“Si-n anii trecuti ca si anul acesta ne intrebam cum poate un prieten (cum a fost Gil Ionita), sa adune atatia prieteni. Reusim sa ne intalnim intr-o participare atat de ampla si dorim sa traiti impreuna cu noi bucuria cantecului…” Acestea au fost cuvintele rostite de cunoscutul realizator de televiziune si interpret de muzica folk Ion (Nicu) Moraru, cu care a debutat recent “serata muzicala Gil Ionita”, la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti. Pastrand “ritualul” acestei intalniri toti folkistii prezenti au interpretat la inceput un cantec celebru al anilor ‘70, care a facut ‘glorie” acestui gen muzical – “De la mosii nostri”. Ion (Nicu) Mocanu a exprimat un lucru al “realitatii palpabile”, cu care aproape ca suntem obisnuiti, mentionand:”Daca intr-o perioada am fost «curtati» de personalitati politice din zona, realizand atunci un «Festival Gil Ionita», acum am reusit organizarea acestei manifestari «prin noi insine», cu sprijinul unor ajutoare din partea unor prieteni foarte buni”. Demn de remarcat este faptul ca autoritatile locale ar putea face mult mai multe lucruri pentru pastrarea memoriei interpretului folk Gil Ionita. Ca un lucru semnificativ, daca in judetul Maramures Consiliul Judetean se implica in organizarea Festivalului de muzica folk “Gil Ionita” la Sighetul Marmatiei, la Onesti (locul nasterii si al adolescentei acestui cunoscut interpret), autoritatile locale lasa in anonimat o asemenea personalitate nationala, al carui nume ar putea fi purtat de o strada a municipiului (unde sunt strazi numite Dobrogeanu Gherea, Sintezei, Pajura, Muncii si altele).
Cum pentru muzica folk si viitorul este o promisine, in spectacolul de la Onesti au evoluat tineri interpreti, care pe langa harul interpretarii sunt si cuceriti de “aurora” acestor ritmuri, dandu-le dimensiuni noi. Astfel, Cristian Marian Gorun si Nicu Lazarescu au interpretat melodii folk in limba engleza iar o voce superba “ajunsa” de la Bacau la acest spectacol, Doina Bobocea, a incalzit inimile spectatorilor cu frumusetea unui “cantec de leagan” (pe versurile poetului bacauan Sergiu Adam). Ea a lasat liber spre sufletul auditorilor mesajul din cantec ca “o poveste duce fiecare / cautandu- si partea lui de cer… / oamenii se nasc toti din iubire”. Transmiterea acestui mesaj a adus si intrebarea prezentatorului spectacolului “cum poate ajunge un cantec sa «se lipeasca» de simtire, daca nu prin purtarea versului de catre trubaduri?” Insotit de proprii sai copii, o fata si un baiat, minunati amandoi, Tiberiu Ionita (pentru care Gil Ionita a fost un bun tata si prieten), a interpretat cu sobrietate o piesa mai putin cunoscuta (ce a gravat “lumea asta plina de interese”), a regretatului folkist onestean. Cu melodiile “Floare de colt” si “Din prea mult sau prea putin” s-au prezentat in spectacol Lica Chitcan si Cristina Cioca, vocile acestora unindu-se intr-un duet asteptat de iubitorii folk-ului in mai multe concerte.
“Amfitrionul” serii Ion (Nicu) Moraru, intemeietor al Cenaclului “Flacara Folk” 1973 (ce a deschis “partia” acestui gen muzical in Romania), a adus atentiei publicului o melodie compusa de Gil Ionita pe versurile lui Marin Sorescu precum si un cantec pe versurile lui Nichita Stanescu “pasul tau de domnisoara / dintr-un bolovan coboara”. Incantatia interpretarii, mesajul liric si trairea profunda a cantecului a asternut “o liniste de catedrala” in spatiul multifunctional al bibliotecii municipale onestene, peste care s-a pravalit un ropot puternic de aplauze. Targ – ocneanul Mihai Teleaga, insotit de Grupul folk “Vox Armony” (castigator a numeroase premii la concursurile desfasurate in tara), au “picurat” in ritmul chitarelor cantece de durere (“Ce tragici sunt folk-istii nostri”), de melancolie ( piese pe versuri ale lui Serghei Esenin), precum si din cele care au o puternica rezonanta (“Juramant la Putna”). Vocea sobra a lui Mihai Teleaga a rasfrant in cantec clipele regretului (“Daca vei privi in urma ma vei afla / daca ai iubit vreodata, ma vei ierta”) dar si ale fericirii si tristetii (“Mi-a batut in poarta bucuria / n-a gasit pe nimeni sa vorbeasca…/ mi-a batut in poarta si necazul / eram dus departe linistit / mi-a intins covorul de la usa / si m-a asteptat pana am venit!”). In acelasi tonus al plenitudinii muzicii folk (cu “izvorul” in folclor – supranumit “inima poporului roman”), a rasunat si melodia “Haide mandro-n poienita”).
Evolutia Grupului “3 +” (cu Florin Bejan la pian, Iulian Cupolo la viola si Ionut Cretu la contrabas), a pus intr-o “pagina” similara sectiunii folk, frumusetea si “linistea de cristal” a muzicii adevarate iar in “strategia” de incheiere a spectacolului s-a inscris interpretarea melodiei “Sa ne iubim”, aceasta avand “sigiliul” pastrarii memoriei in vesnicie a lui Gil Ionita. Demn de mentionat este si cercul prietenilor si iubitorilor muzicii folk de la Onesti, ce a fost coplesit de frumusetea acestui spectacol, in mijlocul acestuia regasindu-se Florin Porumb, Traian Gherasim, Nicolae Ciobanu, Adrian Boros, Mircea Bostan si multi altii.
Ion Moraru
#1 : 01/12/2011, 17:55