Intre institutiile scolare ale municipiului de pe Trotus Colegiul Sportiv “Nadia Comaneci” ocupa un loc aparte, aici elevii fiind animati nu numai de deprinderea cunostintelor de la disciplinele de studiu din programa scolara dar si de …spiritul sportiv, prezent atat la antrenamente cat si la competitiile la care participa. Celebrand ziua de nastere a “Zanei de la Montreal” – Nadia Comaneci, ea uimind intreaga planeta in anul 1976 cand a obtinut mai multe note de 10 la Jocurile Olimpice, acest colegiu sportiv “isi deschide portile” organizarii mai multor actiuni educative, cu un impact deosebit asupra celor 708 elevi. Zilele Colegiului Sportiv “Nadia Comaneci” devin astfel momentul cel mai potrivit si asteptat pentru astfel de activitati la care iau parte deopotriva elevi din invatamantul primar, gimnazial si liceal, sportivi si numerosi invitati. Este o mare onoare pentru cele 42 cadre didactice ale colegiului sa aiba alaturi la acest sir de actiuni pe fostii profesori ai acestei institutii dar si pe iubitorii sportului. Avand ca motto cugetarea invatatului Aristotel “Educatia este un ornament in vremuri de prosperitate si un refugiu in vremuri de restriste”, Zilele Colegiului Sportiv “Nadia Comaneci” (care au avut loc la 11 – 12 noiembrie 2016) s-au bucurat de o deschidere festiva la Sala de gimnastica. Pentru elevii din clasele I – IV aceasta manifestare a adus doua concursuri (unul de desene si altul de creatii literare), care au avut tema “Pe urmele Nadiei” (coordonatori fiind cadrele didactice Mihaela Preda, Monica Potorac, Lenuta Balaban, Petronela Condrea si Maria Virnav). De asemenea, ei au vizionat si filmul documentar “Trecut, prezent, viitor!”
Biblioteca acestui colegiu a fost gazda a unei dezbateri (“Dezvoltarea creativitatii in orele de Limba si literatura romana”), la care alaturi de elevi s-au aflat si cadrele didactice Corina Teusanu, Ana Maria Dogaru, Andreea Calapod si Cristina Turcu, ce au coordonat aceasta activitate. Aspecte din viata, cultura si traditiile englezilor si francezilor au fost impartasite elevilor de profesorii Mihaela Pandelas, Alina Iorga, Cristina Ladaru si Elena Codita, dialogul “care s-a deschis” avand loc in limbile engleza si franceza! La aceasta manifestare la care au fost promovate educatia si valorile ei s-au abordat si alte teme: “Ciocnirea civilizatiilor” (coordonatori prof. Maria Botezatu, Mihaela Breahna, Adrian Badiu, Ionut Palistan, Sandu Milea, Ramona Cupceac si Mihaela Chelmus), “Curiozitati si aplicatii ale stiintelor exacte” (coordonatori fiind profesorii Rodica Aurelia Jitcovici, Loredana Vasilica Olaru, Florentina David si Cristina Stoica). O activitate educativa deosebita s-a desfasurat sub genericul “Arta si religie – Sa ne cunoastem sfintii!” si a avut ca profesori coordonatori pe Alina Coitu, Adina Vrincianu, Bogdan Vasile Radu si Cristian Scripcaru. Alaturi de aceste activitati cu prilejul Zilelor Colegiului Sportiv “Nadia Comaneci” din Onesti au avut loc si intreceri sportive la handbal masculin si feminin (coordonator prof. Mihai Titianu), o frumoasa demonstratie de gimnastica (Aurica Nistor, Daniel Nistor si Carmen Ruja fiind profesorii coordonatori ai acestei reusite sportive) si o competitie de fotbal (coordonata de profesorii Catalin Bucur, Gheorghita Tantaru si Emil Ganea). “Calitatea educatiei este data de o transformare inovatoare, cautandu-se in permanenta o diversificare a functiilor scolii in scopul dezvoltarii acesteia ca centru de resurse pentru elevi si parinti dar si pentru ceilalti membri ai comunitatii. Ritmul si dinamismul dezvoltarii poate izvori din educatie, aceasta avand mijloacele si forta de a instrui si educa generatii active, bine inzestrate din punct de vedere intelectual, capabile sa depaseasca inertia unui mediu social refractor, in care se resimt inca note accentuate de prejudecata si discriminare. Pornind de la ideea promovarii activitatilor educative extrascolare de anvergura, organizate de profesorii si elevii colegiului nostru, acest proiect constituie un model de buna practica, prin implicarea institutiilor partenere in vederea sustinerii calitatii actului educativ si sportiv”, a declarat prof. Andreea Calapod, coordonator proiecte si programe la Colegiul Sportiv “Nadia Comaneci”. Mentionam ca in echipa de coordonare si de implementare a acestui proiect educational au facut parte profesorii Elena Sorina Ganea (director), Catalin Bucur (director adjunct), prof. Emil Ganea (inspector teritorial al ISJ Bacau) si Andreea Calapod. Activitatea s-a incheiat prin premierea elevilor care s-au evidentiat la desfasurarea acestor activitati dar si prin impartasirea impresiilor organizatorilor, a participantilor si invitatilor, cu privire la rolul educatiei si sportului in viata comunitatii onestene. Zilele Colegiului Sportiv “Nadia Comaneci” au fost si un bun prilej pentru promovarea exemplelor de buna practica si a activitatilor educative la nivelul comunitatii locale, de incurajare a schimbului de experiente educationale relevante cat si de valorizare si promovare a sportului onestean si a initiativelor de succes.
Ion Moraru