Sa iubim parchetele!

Ultimul raport al CE cu privire la Justitia din România a stârnit cum era de asteptat opinii diferite, ministrul Justitiei afirma ca este “prea dur”, altii, mai ales din Opozitie, il aproba, ca fiind aproape de realitate. O pozitie aparte, vecina cu partinirea a avut-o presedintele tarii si m-am intrebat de ce Traian Basescu apara si nu este zgârcit cu unele institutii ale statului, iar pe altele le desfiinteaza, in conditiile in care iar fi sta mai bine alaturi de de o neutralitate exigenta. Care sunt insitutiile mult laudate de presedinte, oile albe? Evident ca cele care apara interesele statului, cele cu rol de avocati ai statului: parchetele. DNA este floarea de la butoniera, urmeaza Parchetul General, parchetele locale, directiile specializate din minister si Politia Româna, cu denumiri ce frizeaza represiunea. De partea cealalta, infamii, raii, sunt judecatorii de la cele mai inalte instante, adica institutiile care apara drepturile cetatenilor. De unde vine necazul? De la marii corupti care nu ajung la judecata, dosarele zac prin sertarele judecatorilor, dupa ce politistii si procurorii i-au arestat in fata camerelor de luat vederi: vedeti, astia sunt cei care sug sângele poporului! De mai bine de trei ani, presedintele toaca Consiliul Superior al Magistraturii si Inalta Curte de Justitie, criticile aduse merg pâna la denigrare, deoarece nu-i mai asculta “indicatiile” si reprezentantii acestora au indraznit sa riposteze, in baza prevederilor Constitutiei. O parte din opozantii Puterii si ai presedintelui au lansat ideea ca Raportul a fost intocmit, in mare, aici, in România, ceea ce justifica cele 17 acuze unor institutii ale statului, care, intâmplator sau nu, se numesc CSM si ICJ, ceea ce mi se pare o mica rautate care il priveste pe ministrul Predoiu. Ceea ce se uita in aceasta disputa este statutul judecatorului, rolul lui, importanta deciziilor si hotarârilor pe care trebuie sa le ia in conformitate cu procedurile legale, cu Balanta pe masa. Fiecare invinuit, suspect, acuzat are dreptul la aparare, acuzatorii trebuie sa demonstreze fara tagada, pe baza de probe vinovatia celui inculpat intr-un dosar de coruptie, santaj, frauda, sustragerea de plata unor obligatii catre stat, deturnarea de fonduri, influentarea prin declaratii sau fapte a unor mecanisme economice ale pietei libere de capital sau financiare. Subtirimea probelor, inexistenta lor, viciile de procedura sunt tot atâtea motive pentru un judecator sau un complet sa cântareasca, sa analizeze si apoi sa decida. In ecuatie sunt oameni, familii, sunt parlamentari, alti demnitari si nu poti juca ping pong cu viata lor. Nu cred ca judecatorii i-au eliberat pe Patriciu, Vântu, Voicu, Sechelariu, Solomon etc. doar pentru a-i crea indispozitie presedintelui, la baza deciziilor au stat lipsa probelor, actualizarea lor asa cum au promis procurorii. In România intâi te aresteaza si apoi ti se aduc acuzatiile, se depun, daca sunt, probele, de aceea nu ma mir de unele decizii ale unor instante. Productiv ar fi fost ca presedintele sa analizeze cu aceeasi moneda si activitatea Parlamentului, numai ca acolo majoritatea vine de la PDL si nu se face sa arunci cu piatra in propiul copil, chiar daca a facut pozne, unele destul de gogonate, cum la fel de productiv ar fi sa lasam ca puterea judecatoreasca sa-si faca treaba, singura care mai functioneaza cât de cât independenta si sa nu-i mai cautam nod in papura doar pentru ca nu sunt inca la zdup neprietenii politici.