Prin situarea sa geografica in partea de apus a Moldovei istorice, valea Trotusului a jucat un rol hotarator in epopeea afirmarii poporului roman. Pentru a putea fi inteleasa mai bine importanta strategica a intregii zone trebuie plecat de la descrierea operatiunilor militare, carora li s-au fixat misiuni precise de actiune inca de la intrarea in razboi, cand Armatei de Nord i s-a stabilit ca directie generala valea Muresului mijlociu (dar avand la noi punctul de plecare, la Oituz). In cursul lunii august la Cosna au fost lupte grele iar in urmatoarele confruntari inamicul si-a sporit fortele pentru a patrunde in mod decisiv prin trecatorile Carpatilor, o mare presiune facand pe vaile raurilor Casin, Oituz, Slanic si Trotus. Din Dobrogea a fost adusa Divizia 15 Infanterie (supranumita “De Fier”), misiunea de organizare tactica a frontului in zona revenindu-i generalului Eremia Grigorescu. Ne amintim cu emotie ca se implinesc 99 de ani de cand abia sosit la Onesti, la Primaria devenita Comandament dupa o sumara dar atenta examinare a hartilor militare, generalul Grigorescu ii spunea generalului Prezan, comandant al Armatei de Nord: “Cunosc situatia, domnule general. Pe aici inamicul nu va trece!” Era 26 septembrie / 9 octombrie 1916. Experienta dobandita in luptele din Dobrogea, masurile luate pentru ridicarea capacitatii de lupta, strategia apararii de lupta, strategia apararii in adancime (perpendicular pe vaile raurilor), au condus la un elan generalizat, intreg efectivul de ostasi hotarand cu juramant “Pe aici nu se trece!”
Pe Trotus in sus, pe valea ce se tot ingusteaza, calatorul care lasa in urma Onestiul indreptandu-se catre Targu Ocna, are in fata orizontul cu o salba de inaltimi dintre care una , in acest timp, retine in mod deosebit atentia: Ciresoaia, cota 772 m. Chiar si dupa atat de mult timp in care s-au schimbat atatea, cine nu a trecut nepasator si a cautat oricat de putin in carti, prin muzee, insemne memoriale mai vibreaza la canonada de atunci – care, prin trecerea timpului se comprima in sintagma “locuri – oameni – fapte”. Stiindu-se intentia inamicului de a cuceri linia Trotusului pentru a se uni cu fortele de la Adjud si a cadea in spatele nostru la Marasesti si astfel a scoate din lupta Romania, rezistenta in aliniamentul Oituz – Cosna – Ciresoaia devenise vitala si trebuia folosita configuratia terenului impadurit si muntos – cu versanti si pante abrupte. Inceputa pe 8 august 1917 (la doua zile dupa cea de la Marasesti), batalia Oituzului a cuprins si locuri precum Cosna, Grohotisu, Poiana lui Boboc, Stibor, Vranceanu, Magura, Ciresoaia.
Biruinta
Mult superior ca dotare si efective inamicul si-a dovedit inversunarea prin atacurile de artilerie si aviatie, concluziile rezultand din “Notite zilnice de razboi,1916-1918” ale generalului Alexandru Averescu: “Am trecut prin Targu Ocna; o adevarata jale. Cea mai mare parte din case , daramate…” Atacuri in valuri, succesive, teren disputat pas cu pas; infanterie, rosiori, artilerie, graniceri, vanatori de munte; spitale militare la Schitul Magura, in scoli si in case mai incapatoare, la Biserica Raducanu. Dupa indiferenta generalului rus Ragoza, prin care abandonase Marastiul, ezitarea si de aici a intra in lupta doar cu un regiment in loc de patru, ordinul a apartinut cu luciditate generalului Eremia Grigorescu. Venirea Vanatorilor de munte printr-un mars continuu de 160 de kilometri de la Targu Neamt si intrarea lor in lupta, facand peste 460 de prizonieri, care au coborat cu mainile la ceafa catre baza de la Ciresoaia… si nume de bravi eroi – ofiteri si trupa- Constantin Braileanu, Gheorghe Demetriad, Gheorrghe Prioteasa, Alexandru Dumitrescu, Gheorghe Enescu, Ion Gramada, Constantin Musat. Deopotriva ramasi in viata atunci sublocotenent Marcel Olteanu, capitan Nicolae Sova, sateanul din Poieni Elisei Ursac (care pentru faptul ca a dus Vanatorii de munte pe carari de el stiute in spatele inamicului, nu a dorit ca recompensa decat o bereta ca a acestora!) Cimitirele de onoare de la Poieni si de la Biserica “Sfantul Nicolae” (biserica targ-ocneana flancata cu tunuri), pe Magura – cota 504 m (restaurarea din anii 1972-1974 facandu-se prin efortul deosebit al colonelului Nicolae Costin), Cosna si Ciresoaia – datorita ravnei depuse de protosinghelul Claudiu Pantaru), sunt marturii ce fac elogiul daruirii in lupta, deopotriva si recunostintei generatiilor care au urmat. Jertfa celor peste 12000 de morti, raniti si disparuti este pilda miscatoare de intelegere a datoriei catre Tara, in spatiul Oituz – Ciresoaia fiind urme din aliniamentele suferintei si gloriei noastre militare. Batalia Ciresoaiei (9-11 septembrie), nume in a carei simpla rostire simtim plinatatea clipelor de cumplite incercari prin modul in care au actionat trupele romane a aratat si aici la ce trepte de vitejie si daruire se poate ridica un popor care-si iubeste pamantul pe care i-a fost dat sa traiasca. Presa internationala nota ca “la Marasesti, la 6 august 1917 rusii paraseau frontul sub atacurile lui Mackensen dar romanii intrau in lupte in locul fugarilor, pentru a smulge biruinta. Lupta inceputa contra rusilor germanii o pierdeau in fata romanilor! 61 de contraatacuri in 14 zile de lupta! Ciresoaia, 9-11 septembrie 1917, ori de cate ori se pregatesc de atac, romanii se reped ca nebunii!” Sintetizand componentele si momentele dramatice ale marilor inclestari din locurile de inalta jertfa situate pe Valea Trotusului, unul din marii nostri ganditori – istoricul, filosoful si savantul Vasile Parvan (primul director al Scolii Romane din Roma – ulterior «Academia di Romania», ce a fost rapus doar la 45 de ani, in iunie 1927 de septicemie), in 1923 scria in “Memoriale”: “Ingenuncheati, voi ce a-ti ramas in viata inaintea maiestatii celor ce au cazut la Marasesti si Targu Ocnei! Acolo s-a faurit din nou, prin moartea incomparabila, pactul vietii eterne a rasei noastre… Ca Fat Frumos cu zmeul-zmeilor, ca Iacov cu ingerul Domnului, ei au luptat lupta dreapta a vitejiei, avand in ei vointa nestramutata de a invinge sau de a muri, au invins. Au invins pentru ca a muri nu puteau, caci in suflet era puterea tuturor stramosilor, era vointa nemuritoare a rasei daco-romane, vointa de a birui a Romei eterne”.
O sfanta manastire
Pentru cei peste 1200 de eroi care isi dorm somnul binemeritat in pantecele Ciresoaiei s-a facut ce s-a putut in perioada interbelica, nume precum Dimitrie Busila, Ion Gramada, Gheorghe Donici, Elisei Ursac eternizeaza sacrificiul. Dumnezeu lucreaza prin oameni si in anul 2000 a inceput sfanta lucrare a construirii manastirii cu hramul Sfantul Cuvios Eftimie cel Mare (cu trecerea in calendar la 20 ianuarie). Sub blandetea soarelui de septembrie urc drumul forestier spre cota 600 m si ma gandesc la relatia sacru – profan, imi spun ca viata monahala nu are cum sa fie aspra, ca aspirand la cele sfinte prin ruperea de lume e greu sa facem fata tentatiilor dar ca cinstirea eroilor este orientata de biserica prin frecventarea ei inclusiv ca o recuperare cultural – liturgica. Efortul imi este rasplatit de o intima impletire a arhitecturii cu natura: intr-o imprejmuire ce trimite la vrednicie, o bisericuta maramureseana de lemn, cu trecere lina de la forme drepte la rotunde, zvelta, care cu crucea de pe turla atinge o inaltime de 30 m – Casa a Domnului, ce se descopera in toata frumusetea ei, senina si solitara. Si Intaiul Statator al Sfantului lacas, cel care stie cel mai bine greutatile zidirii, intristat dar optimist, isi doreste doua tunuri… dar cine sa-l auda? Si, din adancuri de vremuri, pe o vale curge mereu o alta apa mangaind o albie cu malurile acesteia, oglindeste un cer, adapa plante si animale, vantul piaptana copaci care mai poarta in tulpini plumbii marii incordari. Din cate sunt cel putin o raza din soarele redesteptarii spiritualitatii nationale, prin varsarea de sange tanar ce s-a facut aici, va imbraca zona in haine de sarbatoare. Starea ce pune stapanire pe cel ajuns aici trimite la savantul Nicolae Iorga – supranumit printre altele si “Ostasul Intregirii” – cel care a cunoscut cel mai bine arhitectura sufletului romanesc: “Comemorarile nu invie mortii. Dar ele scot din nemurire, unde arde inaintea lor numai lumina saraca a recunostintei din partea celor putini, chipurile mari ale trecutului si le aduc in lumina facliilor de pomenire inaintea altora, care pana atunci sau nu stiau despre acei oameni sau ii uitasera. Si poporul intreg se simte mai puternic in clipele procesiunilor, rugaciunilor si cuvantarilor, caci la puterea lui se adauga atunci, in ceasul de recunostinta, puterea pastrata in scrise, asezaminte si fapte… Daca evenimentele mari se intampla si vremea se inchide asupra lor, datoria noastra este sa nu le uitam”. Ca un corolar, intarindu-ne din profunzimea aceluiasi izvor nesecat al adevarurilor noastre, deviza “NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR”, se afla pe una din fetele drapelului Asociatiei Nationale Cultul Eroilor “Regina Maria”, ajunsa la peste 95 de ani de activitate.
Subinginer Corneliu Cristea, presedinte al Filialei Onesti a Asociatiei Nationale Cultul Eroilor «Regina Maria»
