit de vremurile trecute iar un onestean a incrustat pe un bat alaturi de frumoase motive geometrice numele localitatii Pralea. Cu evlavie, prin vocea Silviei Pletea, intreg grupul de „armonisti” a multumit lui Dumnezeu pentru frumusetea naturii intâlnite si pentru linistea cu care a fost inmiresmat sufletul si cugetul fiecaruia in aceasta frumoasa excursie. Caci, dupa cum arata cartile sfinte, „cel mai mare dar de la Dumnezeu si de care avem cel mai mult nevoie este pacea inimii”.
Ion Moraru