Intalnirea cu marii actori ai cinematografiei romanesti prilejuieste clipe unice de fiecare data. Daca Socrate nota ca „sufletul face bogatia trupului”, prezenta in Onesti a unor artisti precum Mircea Albulescu sau Draga Olteanu Matei nu poate decat sa innobileze dragostea pentru viata si arta. Albulescu a subliniat ca „in meseria actorilor cea mai importanta este tacerea” si a rugat publicul venit la vizionarea filmului „Drumul cainelui” sa „isi ascuta atentia, dar, mai ales, sensibilitatea”. Draga Olteanu Matei a avut amintiri de demult: „la Onesti am fost cand a inceput sa se construiasca orasul, cand copacii aflati azi pe marginea strazilor erau doar niste firave mladite… Am jucat piesa «Visul unei nopti de iarna».” A vorbit si despre prezent: „Romanii isi doresc sa vada si teatre si filme, dar vor sa fie lucruri de calitate. Cei mai multi isi doresc sa se distreze, sa uite greutatile fiecarei zile si necazurile. Cred ca teatrul va avea aceeasi soarta ca in celelalte tari europene, astfel ca spectacolele vor avea un public mai restrains.” Draga Olteanu Matei a facut si cateva dezvaluiri: „Nu am jucat intotdeauna cu placere in «Chirita in Iasi», pentru ca nu am dorit ca aceasta sa fie una «munteneasca». M-am temut sa nu iasa o «tampeala» de sunete. Am fost selectata cand implinisem 20 de ani de cand activam in teatru si am avut emotii cand am jucat la Iasi, publicul fiind mai sever. Moldova, ca leagan de cultura, are un public deosebit de teatru, diferit de cel de la Bucuresti, care este mai amestecat…”. „Am avut posibilitatea sa trec prin foarte multe medii de viata, inca din copilarie “ – a continuat actrita sirul confesiunilor, mentionand: „Sunt bucuresteanca, dar tatal meu, fiind militar, a fost detasat la Soroca, pe malul Nistrului. Imi amintesc cum, inaintea unui bal, noi, copiii, recitam poezii, cantam, tocmai cand a venit un soldat la comandant spunandu-i ca «se porunceste sa se inchida toate usile si luati tot ce puteti in carute…» Basarabia era la un pas de a fi ocupata de catre Armata Sovietica… Am plecat de la Soroca la Floresti, apoi la Balti si, dupa vreo doua luni, am ajuns in Bals, in judetul Romanati. Aici am stat cam un an si, impreuna cu copiii gazdei, am mers peste tot prin imprejurimi. Am invatat sa torc, sa cresc viermi de matase. Apoi am plecat la Deva, unde am urmat primul an la un liceu particular. La scolile la care am invatat am avut cadre didactice nemaipomenite, incepand cu invatatoarea care m-a invatat sa scriu corect. Dupa razboi, odata cu prima reforma, totul s-a dat peste cap in invatamant. Sincer, nu mi-a venit sa cred ca acum oameni in toata firea silabisesc, iar copiii nu stiu sa citeasca.” Dialogand cu onestenii prezenti la intalnire, Draga Olteanu Matei a rememorat anii cand a intrat in teatru si a vorbit despre viata din spatele cortinei. Ea si-a amintit ca „la admiterea la Institut, in 1949, din 700 de candidati au reusit doar 18. Profesorul din anul I, Mihai Popescu, ce facuse studii in Germania, ne-a spus: «Numai la sfarsitul carierei se poate vorbi de succes, pentru ca reusesti sa faci totul ca nimeni altul!» Cand am intrat eu in teatru, era un public format… Noi, actorii, suntem ca o familie si ne stim si vanitatile si cusururile. Cine si-a pus vanitatea in valoare, sa o intrebuinteze si sa fie si convingator in ce face, a reusit sa devina un nume consacrat. Eu mi-am dorit mereu sa fiu mai buna. Puzderia de regizori de azi nu inteleg ca nu este suficient sa treci prin imaginatie niste idei, trebuie sa intelegi si sa transmiti cat mai exact ceea ce a zis un scriitor… Alaturi de alti actori, am dat o lovitura fantastica la o emisiune realizata de Tudor Vornicu si filmata la un restaurant bucurestean, unde Stela Popescu era o ospatorita care, in loc sa ne ia comanda, ne punea sa spunem cate o gluma.” Cat despre viitor: „daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu ca sa zambeasca, fa-ti planuri!”
„Caravana” dragostei pentru filmul romanesc
Producatorul Mihai Orasanu a facut cunoscuta o problema transformarii vechilor filme romanesti in format digital: „Este din ce in ce mai greu sa refacem patrimoniul si avem 230 de filme romanesti refacute. Ca un amanunt, la Milano refacerea unui film costa 200.000 de euro, iar la noi s-a facut cu doar 800 euro. In arhiva cinematografica am gasit filme cu mucegai. Incercam sa pastram acest patrimoniu, in conditiile in care, dupa 1990, in loc sa reconstruim cinematografia, am incercat sa dam totul. Aveam o intreaga industrie a filmului de desen animat… Tot timpul o luam de la zero, ceea ce este de neimaginat!”. In cadrul „Caravanei cinematografice” de la Onesti, o alta intalnire a fost cu regizorul Alexandru Maftei, realizator al peliculei „Domnisoara Cristina”, ecranizare a nuvelei cu acelasi nume, scrisa de Mircea Eliade. Profesorul onestean Aristotel Pilipauteanu, despre aceasta intalnire: „Nici meciurile televizate de la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia si nici ploaia furibunda nu i-au putut impiedica pe cinefilii onesteni sa asiste la rularea filmului «Domnisoara Cristina». La finalul proiectiei s-a declansat o interesanta dezbatere, in ciuda orei tarzii, dovada ca virtutile filmului au reusit sa incite publicul. Medicul onestean Adrian Boros a ridicat problema raportului dintre opera literara si transpunerea ei cinematografica, argumentand cu exemple ca eforturile oamenilor de cinema se ridica foarte rar la inaltimea sursei de inspiratie. El a pus in evidenta reusitele, dar si scaderile transpunerii cinematografice, si a apreciat calitatile filmului vizionat, subliniind dificultatea textului de la care s-a pornit. La randul meu, mi-am manifestat admiratia pentru actul curajos al regizorului Alexandru Maftei. Ecranizata pentru televiziune de Serban Marinescu, «Domnisoara Cristina» ar fi fost demna, prin misterul ei pervers si atmosfera decadenta, otravita, prin poeticitatea suav – terifianta, de viziunea regizorala a unui David Lynch. Criticii literari, de la George Calinescu la Nicolae Manolescu, nu-i acorda o importanta prea mare. In acest context, Alexandru Maftei a realizat o varianta performanta, care a sugerat magistral imbinarea dintre real si fantastic, sinergia visurilor, alunecarea abia sesizabila din real in oniric, forta malefica a spiritelor, spaima, exorcizarea. Regizorul si-a ales actori potriviti, foarte tineri (Maia Morgenstern fiind singurul nume cunoscut in distributie), care poate tocmai din dorinta de afirmare au avut o prestatie stralucita. Regizorul Alexandru Matei a vorbit publicului onestean despre dificultatea transpunerii textelor lui Eliade (insusi Francisc Coppola a inregistrat o incercare nereusita, pornind de la nuvela «Tinerete fara tinerete»), despre cat se poate adauga sau scadea in raport cu textul, despre efortul actorilor care au filmat cu textul in mana, venind cu sugestii”.
Ion Moraru
