Tacerea grea a unei vieti si a unui dosar

Prima fila a dosarului de arestat a onesteanului Laurentiu Divile mentioneaza: “cotingentul 1959, la data arestarii – membru de partid… cu semnalmentele fruntea potrivita, barbia ovala, fata lunga, ochii caprui, sprancenele mari, urechile potrivite… prevenit in ziua de 02-X-1970, pe baza mandatului de arestare 248…” Sentinta din 5 martie 1971 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti intareste negru pe alb ca “patru inculpati au confectionat un numar de 141 manifeste cu continut dusmanos pe care le-au transmis primilor secretari ai comitetelor judetene de partid, inspectorilor sefi de securitate si militie, comandantilor unor garnizoane militare si secretarilor comitetelor de partid din unele intreprinderi republicane. Cu unanimitate de voturi condamna pe Divile Laurentiu , nascut la 18 septembrie 1937 in comuna Sagna, jud. Neamt, fiul lui Petre si Marita la 15 (cincisprezece) ani inchisoare si interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 , pe timp de cate opt ani si la confiscarea partiala a averii (bunurile prevazute in procesul verbal de sechestru), pentru infractiunea de complot. Casatorit, are trei copii, absolvent a 8 clase elementare, sudor, fara antecedente penale, domiciliat in municipiul Gheorghe Gheorghiu Dej (azi, Onesti). Potrivit art. 191 Cod Penal, obliga pe inculpati sa plateasca statului suma de 700 lei cheltuieli de judecata si conform art 118, litera b dispune confiscarea corpurilor delicte, respectiv trei tipare improvizate si 13 penite transformate”. Acest document scos din Arhiva Ministerului Apararii Nationale este prins cu un bold de Ordonanta Procuraturii Republicii Socialiste Romania – Procuratura Militara Bacau, ce prevede ca “s-a pus in miscare actiunea penala fata de inculpatul Divile Laurentiu… pentru faptul ca impreuna cu alte persoane a participat la intocmirea si difuzarea de manifeste cu continut potrivnic politicii interne si externe, dusa de conducerea partidului si statului nostru. Aceasta constituie infractiunea de complot iar lasarea sa in libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publica”. Atasate acestei ordonante semnate de procuror militar sef (locotenent colonel de justitie) Ionescu Alexandru sunt cateva note ale comandantului penitenciarului, ce mentioneaza:”Detinutul va fi cazat singur in camera, i se va aplica regimul prevazut de art. 81din Regulamentul privitor la executarea de pedepse… se va asigura o temeinica supraveghere a acestuia, pentru a exclude posibilitatea unor actiuni sau legaturi cu exteriorul”
“Batand pe muche” varsta de 77 de ani, viata onesteanului Laurentiu Divile nu a fost deloc usoara, el marturisindu-ne: “Parintii mei din Sagna (jud. Neamt) au fost agricultori. Acasa am fost opt copii (avand sase frati si doua surori). Cand s-a terminat cel de-al doilea razboi mondial aveam 7 ani… Tin minte majoritatea evenimentelor razboiului dar nu le-am inteles atunci… Ca prin vis vad multe lucruri de atunci, pe care nu am sa le uit niciodata! N-am sa uit foametea din anii 1946, 1947, pe care am indurat-o! Mai tarziu au inceput arestarile, pe care iar nu le intelegeam… Taranii erau arestati zilnic… unii vorbeau ca sunt dusi la canalul ce se construia in Dobrogea… Mai tarziu au fost oameni arestati pentru ca nu voiau sa se inscrie in cooperativa agricola (in «colectiv»). Tatal meu a scapat ca a predat o pereche de boi cu caruta si utilaje agricole… In aceasta perioada de 10 ani, din 1950 – 1960, am muncit mai mult cu parintii. Prin anul 1955 tatal meu a fost chemat la Primaria Sagna si dus de acolo la Politia Civila la Roman, care se zvonea ca este foarte periculoasa. L-au dus cu o masina neagra, pentru ca ascultase Postul de radio «Vocea Americii»… El ii spusese acest lucru unui vecin si la trei zile de la intamplare a fost dus de acasa… Mama, care avea un frate condamnat la 10 ani inchisoare, il plangea aproape zilnic… Dupa trei zile a venit acasa tata, ce scapase, ca era de aproape trei luni membru la colectiv. Cand am implinit 14 ani a venit de la Roman, de la raion, sa ma inscriu in UTM (Uniunea Tineretului Muncitor) si intrebandu-l pe tata eu ce sa fac, sa ma inscriu sau nu, el mi-a spus sa fac ca ceilalti tineri”. Asupra lui Laurentiu Divile viata “s-a napustit” ca un tavalug si chiar de i s-a parut uneori ca putine raze senine ii vor lumina drumul, acesta a ramas unul mlastinos si anevoios. Sirul intamplarilor prin care a trecut este unul lung, marturisind:” In anul 1956 m-am angajat la Drumuri si Poduri Suceava iar in toamna aceluiasi an, la Fabrica de zahar Roman. Am fost incorporat in armata la artilerie antiaeriana, la Fetesti, Bateria Cernavoda si dupa cateva luni am fost lasat la vatra, pentru a aduce niste acte necesare la organizatia de partid. Atunci s-au ivit primele probleme deoarece tatal meu fusese exclus din partid iar eu nu mai aveam dreptul de a fi membru de partid. Am avut de suferit si in armata, fiind dat la muncile cele mai grele si mai josnice. Am fost trimis la «hidroamelioratii» in Dobrogea, la digurile si canalele de pe Dunare iar cand a dat inghetul am fost mutati la Detasamentul de munca Onesti, la construirea platformei industriale de aici. Am intrat in partid si am ramas la acelasi detasament de munca, am devenit propagandist, fiind scos din productie. In aceasta perioada am urmat un curs de sudori la Onesti, asigurandu-ma cu invatarea unei meserii. Din anul 1960 m-am angajat ca sudor electric la IMB Onesti iar in anii 1965 – 1966 am urmat o scoala de partid la Iasi, fiind trimis de Regiunea Bacau si la terminarea acestei scoli am fost repartizat la Santierul Energomontaj Borzesti, fiind si secretar al organizatiei de baza. Abia atunci am inceput ca sa imi dau seama bine despre rolul pe care il avea partidul comunist, cunoscand nemultumirile si vociferarile din mijlocul oamenilor muncii. Oamenii munceau 10 – 12 ore pe zi cu salarii foarte mici… Am avut ocazia sa vad muncitori mancand «mamaliga goala» sau marmelada cu mamaliga, sapand cu tarnacopul santuri pentru cabluri si conducte. Deodata am vazut si «demagogia» propagandei, una era ce invatasem eu la Iasi si alta ceea ce se vedea in practica! Muncitorii se uitau urat la mine si nu aveam posibilitatea sa pot rezolva ceva! Intre timp a venit vestea mortii lui Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care am primit-o cu suparare deoarece, sa zic asa, Dej era mai iubit, pe cand pe Ceausescu oamenii nu il sufereau atunci! Vreau sa se inteleaga bine, desi ma hotarasem sa incep «sa ma lepad» de partidul comunist, nu stiam ce sa fac si cum sa fac ca sa nu supar pe «mai marii» de la judet si din Onesti… Parca nu eram hotarat definitiv, fiind intr-o perioada de framantari grele. M-am gandit sa fac ceva care sa stiu ca e un lucru, o lovitura puternica pentru partid. Ma feream ca sa trec cat mai curand la actiune, deoarece aveam si putina frica… ma gandeam si la copiii mei, minori. Imi inchipuiam ca pot pati multe dar la puscarie nu ma gandeam… Hotararea de a face manifeste am luat-o impreuna cu Gheorghe Petrescu, Ion Stamatin, Tudorache Munteanu si am dorit ca acestea sa fie indreptate impotriva lui Ceausescu, cu continut dusmanos, pentru a nu mai fi ales secretar general al PCR. Cu aceste manifeste indemnam destinatarii la nesupunere si cu oarecare frica, impreuna cu cei mentionati, am tiparit si difuzat multe manifeste. In anul 1970 am fost arestati si speranta de a fi judecati pe linie de partid s-a spulberat! Am fost pedepsiti ca si criminalii, suparand conducatorii tarii”. In drumul destinului sau au aparut Penitenciarul Bacau, inchisoarea de la Aiud, cu temutele sale temnite, pe care Laurentiu Divile a vrut si a reusit ca sa le revada in primavara anului trecut (in foto). Este de evidentiat faptul ca zidurile acestei inchisori din centrul orasului Aiud au fost colorate cu gandurile de libertate ale tinerilor localitatii iar Laurentiu Divile a calcat “cu inima stransa” pe aleile din incinta, recunoscand «Zarca» (celula celui mai mare chin) dar si locul atelierelor de lucru si al spitalului puscariei, unde s-a inaltat o maiestuoasa biserica. Credinta este acum mereu prezenta, alaturi de istoria dramatica scrisa de miile de detinuti politici “surghiuniti” la Aiud (pe un deal din apropiere fiind inaltat un memorial, in simbolul unei impovaratoare cruci, pentru cei care si-au pierdut viata in intunericul inchisorii)…
Pe ultima fila a acestui “dosar al timpului” regasim nu raza mangaierii ci “taisul” ascutit al prezentului – nerecunoscator celor care au suferit in fel si chip in timpul si din pricina comunismului. Cu numar de inregistrare de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei dar si de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strassbourg, Laurentiu Divile este instiintat ca ” se respinge ca neintemeiat apelul privind acordarea de daune morale…” in urma executarii a mai multi ani de temnita grea.
Ion Moraru